Bugetul local va fi rectificat. Primarul Mihai Chirica solicită suplimentarea veniturilor cu 1,65 milioane de lei (VIDEO)

Bugetul local pe anul 2016 va fi rectificat. Primarul Mihai Chirica a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în şedinţa Consiliului Local de mâine va fi discutat și votat un proiect prin care se solicită suplimentarea veniturilor cu suma de 1,65 milioane lei, circa 90% din sumă provenind din vânzarea unor bunuri şi impozitul pe terenuri de la persoanele fizice şi cele juridice.

 

La capitolul cheltuieli sumele vor fi virate după cum urmează: 750.000 lei la capitolul sănătate (Spitalul de Recuperare şi Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”), 506.000 lei la capitolul învăţământ (solicitări ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat) şi 394.000 lei la capitolul asigurări şi asistenţă socială, mai exact pentru asigurarea drepturilor salariale până la sfârşitul anului 2016 pentru angajaţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi Direcţia Creşe.

 

În acelaşi proiect este menţionată şi o virare de credite de la capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică.

 

Astfel, suma de 3.979.200 lei va fi virată către capitolul Învăţământ, în vederea finanțării lucrărilor de reparație și dotărilor la peste 30 de unităţi de învăţământ din Iaşi. Cele mai mari sume vor fi alocate pentru dotarea cu calculatoare a noului corp de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” (525.000 lei), efectuarea de reparaţii capitale la căminul Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” (487.000 lei) şi reparaţii capitale ale cantinei şi dotarea acesteia cu două maşini de gătit a Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” (305.200 lei). De asemenea, va fi reabilitată instalaţia electrică de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” (270.000 lei), vor fi continuate lucrările la un nou corp de clădire, plata unor taxe şi branşamente la sistemul de alimentare cu energie electrică şi dotarea cu un sistem de detecţie la incendiu la Liceul Teoretic „Miron Costin” (262.200 lei).

 

 

Nu în ultimul rând, vor fi finanţate dotarea cu calculatoare, amenajarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi şi reparaţii capitale ale faţadei la Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (255.000 lei), reparaţii capitale la Grădiniţa cu Program Prelungit 11 (245.00 lei), reparaţii capitale ale faţadei şi acoperişului corpului C, reparaţii şi igienizare a cinci săli de clasă din corpul C, dotarea cu mobilier a corpului C şi amenajarea a două terenuri de sport la Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” (230.000 lei), precum şi reparaţii capitale la grădiniţa cu program prelungit nr. 20 (158.000 lei). În plus, în proiect figurează şi o virare de credit de 30.000 de lei către capitolul Autorităţi publice şi acţiuni externe.

 

De asemenea, Direcţia Tehnică şi Investiţii a solicitat majorarea creditelor de angajament pe anul 2017 cu suma de 1.526.320 lei în vederea extinderii noului corp al Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here