În campania electorală din vara acestui an, Costel Alexe s-a fotografiat alături de primarul din Ungheni, pentru a marca încă o reușită a administrației PNL: asfaltarea drumului județean 249 Bosia – Ungheni. Nu au trecut nici trei luni de atunci și asfaltul s-a măcinat, iar drumul s-a umplut de gropi. Lucrarea a fost realizată de asocierea dintre firmele Con Ted Company SRL, deținută de ieșeanul Cornel Brînză, și Transmir SRL, controlată de Emil „Farmazon” Savin, om de afaceri care a devenit celebru după ce l-a denunțat pe fostul președinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. „Se vede cu ochiul liber cum se lasă asfaltul. Constructorul a luat contractul în urmă cu mai mulți ani, și-a adus subcontractanți și lucrarea este cum este. În martie 2024 trebuia finalizată, doar că nu a mai fost așa. Au început să lucreze ceva-ceva în preajma campaniei electorale pentru alegerile locale”, arată localnicii din Ungheni. Între timp, CJ Iași a suplimentat suma pentru asfaltarea celor 6,4 kilometri, întregul proiect fiind de 4.000.000 euro. În 2022, înainte de începerea lucrărilor, locuitorii din Ungheni au protestat în stradă pentru că drumul era impracticabil. Situația pare să revină la „normal”.
Un drum județean, aflat la circa 20 de kilometri de municipiul Iași, este reabilitat în bătaie de joc. Artera DJ 249A spre Ungheni a devenit un coșmar pentru miile de oameni care locuiesc în comună, drumul fiind aproape impracticabil. Asta deși de mai mulți ani șoseaua aflată în administrarea Consiliului Județean Iași a intrat în proces de reabilitare. În urmă cu mai mulți ani, CJ a decis modernizarea DJ 249A, pe sectorul de drum dintre Mânzătești și Ungheni, între kilometrul 12+139 și kilometrul 18+539. Lucrarea a fost contractată de firma Con Ted Company SRL, a afaceristului Cornel Brînză.
Drumul județean 249A a fost asfaltat pentru prima oară la începutul anilor ’80 în scopul vizitei la București a dictatorului nord coreean Kim Ir Sen, care călătorea cu trenul în zonă.
Contract de peste 17.000.000 lei cu firma lui Cornel Brânză
Porțiunea lungă de 6,4 kilometri dintre cele două sate trebuia inițial să fie realizată printr-un parteneriat cu raionul Sângerei din Republica Moldova în cadrul unui proiect transfrontalier finanţat din fonduri europene. Doar că partenerii de peste Prut nu au mai realizat investiția, iar finanțarea s-a pierdut integral. În aceste condiții, CJ Iași a alocat din bugetul propriu banii pentru reabilitarea șoselei, aproximativ 17.200.000 lei (3.500.000 euro), bani plătibili în mai multe tranșe. În vara lui 2020 a fost organizată și o licitație, contractul fiind atribuit firmei lui Brînză. De atunci au început și problemele. Până în prezent, costurile lucrării a ajuns la aproape 20.000.000 lei.
Costel Alexe la începutul mandatului. ”Prioritatea CJ sunt ieșenii”. La finalul mandatului, drumul se macină
La preluarea mandatului, în 2020, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, susținea că lucrările de modernizare a drumului județean vor fi realizate urgent. Cum finanțarea europeană s-a pierdut, lucrarea a bătut pasul pe loc până când s-au alocat banii din bugetul CJ Iași.
„Am semnat autorizația de construire pentru începerea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ249A pe sectorul cuprins între localitățile Mânzătești și Ungheni, pentru care vom demara curând etapa de implementare. Pe lângă nevoia urgentă de dezvoltare a infrastructurii județene, începerea lucrărilor va mai rezolva o problemă esențială pentru sănătatea ieșenilor”, susținea șeful CJ Iași în februarie 2021.
Alexe vorbea și de reducerea poluării din zonă odată cu modernizarea drumului. Liberalul susținea că la mijloc e vorba de beneficii pentru comunitate și pentru dezvoltarea Iașului. Realitatea din teren l-a contrazis însă total.
„Modernizarea acestui drum a fost inclusă încă din 2019 ca măsură cuprinsă în Planul de Menținere a Calității Aerului în județul Iași și este cu atât mai necesară cu cât APM Iași a raportat pe anul 2020 depăşirea pragurilor superioare pentru poluanţii NOx şi PM10 la stația de fond urban-trafic Bosia–Ungheni. Mai exact 27 de depășiri, cele mai multe, de altfel, dintre toate stațiile unde se fac măsurători. Am semnat și Raportul de Inspecție al Gărzii Naționale de Mediu prin care ne-am angajat să rezolvăm această problemă, prin reabilitarea celor 6.4 km de drum din DJ 249A. Prioritatea Consiliului Județean sunt ieșenii, iar astfel de proiecte, care aduc beneficii pe mai multe planuri în comunitatea noastră vor trebui prioritizate în continuare pentru a putea să dezvoltăm Iașul„, susținea Costel Alexe.
Brînză s-a asociat cu denunțătorul lui Dumitru Buzatu și cu fratele deputatului Mugur Cozmanciuc
Inițial, contractul lui Brânză a fost de 13.500.000 lei, doar că anul trecut lucrarea a mai beneficiat de o suplimentare de fonduri de la CJ Iași. Numai că, drumul a fost lăsat de izbeliște vreme îndelungată, tocmai până la alegerile locale din vara acestui an, când Brânză și asociații lui au asfaltat în batjocură. Con Ted Company s-a asociat cu Transmir SRL Murgeni, firma administrată de Emil Savin, denunțătorul fostului șef al CJ Vaslui Dumitru Buzatu. În asociere a mai intrat și Construcții Gabap, firmă administrată de Florin Roșu. O altă firmă care lucrează cu Con Ted este și Artehnis SRL, administrată de Ciprian Ilie Cozmanciuc, fratele liberalului Mugur Cozmanciuc. De altfel, contractul a prevăzut proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pe tronsonul de 6,4 kilometri.
Asfalt pus în grabă pentru alegerile locale
În ciuda promisiunilor CJ Iași, asfaltarea celor 6,4 kilometri de drum a fost realizată în ritm de melc și în bătaie de joc. Oamenii din Ungheni au organizat chiar și proteste la adresa administrației locale și județene. Localnicii au menționat că anul acesta a fost asfaltat în grabă o porțiune din drum, tocmai pentru a-i mări șansele la alegeri primarului PNL Iulian Marcu.
„Se vede cu ochiul liber cum se lasă asfaltul. Brânză a luat contractul în urmă cu mai mulți ani, și-a adus subcontractanți și lucrarea este cum este. În martie 2024 trebuia finalizată, doar că nu a mai fost așa. Au început să lucreze ceva-ceva în preajma campaniei electorale pentru alegerile locale. Din 6 kilometri au turnat asfalt pe 4 kilometri, mai au și un pod început. Au turnat primul strat. Lucrarea este așa de vreo trei ani, când au decopertat”, a spus Lucian Bambu, consilier local în comuna Ungheni.
Brînză invocă lucrări suplimentare la drumul strategic! Asfaltarea a 6 kilometri a ajuns la 4.000.000 euro
În 4 septembrie 2024, contractul dintre Con Ted Company SRL și Consiliul Județean Iași a fost modificat. Au fost invocate lucrări suplimentare care implică o creștere a duratei contractului. Autorizația de construcție a fost emisă în 2021, termenul de finalizare fiind 12 luni. Data începerii lucrărilor a fost stabilită în martie 2023, termen care nu a fost respectat, lucrarea fiind efectuată în grabă, ceea ce a dus la problemele semnalate de oamenii din zona Ungheni. În primăvara acestui an, CJ Iași a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru acest drum, actualizarea devizului general „ca urmare a elaborării proiectului tehnic și a dispozițiilor de șantier dispuse pentru adaptarea lucrărilor prevăzute în studiul de fezabilitate la situația din teren”.
CJ a invocat apariția unor blocaje pe porțiuni afectate de cedări ale terasamentului și reconfigurarea mai multor pante transversale. Ca urmare a lucrarilor suplimentare, valoarea totală a proiectului a fost suplimentată cu suma de 913.655,99 de lei cu TVA, pana la valoarea totală de 19.305.573 lei, cu TVA.
„Am căutat în permanență soluții pentru a duce la bun sfârșit modernizarea acestui drum, deși provocările au fost numeroase. Vreau să mulțumesc comunității pentru răbdare și înțelegere”, spunea Costel Alexe în luna martie a acestui an.
Vlad ROTARU