De ce a murit Dan Gâlea

despre cărămizile înecate de glod 

Dan Gâlea nu mi-a fost neam ori prieten, și nici n-am cîștigat vreun sfanț de pe urma lui. Ba chiar ne-am contrat odată, demult, la telefon, pe vremea unei afaceri controversate, cînd eu eram corespondent al Europei Libere, iar el m-a luat la pachet cu patronii gazetei unde lucram. Dar ăsta e doar un detaliu care nu m-a împiedicat în nici un fel să scriu, la moartea lui, textul care urmează, text pe care îl reiau acum, ca ateu ce îs, de Paștele Blajinilor. Fiindcă oamenii sînt oameni, dincolo de credințe, de întîmplări și de alte detalii. Și fiindcă oamenii adevărați, într-o lume de maimuțe bipede, sînt foarte puțini.

Am aflat că a murit Dan Gâlea, la doar 60 de ani. A fost, după 1989, într-o perioadă foarte tulbure, timp de aproape 7 ani, unul dintre foarte puţinii prefecţi adevăraţi ai Iaşului. Deşi a fost reprezentantul unui regim pătat, corupt, ne-democratic şi ciocoiesc ( Iliescu & co, 1990-1996 ), Dan Gâlea a ştiut să rămînă un om demn de stima tuturor oamenilor care au măcar un dram de bun simț. Un om rațional, elegant, temperat, normal. Un lord plin de modestie, într-o lume de tractoriști primitivi.

Un singur lucru îi lipsea ca să fie un om de mare succes, în Romînica-contemporană : nu era nesimţit. N-a furat, deşi ar fi putut face o avere uriaşă, pe vremea cînd funcţia lui era, pentru hrebenciucii patriei, poarta spre îmbogăţirea porcească. Cînd era prefect, avea un Fiat vechi. După ce-a plecat din prefectură, şi-a luat o Dacie. Nouă, deci un lux teribil.

Era omul datorită căruia Iaşul are ( spre deosebire de New York , ca să facem poante post-nain-ilevăn ) un World Trade Center. Cu toate astea, într-o seară, acum cîţiva ani, ne-am întîlnit în microbuzul 6, care, din Dacia şi din Alexandru, ne-a dus pe amîndoi în Copou, la o conferinţă de presă a lui Bodo Hombach, marele birocrat pseudo-european. Eu, un ziarist de provincie. El, fost prefect şi director la WTC.

Unii zic c-a fost un fraier. Prea moale, prea principial, fără stomac politic. Eu cred c-a avut prea mult bun simţ. Şi de asta cred c-a şi murit. Otrăvit încet de mîzga băloasă a unui peisaj primitiv şi canibal, dirijat de solcani de toate felurile.

Desigur, Dan Gâlea n-a fost un erou. A fost o victimă. Iar eu n-am fost un apropiat al lui, ci un om care l-a întălnit doar de cîteva ori, odată la cîţiva ani. Ultima dată ne-am întîlnit în parcul Copou. Plimba cu căruciorul o minune de copil. Am gafat şi l-am felicitat pentru nepoţel. A trecut elegant peste gafa mea şi mi-a spus, firesc şi bucuros, că e băieţelul lui. Era la fel de natural, ca tătic, cum îmi păruse, ca bunic, cu doar cîteva secunde în urmă.

Sper că oratorii funebri de profesie vor avea bun simţ şi nu vor murdări cu prezenţa lor înmormîntarea lui Dan Gâlea. Ca să ne spună ei ce prefect, ce profesor universitar, ce decan a fost răposatul, uitînd să amintească, desigur, cum l-au împins mîrlăneşte dincolo de gard. Adică spre groapă. Așa cum se întîmplă prea adesea cu oamenii care au prea mult bun simț, într-o lume a rinocerilor, porcilor și guzganilor.

Evident, pentru acest scurt recviem în memoria unui pesedist iliescist am fost plătit de Ion Iliescu, în ruble. Plus o sticlă de vodkă Pșenici’naia, cum altfel …

Şi încă ceva : n-am scris din greşeală ” Romînica „, cu ” î ” din ” i „. ” Â ” din ” a ” , cu acvilă de praefectus roman, nu-i pentru toate gardurile.

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.