Directorul de la Drumuri Naționale Iași și-a plătit ilegal peste 1.200 de ore de mobilizare. Ovidiu Laicu a încasat și sporuri pentru condiții periculoase și ore suplimentare

În jumătate de an, Ovidiu Laicu, șeful Regionalei de Drumuri Naționale și-a aprobat singur plata a 1.216 de ore de mobilizare, deși în același timp figura cu ore suplimentare lucrate în weekend, în timpul săptămânii sau chiar în concediu de odihnă @ În plus, sporurile au fost plătite în baza unei „proceduri de mobilizare care se aplică, de fapt, doar muncitorilor și personalului operativ până la nivel de șef de secție”, se arată într-un document de control consultat de 7IAȘI @ Șefii CNAIR l-au prins târziu, Laicu fiind sancționat cu diminuarea salariului cu 10% doar pentru pontajele ilegale din luna decembrie a anului 2022 @ Pentru abaterile din lunile anterioare a intervenit prescripția @ Laicu a fugit luni la rând de confruntarea cu comisia de disciplină, invocând programul aglomerat sau probleme de sănătate pentru care a intrat în concediu medical @ Anterior, directorul DRDP Iași a mai primit o sancțiune de 5% din salariu pentru organizarea ilegală a concursurlui pentru postul de șef Serviciu Juridic @ Conform legii, următoarea sancțiune poate fi concedierea @ Laicu spune că este un complot al colegilor din CNAIR, „unicul scop fiind înlăturarea din postul de conducere deținut, prin cumularea presupuselor abateri disciplinare constatate de către consilierul personal al numitului Pilă Dănuț”

Vreme de șase luni, directorul Regionalei DRDP Iași, Ovidiu Laicu, a fost plătit pentru ore de mobilizare, deși în același timp figura că se află la serviciu, efectuând chiar și ore suplimentare în timpul săptămânii sau în zilele de weekend. Sporul de mobilizare, cuprins între 15 și 20% din valoarea salariului, se acordă în special pentru zilele în care se efectuează activități de deszăpezire și se plătește personalului direct implicat, de la muncitor până la șef de secție. Regula vizează și situațiile în care anumite categorii de drumuri sunt afectate de accidente rutiere sau fenomene meteorologice periculoase.

Funcția de Director General Regional nu se regăsește printre categoriile de personal ce pot fi consemnate la domiciliu. (…) Documentele emise, aprobate și avizate în mod neconform (…) sunt emise cu indicarea în mod eronat ca temei a pct.2 a) din procedura de mobilizare care se aplică, de fapt, doar muncitorilor și personalului operativ până la nivel de șef de secție”, se arată într-o notă de constatare a CNAIR.

Cu toate acestea, directorul Ovidiu Laicu și-a aprobat singur plata a 1.216 ore de mobilizare în pereioada iunie – decembrie 2022, pentru care a aplicat un spor de 15% la salariul de bază. Pontajele semnate de către Laicu arată că orele de mobilizare plătite se suprapun cu zilele în care tot el figura că presta ore suplimentare. Ba mai mult, într-una din zilele de mobilizare, Ovidiu Laicu se afla în concediu de odihnă.

„Procedura de mobilizare și consemnare la domiciliu pe baza căreia se poate acorda indemnizația de mobilizare are în vedere acordarea unei indemnizații în timpul în care salariatul, deși se află în timpul său liber, este la dispoziția angajatorului, atunci când există atenționări meteorologice. (…) Altfel spus, o persoană nu se poate afla, în același timp și consemnat la domiciliu și în activitate, la serviciu, cele două situații excluzându-se reciproc. Pentru similitudine de raționament, nici când cineva se află în concediu nu poate fi consemnat la domiciliu”, au explicat juriștii CNAIR.

A încasat bani ilegal 6 luni, dar a fost sancționat pentru o singură lună

În luna ianuarie a anului 2023, serviciul de control intern al CNAIR a verificat pontajele în baza cărora Ovidiu Laicu a încasat sporurile pentru zilele de mobilizare. S-a constatat că Laicu și-a aprobat singur plata orelor de mobilizare din iunie 2022 până în decembrie 2022, dar nu a putut fi tras la răspundere decât pentru pontajele și plățile efectuate pentru luna decembrie. Pentru lunile anterioare intervenise prescripția. Astfel, Laicu a fost sancționat disciplinar pentru plata nejustificată a 344 de ore de mobilizare din totalul de 1.216 ore plătite ilegal.

Astfel, în perioada octombrie – decembrie 2022, directorul Laicu și-a aprobat plata a 704 ore de consemnare la domiciliu, reprezentând spor nejustificat de 4.850 lei.

În lunile iunie – septembrie 2022, au fost pontate și plătite cu sporuri de 4.941 lei, 501 ore de consemnare la domiciliu.

Verificările CNAIR au scos la iveală suprapuneri de pontaje, fiind plătite sporuri de weekend și ore de mobilizare în zilele de 6 august, 13 august, 17 septembrie.

De asemenea, în ziele lucrătoare de 29 iulie, 12, 22, 23, 30 și 31 august, Laicu a fost pontat pentru suplimentare, dar și pentru ore de mobilizare.

În toată această perioadă au fost consemnate și pontaje pentru ore lucrate în condiții periculoase.

„În perioada iunie – decembrie 2022, au fost efectuate plăți necuvenite cu titlu de indemnizație de mobilizare. S-a constatat că domnul Laicu Ovidiu Mugurel în calitate de Director General Regional DRDP Iași, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu a aprobat ordine de mobilizare, grafice de mobilizare, pontaje, foi colective de prezență, state de plată, ce au stat la baza plăților necuvenite cu titlu de indemnizație de mobilizare, cu încălcarea dispozițiilor legale și interne. Urmare acestei acțiuni, salariatul a beneficiat de suma în cuantum brut de 9.791 lei.

În cadrul procedurii de cercetare disciplinară, au survenit amânări repetate a prezentării salariatului în cadrul ședinței de cercetare disciplinară, faptele reținute prin raportul de control al Serviciului Control Intern nr. 21/32/30.01.2023 fiind parțial prescrise din punct de vedere disciplinar (plăți aferente perioadei iunie – noiembrie 2022), însă sumele astfel încasate constituie prejudiciu în patrimoniul angajatorului”, se arată în nota de control a CNAIR.

Decizia de sancționare a lui Ovidiu Laicu a fost semnată de către directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, abia la mijlocul lunii iulie a anului 2023, la mai bine de jumătate de an de la constatarea faptelor. Comisia de disciplină pur și simplu nu a avut cu cine vorbi, deoarece Laicu a apelat la tot felul de tertipuri pentru a câștiga timp încercând astfel să scape prin intervenția prescripției.

Prin decizia din 12 iulie 2023, Ovidiu Laicu a fost sancționat cu reducerea salariului de bază și a îndemnizației de conducere cu 10% pe o perioadă de două luni, pentru următoarele abateri: „emiterea, aprobarea și avizarea în mod nelegal a documentelor castat la baza plății îndemnizației de mobilizare a unui număr de 344 de ore de mobilizarere aferente lunii decembrie 2022, de care a beneficiat chiar domnul Laicu, 24/24h în toate zielele de weekend și 16h/24 în toate zilele lucrătoare ale lunii, în condițiile în care în aceeași lună (…) figurează cu și cu 33 de ore în weekend, ore care sunt plătite ca timp lucrat suplimentar peste programul normal de lucru, precum și cu 1 zi Concediu de Odihnă, care la fel ca orele prestate suplimentar nu se poate suprapune cu perioadele de mobilizare, care, prin definiție înseamnă lipsa prestației”

Laicu a fugit luni la rând de comisia de disciplină. Riscă concedierea

Directorul Regionalei DRDP Iași a fost convocat de comisia de disciplină a CNAIR pentru a-și susține cauza și pentru a răspunde la întrebări precise legate de abaterile constatate. Însă, Ovidiu Laicu fusese anterior sancționat disciplinar, iar consemnarea unei noi abateri nu însemna decât pasul premergător concedierii. După două abateri disciplinare, a treia poate fi desfacerea contractului de muncă. Anterior, în februarie 2023, Laicu a fost sancționat cu 5% din salariu pentru altă abatere, organizarea ilegală a concursurului pentru funcția Șef Serviciu Juridic.

„În perioada martie – iunie 2023, Comisia a transmis în repetate rânduri acte de convocare salariatului cercetat disciplinar, însă, de fiecare dată, au intervenit cauze de amânare în final, ședința Comisiei, în prezența salariatului, având loc la data de 22.06.2023”, au consemnat juriștii CNAIR.

Ovidiu Laicu a amânat în repetate rânduri conocările făcute de către comisia de disciplină motivând că este ocupat cu probeleme ce țin de activitatea sa de consilier municipal, comisii de specialitate, ședințe ordinare ori extrordinare ale Consiliului Local Iași.

De asemenea, concediul medical pe care acesta l-a luat în 2023 a amânat din nou confruntarea cu acuzatorii. Acest joc de-a șoarecele și pisica nu putea continua la nesfârșit, astfel încât, în cele din urmă, Ovidiu Laicu a fost nevoit să se prezinte în fața comisiei de disciplină, care a consemnat răspunsurile acestuia, dar și faptul că la unele întrebări directorul DRDP Iași nu a răspuns sau a evitat subiectul.

„Subliniez că am fost mobilizat atât în cursul săptămânii cât și în zilelel de weekend, am prestat efectiv activitate în toată această perioadă, am răspuns operativ tuturor solicitărilor intervenite pentru decongestionarea situațiilor apărute, inclusiv am răspuns mereu, la orice oră din zi sau din noapte, la toate apelurile telefonice care proveneau din partea CNAIR SA Central, a domnului director general Cristian Pistol”, a răspuns Laicu la o întrebare care privea modul în care acesta justifică încasarea sporului de mobilizare.

Comisia de disciplină a considerat că răspunsurile oferite de acesta nu-l disculpă, iar argumentele legate de împlinirea termenului de presciprție pentru toate abaterile constatate au fost de asemenea response.

Prin urmare, Laicu s-a adresat Tribunalului Iași, unde a contestat decizia de sancționare, dar și documentele în baza cărora CNAIR a decis să-l pedepsească cu diminuarea salariului. În fața magistraților, directorul DRDP Iași a invocat din nou împlinirea termenului de prescripție, dar a și susținut că este victima unui război intern cu conotații politice din interiorul instituției.

„Invoc nulitatea deciziei de sancționare disciplinară (…), motivat de depășirea termenului de prescipție de 6 luni de la data săvârșirii pretinsei fapte. (…) Contrar susținerilor comisiei de cercetare disciplinară, astfel cum rezultă din ordinele de mobilizare și graficele de mobilizare, subsemnatul doar le-am aprobat, nu și întocmit.

Apreciez ca întregul demers constând în „cercetarea disciplinară” pur formală a subsemnatului este unul nelegal, unicul scop fiind înlăturarea mea din postul de conducere deținut, prin cumularea presupuselor abateri disciplinare constatate de către consilierul personal al numitului Pilă Dănuț”, susține Ovidiu Laicu în acțiunea înaintată Tribunalului.

Tudor LEAHU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here