Deputatul Petru Movilă a solicitat Guvernului Orban să îşi asume în mod public un calendar privind implementarea şi susţinerea Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş

Ca iniţiator al legii, parlamentarul ieşean a adresat premierului Ludovic Orban, ministrului Transporturilor Lucian Bode şi preşedintelui Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, Marius Bodea, o scrisoare deschisă cu rugămintea de a face din A8 o prioritate naţională şi a demara de urgenţă procedurile necesare pentru implementarea acestui proiect.

Solicitările deputatului Petru Movilă au pus accent pe finalizarea procedurilor privind reactualizarea studiilor de fezabilitate, sistarea demersurilor pentru încheierea unui parteneriat public – privat şi eliminarea Comisiei Naţionale de Prognoză din procesul de implementare  precum şi transmiterea solicitării privind finanţarea autostrăzii, în integralitatea ei, la Comisia Europeană. „Legea pe care am iniţiat-o este foarte clară şi menţionează că acest proiect se află în subordinea Ministerului Transportului şi a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi nu a Comisiei pentru Prognoză. Din păcate, fostul Guvern a optat pentru încheierea unui parteneriat public – privat în detrimentul fondurilor europene disponibile şi nu a respectat întru totul prevederile legislative. Sper că, de acum, implementarea legii autostrăzii va intra în linie dreaptă, mai ales pentru că pe lista susţinătorilor s-au aflat o bună parte din parlamentarii PNL printre care şi ministrul Transporturilor şi preşedintele Comisiei de Transporturi”, a declarat deputatul Petru Movilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here