Eșec al întâlnirii dintre premier și președinte. Traian Băsescu: „El a spus că am discutat despre buget, ori eu am vorbit despre acciză”

Preşedintele Traian Băsescu i-a replicat, marţi, premierului Victor Ponta pe tema acordului cu FMI şi a bugetului pe 2014, la scurt timp după întâlnirea dintre cei doi de la Palatul Cotroceni. Şeful statului a precizat că Ponta nu a înţeles, de fapt, că la întâlnire nu s-a discutat despre buget, ci despre acciza la carburant.

 

Victor Ponta, după discuţia cu Traian Băsescu:

„Preşedintele nu este de acord cu bugetul. Preşedintele va retrimite legea la Parlament, o va constesta la CCR, speranţa mea a fost că aceste proceduri să le facă într-un termen rezonabil, să avem bugetul.Trebuie să trăim şi această prmeieră. Ne-a spus: o să vedeţi că nu aveţi ce face, trebuie să suportaţi toate aceste proceduri”, a spus Ponta.

„Mi-a spus că a a greşit atunci câd nu le-a folosit împotriva Guvernului Boc, şi le foloseşte contra nostră. Eu nu pot să mă duc tot la Băsescu să facă bugetul, l-a mai făcut în 2009, şi a fost o catastrofă”, a adăugat premierul.

Ponta a spus că  Memorandumul cu FMI rămâne suspendat în continuare, însă vom putea accesa bani de la Comisia Europeană.  

„Am vorbit cu domnul Voinea şi mi-a spus că dacă avem bugetul votat, vom primi banii de la CE şi nu vom pierde cei 30 de milioane pe lună. Nu contează că nu e semnat memorandumul. Pactul de coabitare e suspendat până când preşedintele va promulga legea“, a mai spus Ponta.

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:

Am fost de acord cu această întâlnire, cu speranţa că putem discuta pe tema taxei pe combustibil. Vor fi în mod cert afectaţi cei cu veniturile cele mai mici, întreprinderile familiare şi cele mici şi mijlocii. Vor creşte preţurile la combustibil cu 8%. Am fost foarte interesat să văd ce declară premierul, dar văd că nu a înţeles ce a discutat. El a spus că am discutat despre buget, ori eu am vorbit despre acciză. Eu nu pun la îndoială dreptul guvernului de a face bugetul. Eu voi utiliza instrumentele pentru a atrage atenţia că această creşetere de preţ la combustibil va afeca populaţia.

 

Putem indexa pensiile, chiar putem să le indexăm cu 9% de la 1 ianuarie într-o singură tranşă, şi creşterea venitului minim. Bugetul are resurse pentru aceste lucruri. Trebuie tăiat excesul de la ministerul domnului Dragnea şi din alte rezerve plantate în buget: 1, 5 miliarde de la domnul Dragnea trebuiesc tăiate şi 600 de milioane de la serviciul datoriei. Astfel, obţinem suma care s-ar obţine prin creşterea accizei. Banii de la domnul Dragnea sunt bani electorali, pentru ca primarii să fie mobilizaţi la alegerile de anul viitor. Mulţi primari numai aşa funcţionează, dacă nu primesc fisele în tonomat, nu cântă la alegeri.

 

De ce mi se pare un gest nejustificat? Pentru că în buget sunt înscrise trei programe: modernizarea satului, regenerare urbană şi infrastructura de nivel judeţean. Toate aceste programe au resursa financiară în banii de la UE.

 

În loc să facă această bătălie cu introducerea unei taxe pe combustibil, premierul putea să-i pună pe primari să pregătească proiecte, pentru că de la 1 ianuarie intră în vigoare noul buget al UE şi puteau avea proiecte aprobate pe care să le finanţeze cu bani europeni şi nu cu bani luaţi dintr-o taxă care afectează atât de puternic populaţia şi economia.

Aceasta a fost discuţia avută cu Ponta, ideea de a renunţa la această taxă suplimentară pe combustibil.Refuzul meu de a semna Memorandumul prin care să aprob negocierile pe care Guvernul le-a făcut cu FMI nu are semnificaţie din punctul de vedere al menţinerii acordului.

Acordul este pentru perioada 2013-2015 şi el nu se întrerupe decât dacă programul deraiază, cum spune FMI, deci dacă nu se respectă criteriile macroeconomice stabilite încă de la semnarea acordului. Or, ceea ce propun este reducere şi de taxă la combustibil şi corespunzător de cheltuieli în bugetul de stat, ceea ce înseamnă că bugetul consolidat rămâne în deficitele convenite cu FMI.

Propagandiştii au mai lansat o teorie. Pe fondurile de coeziune UE face finanţări până la 85% din valoarea proiectului. Cu ocazia negocierii bugetului 2013-2020, eu am susţinut că ţările care intră în acord cu FMI şi EU să mai primească 10% contribuţie europeană, deci de la 85 la 95%.

Aceste zece procente, care fac ca la proiecte costurile să fie susţinute în proporţie de 95% bani europeni, nu pot fi anulate decât dacă se anulează acordul dintre FMI şi UE, pe de o parte şi România, pe de altă parte, dar nu se pune problema anulării, nu am ieşit din parametrii stabiliţi.Dimpotrivă, măsura pe care o propun va avea un efect de diminuare a inflaţiei.

În aceste condiţii, punctul de vedere al premierului a rămas inflexibil, a susţinut că introduce acciza la combustibil şi eu l-am informat că îmi voi susţine punctul de vedere prin mijloacele constituţionale legale.Adică voi întoarce bugetul la Parlament, făcând propuneri precise de unde să se taie bani.Deci o informaţie care le-a scăpat, dar dacă nu o ştiu o dau acum, cu ocazia negocierii bugetului, am mai obţinut o facilitate, aceea ca TVA să fie eligibil.

Mă mir că domnii de la Guvern, neştiind că au această facilitate, n-au plâns că o pierd şi pe asta. Eu îi asigur că nu pierd nici asta.Nimic nu se pierde, este o revizie la trei luni a acordului, echipa FMI va veni din nou în ianuarie în Bucureşti şi în martie se va intra în board-ul Fondului, dacă atunci este programat board-ul FMI pentru România.

Aş vrea să mai fac o precizare. Îmi fac datoria morală ca preşedinte, văzând că pe spinarea românilor se acumulează în bugetul de stat bani pentru clientela politică.
Dar nu voi putea să am decât acţiuni legale, adică trimis bugetul înapoi la Parlament şi eventual să-l atac la CCR. Dar atât.

Eu nu pot impune prin alte mijloace Guvernului şi să renunţe la OUG prin care a modificat Codul Fiscal sau, după trimiterea înapoi în Parlament a bugetului, dacă e votat în aceeaşi formă, sunt obligat să-l promulg.Indiferent ce măsuri voi lua, de la 1 ianuarie se vor plăti şi salariile şi pensiile. România nu rămâne fără buget, execută bugetul anului trecut, iar dacă bugetul nu ar fi gata şi Guvernul are nevoie de asistenţă, pot să-i învăţ cum să plătească indexările, banii pentru dascăli, creşterea venitului minim garantat, creşterea indemnizaţiei pentru medicii rezidenţi.Totul e să întrebe dacă nu ştiu. Dacă ştiu, s-o facă!

Nu îmi poate cere nimeni să-mi însuşesc o măsură care sunt convins că va avea acelaşi efect pe care l-a avut creşterea TVA de la 19 la 24% în 2010. Atunci, însă, România era destabilizată. Acum, însă, România e stabilă economic şi e păcat să reduci consumul. Această măsură se va aşeza pe efectele pe care continuă să le aibă creşterea TVA.

Mai mult decât atât, şi preţul la benzină şi motorină va avea două influenţe: una este din celebra taxă pe stâlp, care se va reflecta şi în benzină, motorină, iar peste ea vine această acciză. Deci creşterea va fi mai mare de 52 sau 53 de bani la combustibil.Aceste lucruri le-am explicat premierului, erau şi miniştrii de Finanţe. Dacă vor să înţeleagă, bine. Dacă nu, n-am ce să fac.

Ei au spus: „Pe noi ne-a votat poporul, aşa că introducem taxa ca să-i putem da bani lui Dragnea”. A fost o discuţie calmă. Cred că domnul premier a plecat cu o confuzie, noi nu am discutat despre buget, ci strict despre acciză. El a înţeles că am discutat despre buget, nu.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here