Domnu’ Băbîi

despre cartezianismul infinitezimal al matematicii vii 

 

Domnu’ Băbîi a fost, timp de patru ani, profesorul meu de matematică de la Liceul Cuza-Vodă din Huşi. Un liceu cu veche tradiţie de matematică-fizică, în care eu, care vrusesem liceu de filologie, am ajuns, exilat şi amărît, exact ca Ovid în Pont. Asta după patru ani de gimnaziu cu o profesoară de matematică ultra-mediocră, ca să mă exprim decent ( pardon, dna Chirvăsuţă, asta e ) .
De la domnu’ Băbîi ( băiet fugit din Vutcani ca să înveţe carte) n-am învăţat să rezolv exerciţii şi probleme.
Am învăţat cu mult mai mult.
Am învăţat mai întîi, fără să ştiu, pedagogie de 24 de carate.
Cînd nu ştia să rezolve un exerciţiu sau o problemă, domnu’ Băbîi n-o dădea pe după gard, pe după chersîc. Ne spunea calm, firesc, ca unor egali : Băieţi, pe asta nu ştiu acum s-o rezolv. Nu-i nici o ruşine. O să mă gîndesc acasă şi ora viitoare vin cu rezolvarea .
Cîţi profesori aţi auzit să spună aşa ceva, mai ales în faţa uneia din clasele bune ale unui liceu de tradiţie ?
Dacă ar fi fost numai asta, şi tot ar fi fost dom’ Băbîi un profesor deosebit.
Dar dom’ Băbîi avea un fel aproape magic de a îmblînzi matematica, mai ales pentru cei ca mine, care se uitau la tetraedru ca mîţa la cîne.
Dom’ Băbîi e, pe scurt, omul care m-a convins că viaţa e muult mai matematică decît vrem noi să credem. Că, dacă o dreaptă e definită prin două puncte şi un plan prin trei, asta nu e doar o chestie seacă din matematică ; asta e o chestie reală din viaţă.
Pentru toate astea, îi sînt dator domnului Băbîi, chiar dacă înţelesurile pe care mi le-a transmis nu m-au făcut nici bogat, nici celebru, şi nici nu m-au ajutat să levitez.
M-au ajutat însă, cu timpul, cînd am înţeles mai bine toate aceste înţelesuri, să trăiesc oleacă mai împăcat. Oricît de ciudat ar părea asta, fiind  vorba de nişte lecţii de matematică.
Dar, pentru cine a înţeles care e înţelesul uman al dreptei definite de două puncte, oricare ar fi acestea , nu e deloc ciudat.
Domnu’ Băbîi, mulţumesc.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here