Lavinia Lazăr
La doar 21 de ani, Diana Vieru este una dintre cele mai carismatice și talentate studente de la Actorie. Provine din Republica Moldova, mai precis din Strășeni. S-a făcut remarcată în spectacolul lui Radu Afrim, „Orașul cu fete sărace”, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Rolul Marusiei are culoare și densitate. E construit cu naturalețe, umor, sensibilitate și fler, anunțând un început de carieră ce trebuie urmărită cu atenție. (Lavinia Lazăr)
Lavinia Lazăr: Cum ai (re)simțit trecerea de la Chișinău spre Iași? Ce are locul în care te-ai născut și nu are Iașul?
Diana Vieru: Acum, Iașul este o a doua casă pentru mine. Nu prea am suferit după casa mea când m-am mutat în Iași. M-am atașat de atmosfera caldă de aici, de locurile frumoase și, nu în ultimul rând, de oamenii frumoși la chip și la suflet pe care i-am întâlnit. Ceea ce îmi lipsește în Iași sunt doar oamenii dragi din Republica Moldova pe care îi iubesc și nu-i pot lua cu mine, dar pentru că distanța nu e atât de mare am fericirea să-i văd destul de des – știi cum se zice: ,,De la Iași la Chișinău, peste tot e neamul meu.”
De unde s-au iscat în tine pasiunea și dorul de actorie?
Mereu am avut o dragoste specială pentru teatru, dar abia când am ajuns la 18, 19 ani mi-am dat seama că asta vreau să fac în viitor. Până a intra în lumea asta a teatrului, am făcut muzică la Colegiul de Muzică din Chișinău. Aveam succes, dar parcă ceva îi mai lipsea sufletului meu. Am jucat un spectacol cu trupa colegiului, iar după aceea experiență mi-am zis că merg la Facultatea de Teatru. Zis și făcut. E adevărat că e o provocare să îți schimbi așa deodată pasiunile, dar în viață mereu apar intersecții de drumuri și sunt sigură acum că nu am greșit în alegerea pe care am făcut-o. O zicală rusească spune: „Cine nu riscă nu bea șampanie.”
Pe parcursul acestor ani de studiu, ți-ai găsit vreun reper profesional?
Am învățat lucruri importante de la profesorii din facultate, dar cel mai important lucru pe care l-am învățat e că trebuie să muncești singur. Fiecare profesor a pus câte o piatră la temelia dezvoltării mele ca actor.
Reperul e „muncește”!
În entuziasmul tău minunat, ai reușit să fii selectată la castingul organizat de Radu Afrim pentru „Orașul cu fete sărace”. Ce fel de schimbări s-au produs pe parcursul repetițiilor în ceea ce-ți privește rolul?
În primul rând, vreau să-ți zic că nu m-am gândit că voi fi selectată, deși îmi doream enorm. În toată perioada asta a repetițiilor s-au produs tot felul de schimbări profesionale și psihologice ceea ce a influențat la construcția acestui rol, sigur, ghidată de Radu Afrim pentru că fără el nu știu dacă aș fi reușit.
Subiecte sensibile precum prostituția, corpul femeii, sărăcia au fost câteva dintre temele centrale ale spectacolului. Ce întrebări sau răspunsuri ai avut după ce a trecut premiera?
În spectacolul „Orașul cu fete sărace” aceste subiecte sunt subînțelese. Despre sărăcie știam de la bunica. Îmi povestea ea cu lacrimi în ochi cum oamenii mureau de foame, cum făceau cumetrii cu o mămăligă și asta m-a ajutat să simt mult mai profund tot spectacolul. Mi-am adus aminte și de o poezie a unui scriitor basarabean care a scris astfel: ,,Fărâma cea de pâine/ Și stropul cel de lapte/ Se măsurau cu viața.”
Despre tot spectacolul am avut o groază de întrebări la nivel de personaj pe care le-am clarificat în timpul repetițiilor dar și după premieră. Mie mi se pare că farmecul teatrului anume acesta este să îți pui mereu întrebări și să-ți răspunzi singur.
În ce fel te-a marcat rolul? Cum l-ai construit?
Sincer, nici până astăzi nu-mi dau seama exact cum s-a născut Marusia, dar știu un singur lucru important – că îmi iubesc rolul. Acest rol mi-a dăruit încredere în mine, m-a făcut să-mi dau seama despre mine, despre relația mea cu spectatorul, despre relația mea cu un actor profesionist pentru că și asta a fost o lecție importantă.
Probabil că a fost pentru tine o experiență de neuitat să joci în regia lui Radu Afrim. Ce a mai însemnat pentru tine acest traseu artistic?
A fost o luptă cu mine. Am fost surprinsă plăcut că regizorul mi-a cerut ca eu să vorbesc în spectacol cu accent basarabean, iar perioada asta de repetiții m-a făcut să mă simt mai aproape de ce înseamnă Republica Moldova și de oamenii de acolo. Îmi este dor de repetițiile cu Radu, mi-e dor de toți. Acest sentiment se amplifică mai ales acum, când stăm acasă.
Apropiindu-te de tine, în plan personal, cu ce asociezi Strășeniul?
Cu amintiri, prieteni, întruniri de familie, refugiu.
Ce emoție te apropie de „acasă”?
Când ascult muzică populară mă simt acasă oriunde aș fi.
Mâncarea preferată din copilărie?
Sarmalele bunicii, plăcintele mamei și cea mai bună mămăliga pe care o făcea tata.
Melodia ce te emoționează mereu indiferent de câte ori o asculți?
Nu am o melodie preferată. Multe mă emoționează, dar acum aș asculta Vaya con Dios ca să îmi amintesc de cum mă distram cu tata.
Ultimul cadou oferit?
Să știi că îmi place mai mult să ofer cadouri, decât să primesc. Mă încarc cu energie când văd bucuria din ochii celui care primește cadoul meu. De obicei, cadoul îl aleg independent de omul căruia vreau să-i îl ofer. Dacă aș fi fost aproape de mama, mi-ar fi făcut plăcere să-i ofer cele mai frumoase flori cu ocazia zilei de 8 martie.
Cuvintele/ expresia auzită cel mai des de la părinții tăi?
Părinții mei sunt departe de mine, sunt stabiliți de câțiva ani în Germania și nu prea au fost prezenți la succesele mele din ultimul timp dar mereu îmi spun că mă susțin, să fiu puternică și să am încredere în mine. (plânge)
Cartea citită în liceu care te-a pus pe gânduri?
A fost o carte motivațională, numită „Forța gândirii pozitive”. Nu m-a pus pe gânduri, dar mi-a schimbat viața. A rămas în biblioteca de acasă, dar îmi aduc aminte că am sustras din ea o frază și am pus-o pe frigider. A stat acolo cam doi ani. E o carte sfântă pentru mine. Când mă duc în Moldova am să fac o poză și am să postez pe Facebook.
Ultimul spectacol vizionat?
Înainte de a fi închis teatrul din cauza pandemiei, am reușit să revăd „Măcelăria lui Iov” în regia lui Radu Afrim; desigur că am văzut spectacolul cu alți ochi și m-am emoționat pentru că l-am simțit mai aproape pe Radu Afrim, i-am simțit prezența acolo.
