Cristina Teodora Jinga a dat în judecată Consiliul Județean pentru ca instituția să-i achite sporuri neîncasate în valoare de 200.000 lei și alți aproximativ 500.000 de lei, care reprezintă indexarea cu rata inflației a salariilor cuvenite dar încasate după 9 ani, perioadă în care a fost suspendată din funcție. Alături de fostul președinte al CJ Iași, Cristian Adomniței, directoarea Jinga a fost achitată în Dosarul Albumul, trimis în judecată de DNA în 2015. După sentința definitivă de achitare, aceasta și-a primit salariile neîncasate, însă solicită acum sporurile aferente, penalități și indexarea cu rata inflației pentru sumele de care nu s-a putut folosi pe perioada suspendării. Conducerea CJ Iași a refuzat să comenteze.
Cristina Teodora Jinga, director în cadrul Consiliului Județean (CJ) Iași, a dat instituția la care lucrează în judecată. Jinga cere câteva sute de mii lei în plus față de sumele încasate deja pentru perioada în care a fost suspendată din cauza procesului de corupție în care a fost în cele din urmă achitată. Jinga a fost suspendată după ce a fost trimisă în judecată în dosarul „Albumul” alături de Cristian Adomniței, fostul șef al CJ, Carmen Irimescu, o subordonată a acesteia, și Letiția Popa, administratorul firmei Laser Co SRL în cursul anului 2015.
Revenită pe funcție după 9 ani! De o parte din acuzații a scăpat prin prescrierea faptelor
Cristina Teodora Jinga, șef la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, sub acuzația că ar fi influențat comisia de recepție a contractului parafat cu Laser Co să semneze pentru predarea integrală a unor albume, deși în realitate ar fi fost vorba de mai puține materiale. Trimisă în judecată în 2015, Jinga a fost suspendată de la CJ, până în primăvara acestui an, când Curtea de Apel Galați i-a anulat condamnarea inițială de 4 ani și 9 luni de închisoare. Femeia a fost achitată de magistrații gălățeni pentru acuzația de abuz în serviciu pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală. În ceea ce privește acuzația de fals intelectual, Cristina Jinga a scăpat de condamnare pentru că faptele s-au prescris. De asemenea, în cazul său s-au prescris și faptele privind instigare la fals intelectual. Cristian Adomniței, condamnat inițial la 3 ani și 2 luni de închisoare, a fost achitat.
A încasat peste 800.000 lei din salariile restante
Imediat după decizia magistraților de la Galați, aceasta a fost reintegrată pe funcția deținută anterior la Consiliul Județean și i-au fost plătite salariile restante. Totuși, nemulțumită de decizie, femeia a cerut mai mulți bani decât i-au plătit cei de la CJ. Jinga a depus cererea de chemare în judecată la începutul lunii octombrie, procesul urmând a începe în martie anul viitor. Totul a pornit de la sumele care urmau să îi fie achitate Teodorei Jinga și care nu ar fi acoperit sporurile de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze pe perioada suspendării din funcție.
În iulie 2024, Consiliul Județean a emis două dispoziții prin care au fost stabilite sumele ce urmau a fi achitate către Jinga. Suma finală plătită a fost de 1.338.419 lei brut, respectiv 802.121 lei net. Conform documentelor depuse la dosar, Cristina Teodora Jinga cere anularea parțială a dispozițiilor 665/10.07.2024 și 680/16.07.2024, prin care au fost stabilite plata despăgubirilor bănești echivalente drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 14.05.2015 – 13.02.2024.
Teodora Jinga cere peste 200.000 lei în plus de la Consiliul Județean
Jinga a solicitat acordarea tuturor drepturilor salariale cuvenite, respectiv sporul viză control financiar preventiv, sporul acces documente clasificate și sporul fonduri europene. Astfel, directorul din CJ a cerut obligarea instituției la plata sumei de 242.328 lei brut ( 151.473 lei net). Este vorba de 138.067 lei, sumă pentru sporul control financiar preventiv, alți 11.658 lei, drept spor acces documente clasificate, dar și 92.602 lei, drept spor pentru fonduri europene. Potrivit lui Jinga, suma datorată de Consiliul Județean este de 1.580.419 lei brut (953.594 lei net) și nu cât i-a acordat forul județean – 1.338.419 lei brut, respectiv 802.121 lei net.
Șefa din CJ vrea circa 500.000 lei în plus prin indexarea cu rata inflației
Cei peste 200.000 lei nu sunt și singurii bani pe care îi cere Jinga de la instituția în care lucrează. Aceasta solicită obligarea Consiliului Județean la actualizarea sumei datorate în cuantum de 1.580.419 lei, prin indexarea cu rata inflației precum și a dobânzii legale. Jinga nu a făcut un calcul pentru actualizare, dar se estimează că ar fi vorba despre aproximativ 500.000 lei suplimentar. Doar că cei de la Consiliul Județean au refuzat indexarea cu rata inflației și plata dobânzilor invocând faptul că legea nu le permite acest lucru. Potrivit reprezentanților CJ, legea privind statutul funcționarilor publici prevede în mod clar faptul că persoanele a căror contract de muncă a fost suspendat ca urmare a trimiterii în judecată, vor fi despăgubite doar cu contravaloarea drepturilor salariale. Articolul 86, aln. 3 din legea 188/1999 precizează că:
„Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.”
Astfel, CJ consideră că plata dobânzilor și indexarea veniturilor cu rata inflației este ilegală.
Teodora Jinga: „Nu cunosc suma exactă”
Contactată de reporterii 7IAȘI, Teodora Jinga a precizat că are de recuperat bani de la Consiliul Județean, dar nu știe suma exactă.
„Nu am eu ce să spun foarte multe detalii. Nu știu exact ce să spun. S-a ocupat avocatul meu de toate acestea. Nu cunosc suma exactă”, a spus Teodora Jinga.
7IAȘI a încercat să obțină un punct de vedere și de la Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, însă acesta nu a dorit să facă nici un comentariu.
Istoricul dosarului „Albumul”
În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe inculpații din acest caz. Asta, după ce, în august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției prin procedura „cerere de ofertă” de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL, administrată de Letiția Elena Popa și semnat la 27 septembrie 2013.
Durata maximă de execuție a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1 la sută (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat. Conform celor de la DNA, pentru ca acest contract să fie atribuit SC Laser Co SRL, Letiția Popa a întocmit și utilizat documente false, (cv-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunand apoi toate aceste inscrisuri la autoritatea contractanta Consiliul Judetean Iasi.
În acest mod, Letitia Popa i-a determinat, cu intentie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor sa atribuie, fara vinovatie si fara a avea cunostinta de caracterul fals al inscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condițiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerințelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant și s-a obținut un folos necuvenit pentru societatea Laser Co.
Vlad ROTARU