Marius Cristian îi un băiet di Copou simpatic & inteligent ( liga ” old boys ” ), îi drept c’ oleac’ marcat di pedigriul personalnic : tatăl – decan serios & relaxat la Facultatea de Istorie , mama – oleacă di colonel peste dosarele de cadre ale Securităţii ieşene, după cum dzîşe lumea ră’, da’ în temă cu ” vechiul regim ” ( nu alimentar ).
Fiind el băiet cam comod di felu’ lui ( şi iubitor de trai lejer ), Cristian junior n-a urmat calea universitară a tatălui său, nici pe cea discretăcioasă a mamei, aşa că, după o lungă carieră în faţa computerelor machetatoare din presa ieşeană, rubicondul Marius a ales poteca scrisului gastronomicesc, asortat cu păreri & vorbe despre vinuri şi alte licori îmbătăcios-băubile.
Tăt normal, că doar omul face ce-i place, şi n-are nici o obligaţie să ajungă savant ori patriot oficial, cu legitimaţiune de James Bond carpatin. Care-i, deci, motivul aflării lu’ dom’ Marius în această pagină / rubrică ? Iacă-tă-l-ăi : un articol publicat de ” ză lider of ză presa bahluiană ” , cu dl gastronom de Copou ca personagiu principal.
Mă rog, nu atît articolul publicat de foştii lui colegi ar fi problema, ci titlul textului cu pricina, ticluit parcă de o neo-coană Chiriţă, anglo-francofoană, din generaţia 3.0. Mai precis, formula prin care e prezentat omul cu tigaia şi stiloul : ” food-historian şi critic de haute cuisine „. Pam-pam !
Că la palatul Buciîngram regina Liza & Beta i-o fi zicînd ” food-historian ” vreunui lord-comandant al regimentului regal de chişcari şi chişlegari scoţieni, ori că vreun viconte francez nu bea apa de la flori fără să citească pagina corespunzătoare din ” Fiziologia gustului, augustului şi septembriului ” ( ediţie revăzută, prevăzută şi dată prin pesmet ) … să fie ei sănătoşi, ca din ceaun scoşi ( fontă d’aia bună, moo, made in ză old şatra ).
Că însuşi ‘mnealui dom’ Mar’us îşi zice aşa, pă sistem turbo, anglo-francez, ca la Airbus, ori că aşa l-a botezatără autoru’ textulu’, ori popa Pripici, ori dom’ Mache de la percepţiune … asta de-acum vor stabili istoricii, arheologii sau chelnerii de la Bolta Rece, cu Mihai Valer’u zece, care la notă întrece.
Alde noi, ca bă’eţi simpli, di la ţeară, am avea decît atît a zice : dom’ Mar’use, di la ‘iştea a’ lu’ Hriţac, liderii nulii & pendulii bahluieze, nu mai au pretenţii nici măcar urmaşii răposatuluilui Fanfan, ” rechinul puşcăriilor ” şi spaima berăriilor. Da’ di la matali, or’ş’cît, parcă ne-am aştepta la oleac’ di croială serioasă, de şcoală veche, nu la smoking peste frac, asortat cu patine pe rotile şi mămăligă cu brînză de oaie şi jiumere, plus harbuz murat.
Nu de alta, da’ furculisioanili o rămas tot caraghioasi, mai ales dacă îs cu două cozi, bilingve, şi cu franjuri din perdea de tren. În rest, tăt ghini ş’ frumos, ca un scrob cu şeapă, caş sărat & afumătură. Hai, poftă bună ş’ zorzoane lipsă !
