Vine un timp când, după ce este analizată starea naturală a conștiinței și capacitatea de a fi obiectiv față de întregul univers al lui Elon Musk este nealterată de agenții patogeni băștinași, nevoia de a emite opinii și reflecții se naște în mod firesc, fără ajutorul vreunei moașe sau al unui chirurg, pentru care jurământul lui Hippocrate este mai mult decât o mantră desuetă, arată judecătorul ieșean Costică Ciocan pe platforma juridice.ro
Astfel, au apărut în mai toate profesiile veritabili guérillero, înzestrați cu simț clinic desăvârșit și capabili să taie în carne vie nu cu macete ruginite, ci cu vârfurile ascuțite ale pixurilor primite gratuit cu ocazia unor conferințe hiper-științifice. Câmpul de acțiune era nelimitat, deoarece în era Sfântului și Cuviosului Internet, Mare făcător de minuni și vindecător de Cenzură, insurgenții nu mai depindeau de absolutismul „editurilor prestigioase” sau al revistelor de specialitate, coordonate și controlate de profesori universitari, doctori honoris causa, juriști, emeriți și membri corespondenți ai Academiei Republicii Populare Române.
Practic, cine ar fi dorit să împărtășească gânduri din negura minții sale nu mai era nevoit să se căciulească pe lângă directori, redactori-șefi ori comitete de redacție impregnate de naftalină și brodate cu plocoane, pile și relații, ci îi putea scrie direct doamnei Priscilla Chan un e-mail prin care să o roage să intervină pe lângă domnul Mark Zuckerberg să îi deschidă în regim de urgență un cont de Facebook. Solicitările erau întotdeauna onorate cu promptitudine, știindu-se că inspirația nu așteaptă, ba, mai mult, te poate părăsi chiar după ce te-ai așezat la masa de lucru.
În Moldova istorică răvășită de calamități politice, îndemnul lui Ion Heliade-Rădulescu „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!” era mai mult decât literă de lege, fiind adânc întipărit în ADN-ul profesional al mai multor indivizi inadaptați, care aparțineau unei diversități de profesii ce necesitau studii universitare de licență: avocați, magistrați, profesori, ingineri, medici, ingineri, economiști ș.a.
Textele încărcate exclusiv în stare brută pe Facebook, Instagram sau Blog reprezentau mecanisme compensatorii și de refulare a frustrărilor generate de nemerniciile cotidiene comise de superiorii lor, indiferent de denumirea acestora din nomenclator: manager de spital, director de întreprindere, decan, președinte de instanță sau șef de parchet.
În marea albastră a purtătorilor de opinii anterior menționați, poveștile Cronicarului moldovean nu constituiau decât o infimă parte din ceea ce ar fi putut duce, în viitorul apropiat, la colapsul Bibliotecii Congresului din Washington D.C. Actori mult mai inspirați își făcuseră apariția în peisajul entităților morbide ale statului, promițând să dea de pământ cu oricine le-ar fi stat în calea spiritului lor justițiar.
Terenul era liber, mai ales că, îmbătat de propria glorie literară, cronicarul nu mai născocea ghicitori judiciare de inspirație narniană, ci visa să fie finanțat de Institutul Cultural Român, să fie tradus în limbile existente înainte de înălțarea Turnului Babel de către descendenții lui Noe și, mai presus de orice, dorea să aibă o lansare de carte la care să participe, în deschidere, Sofia Vergara, Don Benito și Al Pacino. De asemenea, surse din cercul său apropiat de prieteni dezvăluiau că, lăsându-se purtat de povestea lui Gabriel Garcia Marquez despre dragostea dintre Fermina Daza y Florentino Ariza, a început să-i trimită scrisori lui Jennifer Lopez cu scopul de a o ajuta să treacă mai ușor peste ruptura de Ben Affleck.
În mare parte, acesta a fost contextul socio-cultural ce a permis unui tânăr jurist, originar din Codăești, dar cu legături ancestrale dinspre tată din Viișoara, să descopere arsenalul terapeutic transmis cu grijă de străbunii noștri Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce: penele din aripile cormoranilor și cerneala din ferocianură.
Dându-și seama de starea de anormalitate a sistemului judiciar și de lipsa unor mecanisme de control și reglare, a purces la încropirea unor studii de specialitate pe care le-a trimis mai multor reviste din Țara Românească și Ardeal, cu năzuința de a lua parte la dezbaterile publice. Onorabilii destinatari însă nu au fost atât de încântați și l-au lăsat pe tânărul erou cu buza umflată și cu cașul la gură intact, dându-i cu flit, seen rușinos și spam.
Dar ceea ce pentru Revistele Stângul, Penalmente nerelevant, Verba volant și Pro Causa a fost o cantitate neglijabilă doar din pricina faptului că semnatarul nu era profesor doctor, formator (de?), măcar prim-adjunct sau președinte de ocol, pentru Meta și juridice by day cu day a fost mană curată, căci expeditorul avea condei și, spre durerea unora, „le mai și nimerea”.
Și, astfel, ca un chihuahua energic, pe fondul unor proiecte de lege inoportune, a sărit direct la gâtul legiuitorului penal, lăsându-l într-o baie de sânge până când, după patru ore de agonie, a fost dus cu o ambulanță privată la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași. Publicul a rămas șocat. Avea un nou erou local ce promitea să o adopte pe Lupa capitolina de la Padocul din Tomești și să facă dreptate celor năpăstuiți. Nimic nu-i scăpa condeiului. Îi deconspira pe judecătorii Curții Constituționale, îi explica profanilor pe cei ai Curții de Justiție a Uniunii Europene și se dovedea a fi un bun cunoscător atât al dreptului național, cât și al celui comunitar.
Dar existența în sistemul judiciar este plină de vitregii atunci când nu hoinărești doar prin lumea ideilor și eroul moldovean s-a văzut transformat din personajul mitologic Hercule în Gregor Samsa al lui Franz Kafka de un grup de șerifi care dețineau o formă neactualizată a Convenției Europene a Drepturilor Omului. După ce a scăpat din menghina normei penale românești, Gregor le-a promis răzbunare. A doua zi, dis-de-dimineață, a făcut rost de un papirus digital și a dat frâu liber imaginației și supărării, aruncând siropoase invective în magistrații lui C.S. Lewis. După ce s-a mai domolit spiritual, a îmbrăcat veșmintele de Pontefice Massimo și i-a blestemat mai întâi pe Vasile Lascăr și apoi pe polițiștii lipsiți de ambiția de „a absolvi Câmpina”. Finalul mesajului conținea, în același timp, și jurământul domnului Samsa de a se întoarce împotriva „alor lui”, adicătelea de a bate obrazul propriei bresle, cu același aplomb, fără discriminare, pentru că a căzut pe mâna tâlharilor de la circă.
Papirusul s-a bucurat de un număr impresionant de cititori, fiind receptat pozitiv de critica literară. Stilul accesibil și direct i-a determinat pe mai mulți juriști să se aplece asupra criticilor constructive ale lui Gregor, chiar dacă programul de lucru și volumul de muncă limitau drastic resursa timpului. La un moment dat, întreaga cooperativă agricolă de producție citise pe nerăsuflate articolul cu pricina, în afară de cine altcineva decât Cronicarul moldovean. Acesta nu se afunda decât în propria operă lirică și, rareori, își arunca privirea peste rândurile scrise de către altcineva. Trăia în universul ideilor sale pure, unde ceea ce gândea și simțea nu putea fi decât bun, just și nobil. Frumusețea, în viziunea lui Platon.
Când a intrat în camera de zi, Rafael, discipolul cu suflet de sicario al Cronicarului, l-a găsit pe acesta într-o stare contemplativă discutând cu Dante Alighieri și Goethe despre poezie și arte. Excelență, mă scuzați! Nu acum, Rafael! Suntem în Infern! Știu, domnule! O simt pe propria piele, dar voiam să vă întreb când urmează să mai scriem ceva relevant în folosul sistemului. Dumneavoastră sunteți Scriitor al Poporului! Uitați ce spune acest tânăr! Gregor Samsa din Codăiești.
Cronicarul citi cu ochii minții articolul și îi recunoscu valoarea artistică! Rafael luă cuvântul. Cum procedăm? Îi transmitem un mesaj de întâmpinare? Da, îl vom felicita și îl vom încuraja să scrie în continuare, cu atât mai mult cu cât a promis să abordeze subiecte din propria profesie. De interes, nu? Cu siguranță! Magister dixit. Cinstite frate, am lecturat cu interes tezele dumitale și așteptăm cu sufletul la gură continuarea, astfel încât să nu fii suspectat vreodată de părtinire. Dacă nu vei duce ideea până la capăt, tovarășii îți vor reproșa negreșit Medice, cura te ipsum! Acum că ai descris bârnele înfipte în țestele noastre, povestește și despre paiele profesionale din ochii voștri. Ai notat? Țin minte, Senior!
Rafael încercă să memoreze cât mai fidel cuvintele de duh ale Maestrului său, dar, când trecu prin fața Casei de Pensii Județene Iași, se opri cu răbdarea bunului samaritean și recalculă trei pensii ale unor doamne în vârstă și mai uită din detaliile mesajului. După vreo patru ore, Rafael îl găsi pe Gregor Samsa într-o crâșmă decentă, aflată la subsolul unui bloc neo-comunist, igienizându-și gâtlejul cu licoarea obținută de călugării trapiști aflați în extaz.
Fără să mai piardă timp, îl abordă direct, într-un stil mai puțin ortodox, dar sugestiv pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit. Tovarășe, am înțeles că „ești tare în gură!”. Îți sugerez să te apropii de mormântul leoparzilor! Eu? Da, dumitale! De ce nu? Așa ai promis. Uite, acilea, negru pe alb! Gregor citi și lăcrimă. Nu pot, Rafael! Este breasla mea. O încurc rău dacă îi deranjez și se vor ține de capul meu. Zici că îți „vor da la gioale”? Mă vor cotonogi de-a dreptul! Eu am scris atunci așa, la supărare, dar mi-a trecut și pe voi, și pe noi. M-am răcorit. Te-ai răcorit? Am înțeles, căci Revoluția are la bază Ci-Co.
În continuare, Rafael își pierdu cumpătul și diplomația, reproducând într-o stare de flow construcțiile verbale împărtășite cu întreaga țară de răposatul Corneliu Vadim Tudor, atunci când descindea în platoul lui Dan Capatos, în direct. Măcar de Narcis Giurgiu cârâie ceva! Nu poci, Rafael! Despre morți, numai de bine! De cei vii nu mă ating! Deschide mormântul leoparzilor! Afară-i vopsit gardul? La ce te referi?
Rafael raportă misiunea îndeplinită cu un succes răsunător. Din acea zi, grație spiritului eminescian al Tribunului pe care îl vom comemora în data de 14 septembrie, (sperăm că nu împreună cu Marian), o epocă de tristă amintire se sfârșea. Urmau să devină istorie timpurile în care medicii vorbeau despre corupția personalului din justiție, profesorii despre incompetența magistraților, magistrații despre delăsarea celor din administrația de stat, cadrele didactice universitare despre inteligența prezentă în Ministerul Afacerilor Interne și așa mai departe, începând procesul de purificare și reformă cu ei înșiși, iar nu cu alții.
Legenda spune că inclusiv Mănăstirea Petru Vodă a luat o pauză de la urmărirea procesului electoral din Parlamentul European și a început să cerceteze evenimente creștine din Roman, Huși și Neamț! Nu e mai bine așa, Tovarăși? Dacă tot ne batem cu pumnul în piept că dorim să facem dreptate „pe Internet”, invocând „datoria Bisericii și a noastră în calitate de comunitate creștină” (…). Doamne-ajută, frați activiști de partid și spor la treabă!
Judecător Costică Ciocan, Judecătoria Iaşi
