Cine este EUGEN TOMAC – viitorul PREȘEDINTE AL PARTIDULUI MIȘCAREA POPULARĂ

Eugen Tomac, deputatul care a demisionat din PDL pentru a deveni preşedintele noului partid Mişcarea Populară, face parte din categoria tinerilor lansaţi în politică de Traian Băsescu, trecut şi prin anturajul fostului premier Emil Boc.

 

Eugen Tomac, deputatul care a demisonat vineri din PDL, va fi preşedintele noului partid Mişcarea Populară, la vârsta de numai 31 de ani. Anunţul a fost făcut de Elena Udrea.

 

„Din câte am înţeles, mâine (marţi – n.r.) se înregistrează partidul Mişcării Populare. Nu vreau să greşesc, dar cred că Eugen Tomac ar urma să fie preşedintele formaţiunii până la congresul noului partid. E un semnal bun pentru că e un tânăr foarte iubit şi cel mai votat deputat“, a declarat Udrea.

 

Eugen Tomac, originar din localitatea Babele, aflată în sudul Basarabiei, a obţinut scoruri foarte bune, atât la alegerile parlamentare din 2008, cât şi la cele din 2012.

 

În octombrie 2008, PDL l-a propus pe Eugen Tomac pentru alegerile parlamentare în Colegiul uninominal 2 pentru diaspora, unde a candidat pentru un fotoliu de deputat, dar a picat la redistribuire.

 

Ulterior, a fost consilier personal al Preşedintelui Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni.

 

Eugen Tomac nu s-a lăsat şi a intrat în cursa pentru alegerile legislative din 9 decembrie 2012, tot din partea PDL, pe listele ARD, în acelaşi Colegiul 2 Diaspora, care cuprinde şi Republica Moldova. Tomac a obţinut cel mai bun scor dintre democrat-liberali, obţinând 78% din voturile din colegiu, fiind unul dintre cei doi parlamentari PDL care și-au câștigat colegiul.

 

La data de 21 decembrie 2012, Eugen Tomac a fost ales în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor. Comisia are drept obiectiv promovarea intereselor românilor din Republica Moldova şi din comunităţile româneşti din vecinătatea României.

În calitate de deputat, Tomac a avut mai multe iniţiative pentru sprijinirea drepturilor românilor din Valea Timocului(Serbia), acordarea cetăţeniei române etnicilor români din afara graniţelor şi dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova. La data de 19 iulie, deputatul Eugen Tomac a demisionat din PDL declarând că se va alătura Mişcării Populare. „Mi-am înaintat astăzi demisia din PDL. Mă alătur unui proiect politic nou, cu ale cărui obiective coincid în totalitate şi proiectele mele. Consider că România are acum nevoie acum de un suflu nou în politică şi de o altă opţiune pentru viitor“, şi-a justificat retragerea din PDL.

 

 

A cochetat cu politica de la vârsta de 24 de ani

 

Eugen Tomac a venit în România prin programul de burse oferit de Guvern etnicilor români din jurul graniţelor. În perioada 2005-2008, Eugen Tomac a lucrat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale pe probleme legate de românii de pretutindeni. Odată cu învestirea guvernului Emil Boc a fost numit în funcţia de secretar de stat pentru românii de pretutindeni la Ministerul Afacerilor Externe.

 

După înfiinţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni – DRP, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea primului-ministru, la data de 29 decembrie 2009, Eugen Tomac a fost numit secretar de stat în guvernul Boc şi, ulterior, în guvernul Ungureanu. După căderea guvernului Ungureanu, Eugen Tomac a demisionat din funcţia de secretar de stat la 11 mai 2012.

 

Printre cele mai importante realizări la DRP au fost simplificarea procedurii de redobândire a cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova, donaţia a peste un milion de cărţi în limba română pentru bibliotecile şi şcolile din Republica Moldova, precum şi reeditarea a aproape jumătate de milion de manuale de istorie a românilor pentru instituţiile de învăţământ de peste Prut.

 

La data de 18 mai 2012, Eugen Tomac a fost numit în funcţia de consilier de stat la Departamentul Relaţii Internaţionale şi Politici Europene din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here