Dupa Copcea, potopul! Datorii la stat si Casa Universitarilor distrusa

L-au ajuns blestemele si trecutul din urma pe afaceristul Mihai Copcea, cel care avut in stapanire doua decenii renumita Casa a Universitarilor din Copou (CUI), o adevarata bijuterie arhitectonica a urbei. Reprezentantii Administratiei Finantelor Publice Iasi au solicitat recent magistratilor Judecatoriei sa mentina poprirea pe conturile milionarului Copcea, pentru recuperarea unei datorii de 50.000 de lei. La scurt timp dupa ce a devenit jupan al imobilului de pe B-dul Carol, omul de afaceri a reusit imposibilul: a transformat celebra cladire de patrimoniu intr-o crasma de cartier, urmarindu-si doar scopul personal de a-si umple buzunarele, cu investitii minime. In aprilie 2015, Casa Universitarilor a revenit in posesia Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi dupa un proces care a durat nici mai mult, nici mai putin decit 18 ani. Astfel, bijuteria arhitecturala din coasta universitatii, fosta casa a copilariei Mariei Cantacuzino, a revenit in prim-planul Cetatii, fiind redata culturii iesene.

 

Dupa ce si-a umplut buzunarele cu bani timp de aproape doua decenii, devenind milionar, afaceristul Mihai Copcea s-a trezit cu conturile blocate. Totul din cauza cunoscutei Case a Universitarilor Iasi, o cladire faimoasa de patrimoniu pe care barbatul, administrator al SC Compact Impex SRL, a stapanit-o si transformat-o intr-o spelunca ordinara. Fiscul a cerut recent judecatorilor ieseni mentinerea popririi pe conturile firmei afaceristului pentru recuperarea unei datorii de 50.507 lei, debit rezultat de pe vremea in care acesta s-a ocupat de administrarea cladirii si a terenului aferent. Potrivit inspectorilor fiscali, Casa Universitarilor ar fi acumulat pe vremea lui Copcea, obligatii de plata in valoare totala de 96.707 lei. Dupa ce controlorii au emis somatie si au demarat rapid executarea silita impotriva firmei Compact Impex, omul de afaceri a achitat o parte din datorie, respectiv 46.000 de lei, insa ar mai fi ramas de recuperat o restanta de 50.000 de lei. Pe perioada litigiului dintre parti, Fiscul a transmis mai multe adrese si somatii de plata catre societatea lui Copcea, insa fara succes. Urmare a acestui fapt, reprezentantii DGFP Iasi s-au adresat justitiei si au solicitat mentinerea popririi asupra conturilor bancare ale SC Compact Impex SRL, pina la recuperarea in totalitate a datoriei.

Poprire pe conturi pentru recuperarea debitului de 50.000 lei 

“Din facturile comunicate debitoarei Casa Universitarilor reiese clar ca aceasta are de achitat suma de 96.707 lei. S-au transmis mai multe adrese de infiintare a popririi ce au fost confirmate la primire. De la data emiterii primei adrese si pana in prezent, au fost efectuate plati in cuantum de 46.200 de lei. Va rugam sa dispuneti mentinerea popririi pentru o datorie restanta de fix 50.507, suma ce constituie titlu executoriu. Neefectuandu-se ulterior nici o plata in contul obligatiilor datorate bugetului de stat, s-a continuat procedura executarii silite prin infiintarea popririi asupra sumelor datorate. Staruim in executarea silita a sumelor ce se cuvin Fiscului. Firma Compact Impex are o raspundere solidara cu debitorul CUI”, se arata in actiunea judecatoreasca initiata de controlorii fiscali din cadrul DGRFP Iasi, documentul fiind semnat de Paul Ciobanu, sef administratie.

Copcea: “Nu datorez nici un leu. Am facut investitii care au crescut valoarea imobilului”

De partea cealalta,  afaceristul Mihai Copcea sustine ca el nu mai datoreaza nici un leu pentru debitul constatat de Fisc la Casa Universitarilor. Asta pentru simplul motiv ca firma sa ar fi efectuat de-a lungul anilor, o serie de investitii, renovari si lucrari de modernizare pentru care nu a fost despagubita.

“Noi nu mai datoram la nimeni nici o suma de bani. Mai mult decit atat, pe rolul Judecatoriei exista inca un proces pe rol prin care noi le solicitam celor de la Casa Universitarilor o anumita suma de bani”, a conchis Copcea.

Dupa ce a pierdut in justitie imobilul din Copou, fiindu-i reziliat contractul de inchiriere, Copcea i-a dat in judecata pe actualii proprietari ai casei, solicitand despagubiri in valoare de 150.000 de lei. In opinia sa, suma reprezinta doar o mica parte din valoarea lucrarilor de investitie si renovare facute de SC Compact Impex SRL, de-a lungul anilor.  Suparat ca nu a primit insa nici un ban, afaceristul a facut o intimpinare la dosar si a aratat ca investitia pe care a efectuat-o anterior la CUI ar fi sporit valoarea imobilului. In realitate, lucrurile stau exact pe dos. In cele aproape doua decenii, timp in care a stapanit imobilul, Copcea a transformat cladirea istorica de patrimoniu, intr-o bodega de cartier. In 2013, SC Compact Impex SRL a avut o cifra de afaceri de 1,5 milioane lei, dar si pierderi de 145.000 de lei, la o medie de cca 18 angajati

Lupte aprige in instanta timp de 18 ani

Cladirea renumita de pe B-dul Carol I a intrat in posesia Universitatii Al. I. Cuza Iasi in aprilie 2015, dupa 18 ani de procese si de termene de judecata peste termene, afaceristul incercand prin toate mijloacele sa ramana cu “cireasa de pe tort”. La data respectiva, magistratii au stabilit ca imobilul de patrimoniu apartine legal institutiei de invatamant superior, desi acesta a fost in administrare privata inca din anul 1998. In toata aceasta perioada, Casa Universitarilor Iasi (CUI) a fost administrata de S.C. Compact Impex SRL. Mihai Copcea a semnat pe 13 februarie 1998, un contract de asociere in participatiune, cu reprezentanti ai Ministerului Educatiei Nationale (n.r.-proprietar al Casei Universitarilor Iasi). Potrivit documentului oficial, afaceristul avea dreptul legal de a administra si folosi imobilul cu pricina dar si terenul aferent  pe care era amplasata o gradina de vara, cu terasa si restaurant. Totodata, milionarul s-a obligat in contract ca sa efectueze lucrari de investitii, modernizare si renovare, cu acordul proprietarului, dar si sa presteze anumite servicii in favoarea MEN. In schimbul acestora, dar si a altor investitii, barbatul a primit lunar de la minister suma fixa de 2000 de lei. Contractul de asociere in participatiune s-a derulat pana in cursul anului 2013 cind MEN a notificat societatea Compact Impex de incetarea contractului. In decembrie 2014, ministerul a cerut ferm in justitie evacuarea lui Copcea. La proces, afaceristul a declarat insa in mod repetat ca firma sa a fost de buna-credinta si ca el trebuia sa primeasca despagubiri, in schimbul investitiilor efectuate de-a lungul timpului.

Casa unde a copilarit celebra Maria Cantacuzino

Bijuteria arhitecturala amplasata in coasta Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), a fost casa unde a copilarit celebra Maria Cantacuzino. Din 1998, imobilul, cunoscut mai ales sub denumirea de CUI, a devenit, in timp, o spelunca aflata in stapanirea afaceristului. Daca la inceputul anilor 1900, cladirea a avut destinatii educationale sau sociale, dupa ani de zile, aceasta s-a transformat din cantina-restaurant a Universitatii, in restaurantul-privat care organiza petreceri de tot felul si mese festive, si al carui prag a fost trecut de persoane care nu au facut  nimic pentru a-i aduce cinste. Construita in jurul anului 1800 pentru Iordache Cantacuzino (Canta), caimacan al Moldovei, cladirea a fost refacuta de fiul acestuia, logofatul Nicolae Canta. Aceasta a reprezentat, de-a lungul timpului, Scoala de menaj (1930) si Scoala Urbana de Gospodarie (1914), iar din anul 1947 ea capata destinatia de cantina – restaurant a cadrelor didactice ale Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”. Imobilul a fost reparat si extins in perioada 1951-1952, devenind renumit prin gazduirea de intalniri atractive privitoare la istoria si cultura orasului. Cladirea de patrimoniu CUI are un etaj si peste 7 camere, care se intind pe cateva sute de metri patrati. De asemenea, Casa Universitarilor are anexe de aproximativ 600 mp, un beci generos, si 5.000 mp de gradina. Desi dobandise legal proprietatea, ca urmare a unei sentinte judecatoresti, reprezentantii Universitatii au avut nevoie de sase luni de zile ca sa poata prelua la propriu spatiul respectiv, acest lucru petrecandu-se efectiv pe data de 16 mai 2015.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here