Dumnezeul bisericii muștării, sau ” Feericirile după popa DJ Loredan dă la Crucești „

despre hortodoxia megafono-maneloidă de rit lăbărțărian, care dă înviere la tot cartieru’

 

În prea-cucernicul oraș Iași există o prea-frumoasă biserică, mare cam cît o catedrală, cu forme aproape bucovinene. Pe lîngă acoperișul  boieresc, din tablă maronie, specific multor parohii cu parale, biserica cu pricina are și ceva aparte, ca detaliu specific, greu de ignorat : un brîu lat de cîțiva metri, de culoare muștărie, care înconjoară cromatic zidurile masive ale bisericii. Plus niște dungi verticale, în aceeași ” coloare a oului de rață ” , cum ar zice dl Ion L.Caragiale.

Mă rog, poate că nuanța muștărie nu e chiar a oului de rață, ci aduce mai degrabă a altceva de rață, tot din zona ouăgenă. Sau poate asta o fi doar impresia păgînă sau păcătoasă a unora din secta hliziților lui Caragiale ( ptiu, ptiu, ptiu, cruce di aur … ). Dar ceea ce-i sigur e că mașina preotului paroh, un fel de limuzină oleacă mai soft, una germană, e maronie, probabil ca să se asorteze cu muștăriul rățocromatic. Cel care pare adjunctul parohului are tot o limuzinuță germană, dar gri închis, deci tot sobră, cum se cuvine pentru vehiculele unor prea-cucernici preoți.

Aproape zilnic, dimineața, la șapte trecute fix (ai, n-ai treabă … ), din prea-frumoasa ogradă a prea-muștăriei biserici răsună, ca la mănăstire, clopotele și toaca. Adesea de mai multe ori, repetat, probabil pentru ca aceste sfinte și puternice sunete să-i trezească din somnul ispitelor pe locatarii din blocurile de peste drum și să le amintească de credința pravoslavnică. Probabil tot de asta recitalul matinal de clopote & toacă se repetă, frecvent, și la prînz ori după-amiaza. Pe bună dreptate, fiindcă ispitele s-au înmulțit, iar necredința devine tot mai periculoasă și mai perfidă. Deci un apăsat avertisment sonor nu e niciodată de prisos, în lupta grea cu păcatelele omenești și cu lucrarea afurisită a Necuratului. Ce poate fi mai eficient, în cucernica-cazarmă a armatei salvării sufletelor, decît o fermă deșteptare sonoră, executată zilnic de plutonierii de companie ai Sfîntului Văzduh …

Avînd în vedere această prea-sfîntă & sonoră rîvnă cotidiană a plutonierului paroh, e de la sine înțeles că, în recenta noapte a Învierii, Necuratul și păcatele omenești au primit o puternică lovitură din partea atleților sonori ai dreptei credințe. Numai că, de data asta, rolul principal n-a mai revenit duetului clasic Clopote&Toacă, fiindcă partitura solistică a fost rezervată sfintelor megafoane din curtea bisericii. Sau poate că n-or fi fost megafoane, ci însuși glasul tunător al Sfîntului Duh. Iertați-mi neștiința, că-s om simplu, nu preot sau teolog.

Mai exact : la miezul nopții, au sunat regulamentar & masiv clopotele și a bătut toaca ( în mai multe reprize ), apoi a urmat, la megafoane, un șir prelung de variațiuni pe tema ” Hristos a înviat ! „. Doar că asta a fost doar un mic preludiu. Un fel de ” Preludiu la după-miaza-nopții unor fauni cu cădelniță ” , ar zice unii caragialieni cu oarece pretenții de știutori ai muzichiilor mirene. Fiindcă-concertul din megafoane a durat, la aceeași intensitate, pînă spre ora patru a dimineții. În acest prea-cucernic și masiv context sonor, probabil că păcatele omenești și ispitele diavolești din blocurile de peste drum au fugit cu grăbire, care-încotro, lăsînd locuințele cu pricina mai curate, mai uscate și mai pline de pace pravoslavnică.

Nici geamurile cu termopan, deschise ca într-o noapte caldă, pentru meschina dorință urbană de aer mai fără poluare, n-au putut opri cu totul, după ce au fost închise, șuvoiul sonor & binecuvîntător. Ce poate face o invenție omenească de duzină contra unei sfinte lucrări megafonice …? Ș-apoi e clar : numa’ niște păgîni ș’ niște jiurați pot închide geamurile ca să oprească o sfîntă lucrare megafonică ! Mai cu samă noaptea, cînd se știe că lucrarea tainelor cerești e încă și mai adîncă …

Ma rog, unii dintre sectanții caragialieni sus-pomeniți ar putea zice că patru ore de megafoneală nocturnă e, or’ș’cît, cam prea-prea, s-avem pardon … Ori că scurtele și puținele propoziții revărsate muzicaloid din megafoane, repetate obsesiv, cu foarte mici variații,  timp de cîteva ore, aduc a manea religioasă, lălăită la nesfîrșit și lăbărțată, ca o mega-picătură chinezească, peste un spațiu sonor al tuturor. Ca un fel de mega-mici sonori & evlavioși, cu muștar de coloarea zidurilor bisericii, aruncați de-a valma peste tot cartierul, din prea-cucernica remorcă audio a domnului zeu.

După ora patru a dimineții, cînd lupta sfintelor megafoane cu liniștea păgînă s-a încheiat, a început să bureze încet. Pe urmă s-a auzit miorlăind o mîță în călduri ( atee sau sectantă, desigur ), apoi au orăcăit broaștele din crengiana gîrlă numită Căcaina. Dar și mîța și broaștele au avut obraz, nu s-au întins mult cu recitalul. Apoi s-a auzit mierla de serviciu, dintre copacii de lîngă biserică. Nici ea n-a spus mult timp ce avea de spus. Deși nu cred că ar fi fost cineva împotrivă să o mai audă cîteva minute în plus. Doar că mierlele, spre deosebire de oameni, știu să nu arunce mărgăritare unde nu trebuie. Mai ales dacă sînt veritabile.

Pe urmă , după ce mierla ne-a lăsat cu ale noastre, s-a făcut liniște. O liniște ca la-începutul lumii, ar zice sectanții unui cunoscut de-al lui Caragiale. O liniște care cred că i-ar fi plăcut și lui rabi Ieșua din Nazaret, dacă s-ar fi întors, așa cum a promis acum vreo două mii de ani. Doar că, îmi pare mie ( ca păgîn ce îs ), nu-s semne c-ar fi prea aproape acea întoarcere, dacă e să luăm în calcul megafoneala cu cruce, limuzinele popești, plus altele și mai și, puse alături de ceea ce se zice că ar fi zis rabi Ieșua :

” 5. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.

6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

7. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate „.

( Evanghelia după Matei , http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6 )

Recunosc : ca sectant de-al lui Caragiale și al altor jiurați dujmănoși, cred că acest tip de megafoneli bisericești lăbărțate, plus alte minunății din aceeași categorie, n-au nimic de-a face cu credința adevărată sau cu libertatea religioasă, ci sînt doar o declarație publică de putere și ghiolbănie, în ambalaj pseudo-creștin. Fiindcă, din păcate, o mare parte din Biserica Ortodoxă Romînă e formată din semi-maneliști religioși, cu pretenții creștine, dar cu un comportament nu foarte diferit de mulțimea care, acum vreo două mii de ani, striga ” Baraba ! ”  ,  trimițîndu-l astfel la moarte cruntă pe rabi Ieșua din Nazaret, zis și Isus. Da, frați & surori întru cosmos, dacă te ispitește Necuratul și le spui cumva unora dintre acești vajnici ortodocși că Isus a fost evreu, poți zice ” bodaproste ” dacă scapi doar cu o uitătură urîtă : ” Cum s’ hie Isus jidan, Doamne-ferește … „.

N-are rost deci să mai spui acestei majorități gregare că Isus a condamnat, aspru și direct , tocmai fariseimul teologic și moral, fățărnicia teatrală și formalismul mecanic, care ucid adevărata credință. Cui să-i spui toate astea, cînd turma e ținută în întuneric și în glod tocmai de păstorii ei alienați, strînși ca lupii ovinoformi în soboare de preoți, călugări și ierarhi neo-caiafici. Nimic nou sub soare, cum a zis demult alt evreu. Nu, nu era din Buhuși.

” Dumnezeu trebuie să fie foarte răbdător, cred eu, avînd în vedere mulțimea torențială a kitsch-ului, prostiei și ipocriziei – revărsate taman de Paște „.  Asta a zis-o tot un păgîn din secta lui Caragiale, scriitorul Florin Iaru. Așa că, pentru a fi în ton cu atmosfera pascală majoritară și megafonară, vă invit să ascultați ultimul șlagăr al Madonei dă Romîniea, duamna Loredana, la pachet cu o trupă de credincioși ierihoniști de rit manelez. E cu fericire, deci e de bine :

În rest – duamne-ajută, bani de-o sută, cum ar zice soborul prea-cîntăcioasei Loredana și al prea-mierlodiosului Florin Salam.

Eu aș zice „Șalom ! ” , adică ” Pace ! ” , cum se zice că zicea rabi Ieșua. Dar, nefiind el din Buhuși sau din Folticeni, cred că vorba asta nu prea s-ar potrivi cu megafoanele. Și nici cu friptura pravoslavnică de miel pascal. Mielul Domnului, cum altfel …

Pașteți fericiți, deci. Cu feericirile după DJ  popa Loredan megafonarul ( feat Loredana ) ca acompaniament evlavios. Și nu vă faceți probleme cu ceea ce ar fi zis rabi Ieșua din Nazaret despre toate astea : rezolvă domnu’ popă, ‘eftin și rapid, cît ai zice ” limuzină maro „.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here