Există întrebări sortite să rămână fără răspunsurile cuvenite din partea celor îndreptățiți să ni le ofere, lăsându-se un loc generos pentru speculații ridicole formulate cu emfază de foști generali, pseudo-universitari și politicieni îmbrăcați în haina blândă a jurnalismului de catifea. Panourile nu mint niciodată, indiferent că sunt poziționate în câmpuri arse de soare și necultivate ori în buricul târgului, la intersecția dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală, Serviciul Român de Informații și Palatul Justiției, arată judecătorul Costică Ciocan pe juridice.ro.
Titlul Un ostaș în slujba țării îndeamnă acea mână de cititori români la o serie de interogații referitoare la toate domeniile de activitate ale statului. Dacă pe lângă acel luptător înverșunat nu ar exista și Un medic devotat sistemului medical sau Un dascăl în sprijinul învățământului? Lista este nesfârșită și poate fi completată cu răbdare de oricine va parcurge aceste rânduri, care îl vor face să depășească prin profunzime meditațiile filosofice ale lui Marcus Aurelius din Gânduri către sine însuși.
Un magistrat în folosul Justiției, Un preot în serviciul lui Dumnezeu ș.a.m.d. Dar de ce doar unul? De ce nu mai mulți? O sută, o mie, o sută de mii! Sau măcar Doi polițiști pentru Ministerul Afacerilor Interne, Trei vameși în Piața Liberă? Nu ar fi o soluție stilistică mai inspirată, de natură să transmită unitatea și gradul ridicat de coeziune socială sau încă mai avem nevoie în viețile noastre de figuri mesianice, înzestrate cu puterea de a ne sustrage din mizeria neîndoielnică a prezentului în care ne-am afundat nu doar până la genunchi, ci în întregime, cu trupurile firave îmbrăcate în costume de scafandru, achiziționate de la magazine de îmbrăcăminte second-hand. Avem un nou lot de marfă adus tocmai din Marea Britanie! Intrați, intrați, intrați și cumpărați! Nu sunt deșeuri, cum fals afirmă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, ci rochii și cămăși de cea mai înaltă calitate!
Încotro ne îndreptăm? Eurostat plasează România pe ultimul loc în ceea ce privește cititul cărților, lectura nemaiaflându-se printre preocupările principale ale românilor. Mai mult, o altă statistică analizată de Asociația Editorilor din România arată că mai bine de 90% dintre cetățenii acestor culturale plaiuri nu cumpără nicio carte într-un an. Fie că este vorba despre frunzărirea unei maculaturi supraevaluate ori de găsirea unei capodopere cu scoarțele intacte, cititul a devenit o activitate atât de ignorată, încât mă întreb pentru cine și de ce se mai scrie. Există o Românie educată cu o sumedenie de capitale culturale. Priviți, spre exemplu, Iașul, Orașul celor șapte coline, care a încercat de nenumărate ori să se reinventeze, să fugă de trecut și de prezent, fără să își dea seama că va rămâne aceeași „baltă penală” cu sisteme de canalizare defecte ce emană mirosuri pestilențial-infracționale.
În orice caz, atâta zarvă în jurul unei inedite apariții editoriale nu a mai fost de când actorul Codin Maticiuc a rupt gura târgului cu Viața lui Nuțu Cămătaru – Dresor de lei și de fraieri, pe care editura Bookzone a reușit să o vândă în tiraje uriașe pentru perpetua epocă postdecembristă, obligându-i pe Radu Paraschivescu și Ioana Pârvulescu „să iasă din Matrix”.
Autorul este încrezător în propria marfă expusă cu obstinație în galantarul Cărturești: „Un om cu școala vieții dusă la extrem. Un om cu o cultură de stradă. E nevoie de un anumit mod de abordare. De respect. Cred că orice alt scriitor nici n-ar ști de unde să înceapă. Mă gândesc că ar fi bun și un scenariu de film. Toată lumea este fascinată de Goodfather, Casino, Goodfellas, Scarface. Mai nou, Narcos, cu Escobar și Cartelul Cali. De ce nu ar fi fascinată și de un personaj de la noi?”. Posibilitățile sunt infinite și puterea de cumpărare este pe măsură!
