Avocatul ucigaş de la „Granit”, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Axinte Victor Ion sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:În seara zilei de 22.03.2017, după ce a consumat băuturi alcoolice în incinta unui restaurant, inculpatul Axinte Victor Ion a condus un autoturism pe străzile din mun. Iaşi, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 2,05 g/litru alcool pur în sânge. La intersecţia bulevardului Socola cu strada Bucium, din cauza stării de ebrietate şi vitezei de deplasare (aproximativ 155 km/h), inculpatul Axinte Victor Ion a izbit din spate un alt autoturism ce tocmai plecase de la semafor pe aceeaşi bandă de circulaţie şi în aceeaşi direcţie, proiectându-l pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu un autoturism echipat taxi.

În urma impactului deosebit de violent a rezultat decesul a două persoane aflate în autoturismul lovit din spate de autoturismul condus de inculpat. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here