Călin Ciobotari
Un nou termen în procesul dintre Gabriel Liiceanu și Liviu Antonesei @ Scriitorul ieșean continua „Jurnalul de pârât” @ Reacții în spațiul public
În decembrie 2018, la Tribunalul Iași a fost înregistrată o acțiune în justiție a lui Gabriel Liiceanu în solidar cu Editura Humanitas, împotriva scriitorului ieșean Liviu Antonesei. Dosarul cu numărul D. 7832/ 99/ 2018 s-a constituit ca reacție hipersensibilă a autorului teoriei despre limită la adresa unor afirmații pe care scriitorul ieșean le făcuse într-un interviu. Printre altele, Liviu Antonesei observa că Gabriel Liiceanu, ca director al Editurii Humanitas, fusese scutit de două ori de datoriile la bugetul de stat, situație unică în peisajul editurilor private românești. A doua referire la adresa filosofului avea în vedere ambiguități de tip politic pe care, în timp, Liiceanu le cultivase.
După ce, conform propriilor mărturisiri, Liviu Antonesei a depășit șocul iscat de vestea că este acționat în instanță, a găsit de cuviință să țină la curent opinia publică redând, sub formă de jurnal, mersul propriu-zis al procesului. Sub titulatura „Jurnal de pârât”, Antonesei vorbește detaliat despre termene, strategii avocățești, dar și sentimentele literar-umane pe care această inedită experiență i le prilejuiește. Relatările lui Liviu Antonesei sunt importante și pentru că, în siajul faimoaselor procese din istoria culturală româneasc, relevă modul în care decurge un proces cultural în secolul XXI. În iulie, 2019, 7 Iași a prezentat o primă parte a jurnalului sus pomenit. Revenim acum cu un nou episod pus la dispoziție de scriitorul și profesorul ieșean.
Jurnal de pârât. Al doilea termen
Astăzi, între orele 10 și aproape 13, s-a desfășurat al doilea termen al procesului intentat mie de Gabriel Liiceanu și Editura Humanitas, care îmi cer cîte 50.000 de euro despăgubiri pentru lezarea onoarei. Sigur, a existat o vreme cînd soluția pentru apărarea onoarei prezumptiv lezată era duelul, iar cînd chestiunea a ajuns în tribunale, despăgubirea era simbolică, o unitate, adică 1 leu, 1 franc, 1 dolar, după țara în care se desfășura litigiul. Dar cum moravurile nu stau locului, am ajuns la calcularea valorii onoarei în bani peșin, deloc simbolici!
Înaintea de începerea ședinței de azi, avocata a încercat să introducă un nou martor! Pe Dna Lidia Bodea, director general al editurii care mă acuză. De bună seamă, cererea a fost respinsă, nu pot fi introduși noi martori după încheierea fazei procedurale, ca să nu mai spun că apărea un dezechilibru între părți, eu avînd un singur martor admis de tribunal. Mă miră tentativa avocatei, e un lucru îndeobște cunoscut în lumea Justiției.
În rest, echipele au fost în formațiune completă. Din partea acuzării Dl Liiceanu, avocata DSale și Dl Cioabă, martorul acceptat de instanță. De partea mea, de bună seamă că eu – prezența mea nu era obligatorie, dar eram curios, fiind debutant în condiția de pîrît! -, avocatul meu, maestrul Nicolae Volovăț și Dl Dan Radu Rușanu, martorul din partea mea acceptat deja de instanță.
Ședința a durat mult pentru că fiecare martor a fost supus întrebărilor judecătorului și ale celor doi avocați. Mi-a plăcut modul în care avocatul meu, prin întrebări scurte și clare, l-a obligat pe Dl Cioabă să facă istoricul vechilor dumisale relații cu acuzatorul meu. Avocata acuzării a dorit să întrerupă șirul de întrebări, avocatul meu a arătat că aceste detalii sînt relevante pentru aprecierea obiectivității martorului, iar Curtea a admis continuarea acelei categorii de întrebări. De altfel, avocata acuzării mi s-a părut destul de temperamentală, a intrat de trei ori peste avocatul meu și de vreo două ori peste Dl Judecător. Este și tînără, probabil va învăța că asemenea intervenții suprapuse nu sînt recomandabile. Dl Rușanu mi s-a părut un martor echilibrat, credibil, foarte calm. Îi mulțumesc pentru deplasarea de la București la Iași numai ca să depună mărturie pentru mine. Și nu sîntem prieteni, nu ne cunoaștem bine, mai mult din reputație. Pe cînd făceam politică, acum peste 20 de ani, ne-am intersectat de vreo două ori, dar nu l-am mai văzut pînă astăzi dimineață, cînd l-am condus la tribunalul nou.
După pledoariile finale ale celor doi avocați, care în fond reluau cele spuse în actul de acuzare, respectiv în întîmpinarea mea, îmbogățite cu cele care au rezultat din interogarea martorilor, au avut drept și adversarii direcți la un fel de ultim cuvînt. Acuzatorul meu a fost întrerupt după primele 20 – 25 de minute din ceea ce se profila a fi o conferință de vreo oră! Eu am vorbit un minut…
Cauza a rămas în pronunțare, data fixată fiind 25 septembrie. Vom vedea ce va decide, că nu impresiile mele sau ale altora contează!
Dorin Tudoran, o prognoză…
Printre reacțiile din spațiul public la bizarul eveniment cultural-juridic găzduit de Tribunalul ieșean, se numără cea a scriitorului Dorin Tudoran: Amuzant cum ”profesori de conștiință ai neamului” nu cunosc diferența dintre ”commedia erudita” și ”commedia dell’arte”. Este ca și cum nu știi când să folosești “dintre” și când să folosești “între”. În vreme ce se cred protagoniștii unui tip de comedíe, de fapt joacă într-o comédie. “Rezistența (NUMAI) prin cultură” a produs – și continuă să o facă – tot felul de mutanți; unii chiar prestigioși. Când servesc, plini de entuziasm, la o curte politică nu tocmai onorabilă, nu sunt îngrijorați de cum arată onoarea lor. După ce curtea politică dispare, mutanții devin foarte sensibili la orice le-ar putea “afecta” onoarea. Curtea în care se judecă un asemenea proces nu este o curte de felul celei unde s-au remarcat atâția faimoși “formatori de opinie”. De aceea, înclin să cred că succesul celor grăbiți cu pâra va fi la fel de mare ca succesul unei doamne care m-a pârât, prin anii 90’, unei instanțe bucureștene. Firește, surprizele nu sunt excluse într-o lume plină de atâtea comédii.
Ștefan Baghiu, despre mizele de fond ale procesului
O altă reacție vine de la tânărul poet și universitar Ștefan Baghiu: Ce e trist aici (și de asta e important cazul) este că acest proces s-a născut ca să mascheze/blocheze o teorie conform căreia după Revoluție anticomunismul și-a favorizat oamenii cu avantaje de la stat pentru construirea utopiei private. Era o teorie interesantă, care nu se mai vrea cercetată sau investigată, fapt destul de grav, mai ales din moment ce în lumina teoriilor “capitaliștilor fără capital” proiectate despre Europa de Est s-au explicat multe în teoria critică recentă. Urmele s-au dus oricum dacă era adevărată, iar pe viitor vom trăi cu ficțiunea că Humanitas s-a născut pe ea însăși din neant și Gabitzu este un erou civilizator. Orice alt discurs este calomnie.
