Începe a treia ediție a Games of Science, cea mai mare competiţie de comunicare pentru tineri cercetători

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), alături de Asociația SciPublic Forum, Social Innovation Solutions și alte universități din 6 orașe din România, organizează în aceste zile înscrieri pentru a treia ediție a Games of Science, competiție care promovează știința pe înțelesul tuturor și care oferă acces tinerilor cercetători la traininguri  de comunicare publică și la o comunitate de oameni de știință și susținători ai științei din toate domeniile.

Proiectul se adresează studenților, masteranzilor şi doctoranzilor români, precum și cercetătorilor, cadrelor didactice și altor specialiști, cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, care lucrează în instituții de învățământ și cercetare sau în alte organizații cu profil științific.

Games of Science are opt sesiuni locale, urmate de o finală naţională care va avea loc în luna mai. Pe parcursul trainingului, participanții descoperă împreună cum pot explica pe scurt și clar idei și procese complexe. Concursul Games of Science este un format original și are scopul de a-i familiariza pe tinerii cercetători cu prezentările publice pe durate scurte, de la 15 secunde la 3 minute.

Pentru a participa la trainingul din 7 martie și concursul din 8 martie de la Iași, persoanele interesate se pot înscrie, până la data de 4 martie 2024, aici: https://socialinnovsolutions.typeform.com/to/eMpKcj18

Cele opt sesiuni de training în comunicare publică sunt gratuite și au loc în centre universitare și online, pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de cercetători. Înscrierile la oricare dintre edițiile locale se pot face, în limita locurilor disponibile, pe website-ul Games of Science. Înscrierea nu este condiţionată de apartenenţa la universităţile gazdă, ci de posibilitatea de a fi prezent în oraşul respectiv, la datele anunţate.

București, 29 februarie – 1 martie, Universitatea din București;

Iași, 7-8 martie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;

Brașov, 14-15 martie, Universitatea Transilvania din Brașov;

Cluj-Napoca, 21-22 martie, Universitatea Babeș-Bolyai;

Sibiu, 28-29 martie, Universitatea „Lucian Blaga”;

Constanța, 4-5 aprilie, Universitatea Ovidius din Constanța;

Timișoara, 11-12 aprilie, Universitatea de Vest din Timișoara;

Online, 18-19 aprilie (open)

Games of Science este un proiect de promovare a comunicării științei pe înțelesul publicului larg, inițiat și coordonat de Ada ROSETI, specialist în comunicarea publică a ştiinţei.

  • „La a treia ediţie ne aşteptăm ca Games of Science să fie mai mare, mai divers, mai interesant ca până acum. Participanţii din anii trecuţi ne vor sprijini la organizarea trainingurilor și a concursurilor, iar asta va contribui la o atmosferă mai destinsă, care să permită nu doar o experienţă plăcută de învăţare, ci şi începutul unor colaborări pe termen lung, în cercetare şi în comunicarea ei.”, Ada Roseti, coordonator Games of Science. 

    Juriul Games of Science este format din oameni de știință, experți locali și regionali, reprezentanți ai universităților, comunicatori de știință și susținători ai comunicării științei din multiple domenii. Fiecare etapă a proiectului va avea un juriu dedicat și variat pentru a cuprinde toate subiectele aduse în discuție de către participanții în concurs. 

    Ediția din 2024 a Games of Science este organizată de SciPublic Forum, asociație care își propune pregătirea și antrenarea oamenilor de știință pentru colaborarea și comunicarea cu publicul larg, și Social Innovation Solutions, organizaţie activă în sustenabilitate, impact social şi inovaţie. Competiția este organizată împreună cu partenerul principal, Raiffeisen Bank, cu susținerea Aqua Carpatica, și este derulată alături de partenerii educaționali din cele șapte centre universitare: Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea de Vest din Timișoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here