„Ne asteptam la un an al extremelor meteorologice. Dupa 8 luni de seceta, am avut 2 luni cu cantitati abundente de precipitatii. Saptamana viitoare va fi canicula. Va fi un an al extremelor meteorologice”, a spus directoarea ANM, Elena Mateescu, invitata la Digi 24.
Potrivit sursei citate, de miercuri, se va instala canicula. „In a doua parte a saptamanii viitoare e posibil sa avem 36, chiar 37 de grade Celsius”, a mai declarat directoarea ANM, potrivit careia este analizata posibilitatea ca de miercuri, 1 iulie, sa fie emisa prima alerta de canicula din 2020.
In emisiunea la care a fost invitata, sefa ANM a mai declarat ca, la nivel mondial, luna mai a fost cea mai calduroasa din ultimii 141 de ani de masuratori meteorologice. „De altfel, primele cinci luni din acest an sunt pe primul sau al doilea loc, drept cele mai calduroase”, a spus Mateescu.