Un furnizor de materiale dezinfectante pentru spitale a contestat o procedură de peste 14 milioane de lei derulată de Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.
Firma GB Indco SRL susține că unitatea medicală a introdus criterii de atribuire inexistente și absurde pentru a favoriza alți competitori și cere modificarea documentației.
În schimb, conducerea spitalului susține că societatea care livrează produsele vrea ca cerințele din caietul de sarcini să fie croite special pentru produsele sale.
Firma a fost exclusă de la 15 din cele 22 de loturi ale licitației ce prevede furnizarea de produse de curățenie, dezinfectanți, spray-uri sau lavete.
Administratorul societății acuză spitalul de analfabetism functional și ranchiună împotriva firmei sale.
„Ne repugnă profund asemenea atitudine, reflectând nu numai un posibil analfabetism funcțional, dar și profunda ranchiună a acesteia în fața numeroaselor eșecuri înregistrate în confruntările cu societatea noastră.
Autoritatea contractantă este o prezență constant penibilă în procedurile de achiziții publice!”, susține reprezentantul firmei.
Conducerea Spitalului de Copii arată că furnizorul este un adept al contestațiilor, avînd peste 700 de cereri depuse la CNSC în ultimii cinci ani în privința licitațiilor derulate de spitalele din țară.
„Simpla existență a unor produse care nu îndeplinesc specificația stabilită nu constituie, prin ea însăși, dovada restrângerii nelegale a concurenței”, susține conducerea Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași.
O firmă din zona Capitalei a contestat o procedură organizată de Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași în valoare de 14,2 milioane de lei pentru un acord cadru privind furnizarea de dezinfectanți.
GB Indco SRL, firmă administrată de Alexandru Vargolici, a contestat la începutul acestei luni procedura derulată de unitatea medicală, solicitând modificarea caietului de sarcini pentru mai multe loturi.
Firma a susținut că unitatea medicală a introdus în caietul de sarcini mai multe criterii de atribuire inexistente.
Spitalul a organizat licitația pe 22 loturi, iar firma din Popești – Leordeni a fost excusă de la 15 dintre acestea pentru ofertele neconforme.
Firmă cu cifră de afaceri de peste 25 milioane de lei. Contracte vechi cu Spitalul de Copii
Firma a fost înființată în 1998 și este cunoscută în țară ca fiind importator al produselor franceze de dezinfectanți medicali Anios. În 2025 a avut o cifră de afaceri de 25,7 milioane de lei, a raportat un profit de 9,2 milioane de lei și datorii de peste 28 milioane de lei.
Între 2020 și 2025 a avut câteva contracte în derulare cu Spitalul de Copii din Iași pentru furnizarea de dezinfectanți și material antiseptic, în valoare totală de circa 2 milioane de lei.
Firma a contestat licitația de la Spital: susține că cerințele nu respect normele tehnice
GB Indco a contestat modul în care au fost formulate cerințele referitoare la dezinfectanți și compatibilitatea acestora cu diverse materiale medicale și suprafețe. Compania a susținut că poziția autorității contractante nu respectă normele tehnice obligatorii și legislația europeană.
Furnizorul: „Analfabetism funcțional la Spitalul de Copii”
După ce spitalul a arătat că solicitarea firmei trebuie respinsă, administratorul societății a răbufnit într-un alt răspuns la adresa conducerii Spitalului de Copii.
Societatea acuză spitalul de „analfabetism functional, ranchiună și venin”, după ce unitatea medicală ar mai fi pierdut câteva licitații în trecut împotriva sa.
„Principalul sprijin al „apărărilor” AC îl constituie propriile minciuni despre cererile noastre și argumentările lor.
Ne repugnă profund asemenea atitudine a AC, reflectând nu numai un posibil analfabetism funcțional, dar și (mai ales) profunda ranchiună a acesteia în fața numeroaselor eșecuri înregistrate în confruntările cu societatea noastră. Pozițiile sale, îmbibate de venin, sunt de un obscurantism incurabil, cu efecte „notabile” în ce privește îmbolnăvirea și moartea propriilor pacienți (pe care AC nu scapă prilejul a-i folosi ca masă de manevră în pozițiile ce exprimă)”
„Și AC cu un personal neschimbat fizic și mental continuă să vorbească (și să scrie pe sute de pagini) într-un stil și limbaj semidoct despre cât de corect alege dezinfectanții pentru operațiunile prevăzute de OMS nr. 1761/2021 și cât rău fac operatorii economici care, chipurile, încearcă să-și impună propriile cerințe unei autorități superpregatită în materie de epidemiologie. AC este o prezență constant penibilă în procedurile de achiziții publice!”, susține reprezentantul firmei care livrează produsele.
În 2018, firma a obținut atribuirea unor loturi de antispectice marca Anios după ce a contestat la CNSC clarificările de calificare impuse de spital.
În 2022 a fost vorba de un acord cadru de patru ani pentru furnizare produse biocide. Firma a atacat la CNSC rapoartele de evaluare și modificările de preț/cantități solicitate în executare.
722 contestații în cinci ani depuse de furnizor la procedurile publice
În replică, conducerea spitalului susține că societatea nu a formulat nicio solicitare de clarificări pentru ca lucrurile să poată fi lămurite înainte de sesizarea CNSC. Unitatea medicală a arătat că decizia firmei de a contesta a fost făcută cu premeditare, pentru a fi sesizat direct Consiliul de Soluționare a Contestațiilor.
Unitatea medicală acuză societatea că este un „contestator” de meserie și că nu face altceva decât să încerce blocarea activității. Spitalul a arătat că GB Indico SRL a depus 48 de contestații în 2021, 275 în 2022, 159 în 2023, 86 în 2024, 100 în 2025 și 54 în 2026 până recent. „Prezenta contestație a fost depusă în ultima zi a termenului legal, fără ca anterior să fi fost formulate solicitări de clarificari cu privire la documentația de atribuire. Acest element, coroborat cu lipsa oricărei încercări de dialog procedural anterior sesizării Consiliului, evidențiază o opțiune clară a contestatorului pentru valorificarea exclusivă a mecanismului contestației, în detrimentul instrumentelor prealabile prevăzute de legislația achizițiilor publice”, arată conducerea Spitalului de Copii într-un punct de vedere către CNSC.
Spitalul de Copii: ”Firma solicită opțiuni tehnice făcute pentru propriile produse”
Conducerea Spitalului de Copii arată și că criticile aduse de firmă nu sunt legate de cerințele din caietele de sarcini sau de încălcarea legii, ci de înlocuirea unor opțiuni tehnice croite special pentru societatea în cauză.
„Criticile formulate de GB Indco SRL tind, în esență, la înlocuirea opțiunilor tehnice ale autorității contractante cu propriile opțiuni comerciale ale contestatorului, ceea ce ar conduce, în mod inevitabil, la rescrierea caietului de sarcini și la afectarea tratamentului egal al operatorilor economici”, se mai arată în răspunsul unității medicale.
7IAȘI a solicitat un punct de vedere conducerii Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași cu privire la disputa cu firma din Capitală. Reprezentanții unității medicale resping acuzațiile privind favorizarea unor operatori economici:
„Referitor la solicitarea dumneavoastră privind procedura de achiziție publică având ca obiect „Achiziție dezinfectanți – acord-cadru 36 luni”, precum și la afirmațiile formulate de operatorul economic GB Indco SRL, vă comunicăm următoarele:
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, în calitate de autoritate contractantă, derulează procedurile de achiziție publică cu respectarea prevederilor legale aplicabile și a principiilor care guvernează achizițiile publice, respectiv transparență, tratamentul egal, nediscriminare și proporționalitate.
Cerințele cuprinse în documentația de atribuire au fost stabilite în raport cu necesitățile reale ale unității sanitare și cu specificul activității medicale desfășurate în cadrul Spitalului. Aceste cerințe urmăresc asigurarea unor produse care să răspundă corespunzător necesităților medicale, de igienă și de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale.
Precizăm că faptul că dacă un operator economic solicită modificarea anumitor cerințe din caietul de sarcini nu conduce, în mod automat, la obligația autorității contractante de a da curs solicitării. Eventualele modificări sau clarificări ale documentației de atribuire pot fi dispuse numai în condițiile prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice și în măsura în care acestea sunt justificate din perspectiva necesităților autorității contractante.
În ceea ce privește afirmația potrivit căreia Spitalul „refuză să modifice cerințele din caietul de sarcini”, considerăm că această formulare este una care aparține operatorului economic și nu reflectă, în sine, existența unei încălcări a legislației achizițiilor publice. Autoritatea contractantă are obligația de a-și defini necesitățile și de a stabili cerințele tehnice aferente obiectului achiziției, cu respectarea cadrului legal aplicabil.
Totodată, întrucât aspectele invocate de operatorul economic fac obiectul unei contestații în cadrul unei proceduri de achiziție publică, Spitalul își menține poziția exprimată în documentele transmise autorității competente și va respecta soluția care va fi pronunțată de aceasta.
Subliniem că Spitalul nu urmărește favorizarea unui anumit operator economic sau a unor anumite produse, ci asigurarea achiziționării unor dezinfectanți care să corespundă necesităților sale reale și cerințelor specifice unei unități sanitare pediatrice.
Pentru a nu interfera cu procedura aflată în desfășurare și cu competența autorităților abilitate să soluționeze contestația, Spitalul nu va face comentarii asupra unor aspecte care urmează să fie analizate în cadrul procedurii legale.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași își exprimă disponibilitatea de a furniza informații publice privind procedura, în limitele prevăzute de legislația aplicabilă achizițiilor publice și cu respectarea caracterului confidențial al informațiilor pentru care legea impune un asemenea regim.”
În prezent, licitația este suspendată până când CNSC se va pronunța asupra contestației depuse.
Vlad ROTARU















