Iulian Pruteanu-Isăcescu
Cine a fost și ce a făcut în cultura română Ion Creangă știm cu toții, sau ar trebui să știm. Ce s-a ales însă de „spița” marelului humuleștean, ce profesii și ce destine au avut urmașii săi – sunt lucruri mai puțin știute. În cele ce urmează, prezentăm o serie de fragmente dintr-un amplu material excelent documentat de istoricul Iulian Puteanu-Isăcescu, ce urmează să apară, în integralitatea sa, în numărul de primăvară al revistei „Dacia literară”. (Călin Ciobotari)
Faimosul arhitect Horia Creangă
Horia C. Creangă (1892-1943) s-a născut în București. A făcut studiile liceale la „Matei Basarab” și la „Mihai Viteazul”, remarcându-se la oină și ca un bun desenator. După bacalaureat, a intrat la Școala Superioară de Arhitectură (1913). Aici a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Lucia Dumbrăveanu (1895-1957), verișoara Henrietei Delavrancea, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. În timpul Primului Război Mondial, Horia Creangă a participat la ofensiva din Transilvania. A fost capturat la Șercaia și a fost internat în lagărul de la Stralsund, port la Marea Baltică. Experiența captivității l-a făcut să mărturisească că „i se face scârbă de omenire”. A revenit în țară în primăvara anului 1918 și împreună cu Lucia Dumbrăveanu și alți colegi a plecat să studieze în Franța la École Nationale des Beaux-Arts din Paris. După două eșecuri, a reușit să intre în vara anului 1920: „Horia Creangă părea făcut din fier sau beton armat. Era preocupat de școală fără să aibă darul de a ști cum să învețe”. În încercarea de a-și găsi drumul în arhitectură, a aflat despre Le Corbusier (1887-1965), titanul arhitecturii moderne. Horia Creangă, însă, i-a preferat pe arhitecții avangardiști în mare vogă, Robert Mallet-Stevens (1886-1945) și Henri Sauvage (1873-1932). Remarcat de profesorul său, Gustave Umbdenstock, a fost luat ucenic în atelierul său particular. Tot Umbdenstock a fost cel care a încurajat mariajul dintre Horia Creangă și Lucia Dumbrăveanu, care s-a produs în anul 1923, fără nicio ceremonie. Și-a obținut diploma de arhitect la 12 noiembrie 1924, iar un an mai târziu a fost angajat de același Umbdenstock la birourile de arhitectură ale Companiei de Căi Ferate din Nord, dar nu era mulțumit: „Deși avea un prestigiu extraordinar și Umbdenstock l-a sprijinit temeinic, n-a vrut să mai lucreze la Paris. Poate semăna la extravaganțe cu tatăl său… poate a vrut să devină prea repede independent… Oricum nu realiza sprijinul partenerilor săi. În cele din urmă se simțea prost. Suferea de mal du pays: avea prea mare dor de țără…” (Alexandru Rosetti).
A revenit în țară în 1927 și împreună cu soția sa, Lucia, și cu fratele mai mic, Ion C. Creangă, absolvent și el de arhitectură, au pus bazele echipei Creangă (1927-1931), care a devenit cunoscută în mai 1929, cu prilejul concursului public de arhitectură pentru clădirea ARO (devenită Blocul Patria), situată pe bulevardul Magheru colț cu strada Pictor Verona din București: „Am conceput ARO într-o noapte, dintr-un tot, ca în vis, în forma, volumetria pe care o vedem. Ulterior s-au ivit greutăți considerabile ca să încadrăm imobilul în plafonul financiar foarte limitat al clientului”, mărturisea Horia Creangă arhitectului Ștefan Crețoiu. Arhitectura românească a început drumul modernizării prin proiectul cu motto „Nr. 13”: „un studiu serios și interesant de arhitectură modernă și utilitară, în care atât în plan cât și în fațade s-a urmărit expresiunea de simplitate și de bun gust”. Între anii 1936 și 1943, Horia Creangă a ocupat funcția de director al Direcției „Lucrări Noi” din Primăria Capitalei. „În ce constă arhitectura nouă?”, se întreba arhitectul Horia Creangă în 1935: „În primul rând în simplitate. Volume proporționate și tranșate în spațiu, linii drepte, suprafețe fără podoabe inutile. (…) Această arhitectură permite ca să se dezvolte strada și orașul în același cadru de simplitate”.
Mai multe clădiri publice au fost proiectate de arhitectul Horia Creangă și colaboratorii săi în București: Teatrul Giulești, Stadionul ONEF, Cinematograful ARO, Halele Obor, Restaurantul Pescăruș, Teatrul Bulandra; în Brașov: Hotelul ARO-Palace și Hotelul ARO-Sport; în Cernăuți: ansamblul ARO, Palatul Cultural etc.; numeroase reședințe private, tip „vilă”, în București, în Cluj, în Eforie Nord, în Mamaia.
Tot Horia Creangă a prefăcut după cerințele modernismului Fabrica de Locomotive Malaxa din București, fiind desenatorul trenului aerodinamic tip „Malaxa”, „un automotor ultrarapid care apărea ca o săgeată argintie pe liniile București-Constanța și București-Brașov”, a realizat fabricile de lapte de la Alba Iulia, Burdujeni și Simeria, precum și Pavilionul Administrativ și Laboratoarele Uzinelor Malaxa din capitală.
În anul 1943, Horia Creangă s-a îmbolnăvit și a fost internat la Sanatoriul Saint Vincent de Paul (azi Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”) din București, dar presimțindu-și sfârșitul nu lua în considerare sfaturile medicilor și „spre exasperarea tuturor părăsea seara spitalul”, plimbându-se pe la Arcul de Triumf: „Erau momente plăcute pentru că el era foc de deștept, vorbea foarte frumos și îi admiram claritatea de gândire. Dar tot n-am priceput de ce nu-și căuta de sănătate…” (Nicu Georgescu). După mai multe insistențe s-a internat la spitalul AKH din Viena, unde a murit la 1 august 1943, în urma unei complicații renale, ca și tatăl său: „Într-un sanatoriu din Viena s-a stins din viață arhitectul Horia Creangă. Era suferind de câtva timp dar nimeni n-ar fi bănuit că sfârșitul său este atât de apropiat. Fire de boem, a tratat suferința sa fizică cu aceeași nepăsare pe care o punea în toate cele ce priveau altceva decât preocupările profesionale”. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
Într-un necrolog publicat în paginile revistei „Simetria”, G.M. Cantacuzino a surprins, poate, cel mai bine personalitatea lui Horia Creangă: „Minte clară și pozitivă, fără complicații intelectuale, dar dotat cu multă sensibilitate, Creangă vedea în volume și tot efortul lui tindea mereu spre simplificare. Planurile lui erau întotdeauna excepțional de clare iar amănuntul era mereu sacrificat în favoarea ansamblului. Nu se poate vorbi de faze și de epoci în evoluția talentului său. Din prima până la ultima manifestare a lui, tot e perfect unitar pe aceeași linie de preocupări: armonia volumelor, sobrietatea severă a elementelor, voita absență a ornamentelor. El urmărea frumusețea aproape exclusiv prin armonia maselor arhitecturale. Era preocupat de magia formelor simple, în care proporția domină”.
Michaela Creangă și fiii ei
Horia și Lucia Creangă au avut o fiică, Michaela, născută în anul 1923 în Franța. Andrei, un băiat al Luciei din afara căsătoriei, a fost motivul principal pentru care cei doi s-au despărțit în 1931.
Michaela Creangă a fost crescută de mătușa sa, Letiția Țimiraș, până în 1938, când aceasta s-a stins din viață, în urma unui stop cardiac. A mers pe urmele părinților și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură de la Roma, unde vărul Nicolae N. Țimiraș funcționa ca diplomat. După funerariile tatălui ei, Michaela Creangă nu a mai revenit la Roma pentru continuarea studiilor, a rămas în București și s-a căsătorit cu sublocotenentul de artilerie antiaeriană, Constantin Mihăescu: „Tata îmi zicea că în școala de război colegii îl porecliseră «Frumosul», iar mama mi-a declarat că nu mai avea chef să continue să studieze geometrie descriptivă la Roma. Dar acestea nu sunt motive serioase de căsătorie. Până la urmă sunt convins că frumusețea și entuziasmul tinereții, împreună cu legea naturală a omenirii, a determinat destinul lor ca în mai toate familiile”.
Constantin Mihăescu (n. 1920), militar de carieră, rănit la Stalingrad, a fost arestat în 1959 și condamnat la 17 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost eliberat la amnistia generală din 1964. Strănepoata lui Ion Creangă a supraviețuit în acești ani, lucrând ca muncitor necalificat la descărcat vagoanele cu bușteni în gara Vădeni de lângă Târgu Jiu, „pe o leafă de mizerie, 600 de lei”. Constantin Mihăescu, ieșit din pușcărie, a întregit veniturile familiei din postul de vidanjor la Întreprinderea Canal-Apă București (ICAB). În anul 1969, Tribunalul Militar București a constatat că fapta pentru care a fost condamnat nu a existat și a fost reprimit în armată, ieșind la pensie cu gradul de colonel. În 1990 a fost rechemat în activitate, avansat la gradul de general de brigadă și a fost numit pentru scurt timp la comanda Apărării Civile.
Michaela și Constantin Mihăescu au doi băieți: Dan C. Mihăescu (n. 1945), căsătorit cu Argentina Codres, și Constantin C. Mihăescu (n. 1946), căsătorit cu Edda Kargel, cu origini germano-austriece.
Constantin C. Mihăescu a studiat la Institutul de Construcții și la Facultatea de Instalații pentru Construcții din București. A fugit în Statele Unite ale Americii în anul 1980, la Nicolae N. Țimiraș, aducându-și și familia, soția și pe cei doi băieți, Edgar Daniel C. Mihăescu (n. 1971) și Gunter Andrei C. Mihăescu (n. 1977). Edgar Daniel C. Mihăescu a absolvit ingineria electrică la Santa Barbara, este căsătorit cu Holly Spotts, psiholog, și au două fiice, Malia-Isabella (n. 2005) și Sophie-Kailani (n. 2007). Dintr-o relație anterioară, are și un băiat, Andrew (n. 1997). Gunter Andrei C. Mihăescu a absolvit istoria și dreptul la Universitatea California și are propriul birou de avocatură, Mihaescu Law în San Francisco. Este căsătorit cu Tina Benucci.
Niciunul dintre urmașii direcți ai lui Ion Creangă nu cunoaște limba română, toți trăindu-și propriul „vis american”.
