Popoarele antice, în special, grecii considerau că soarta unui individ era decisă de iniţiala numelui pe care părinţii îl aleseseră pentru pruncul lor. De altfel, ştiind faptul că a fost un popor destoinic şi un mare centru de dezvoltare al civilizaţiei, grecii au dezvoltat o metodă de predicţie a destinului după iniţiala numelui. Această metodă este numită artă divină şi se numeşte Onomantia.
Ce spun literele despre personalitatea noastră?
Litera A
Cei care posedă această iniţială la numele lor sunt persoane puternice, adevăraţi lideri în grupul lor, hotărâţi şi echilibraţi. Sunt destul de impulsivi în situaţii limită, uneori chiar aroganţi.
Litera B
Persoane discrete, prietenoase, înţelegătoare, dar nehotărâte, posesive şi leneşe.
Litera C
Au spirit creativ, ambiţioşi, spontani şi puşi pe treabă mai tot timpul, dar dau dovadă de nepăsare şi dezorganizare atunci când lucrurile nu sunt pe placul lor.