O angajată a Primăriei comunei Todirești a fost bătută de secretara instituției chiar în biroul acesteia.
Femeia a fost agresată de Laura Ignat, secretarul primăriei, pentru că intrase în conflict cu primarul.
Funcționarii instituției susțin că secretara și primarul Ovidiu Droancă au o relație de mai mulți ani și că femeia este cea care conduce de fapt primăria.
În primărie lucrează și soția primarului, aceasta activând la compartimentul de asistență socială.
Femeia agresată de Laura Ignat a sunat la Poliție și a solicitat un ordin de protecție împotriva secretarei.
„S-a ridicat de pe scaun și a venit cu pași înceți, a prins-o de braț și apoi i-a dat cu pumnul în spate”, a spus unul din funcționarii care au fost martori la incident.
Secretara primăriei s-a ales cu dosar penal pentru purtare abuzivă.
Primarul Ovidiu Droancă a bagatelizat incidentul și a dat vina pe contabilă.
„Este o dispută între subordonat și superior. Nu am fost de față. Contabila a primit o dispoziție care nu i-a convenit. Subordonatul nu vrea să accepte realitatea. O să cadă la o înțelegere între ele”, a spus primarul comunei.
Incidentul a avut loc luni, 10 august 2026, la primele ore ale dimineții. Funcționara primăriei, Elena Z., a fost chemată în biroul secretarei sub un pretext, iar după o discuție de câteva minute, Laura Ignat a prins-o de o mână și a lovit-o cu pumnul în spate.
Femeia a țipat și a ieșit pe holul instituției, unde se aflau mai multe persoane de față.
„S-a ridicat de pe scaun a prins-o de braț și apoi i-a dat cu pumnul în spate. Am văzut cum a ieșit rapid pe hol, erau mai multe persoane de față. Primarul a auzit țipetele sale, a spus că nu s-a întâmplat mare lucru și l-a pufnit râsul”, a povestit un martor.
Polițe mai vechi între primar și funcționari

Problemele din primărie sunt mai vechi. Funcționarii care și-au exprimat nemulțumirile au ajuns să fie șicanați de către primarul Droancă și secretara instituției.
Funcționara agresată i-a cerut primarului să nu mai fie trecută pe un post de contabil din moment ce acesta angajase pe altcineva. Cu toate acestea, i-a fost prelungită detașarea pe funcție în mai multe rânduri, spre nemulțumirea sa. După ce i-a cerut explicații au început și șicanele.
„Vineri, (7 august 2026-n.r.) a avut o dispută cu primarul. S-a dus la el cu o cerere de concediu. În momentul în care a spus ceva despre Laura Ignat lucrurile s-au complicat și Droancă i-a spus tot secretarei”, a povestit unul din martorii incidentului.
Primarul, acuzat că terorizează angajații care au fost martori la agresiune
Un fost ales local din localitate susține că primarul liberal are conflicte mai vechi și că îi terorizează constant pe funcționarii instituției.
„Un act de o gravitate extremă a avut loc în sediul instituției, doamna contabila a fost agresată fizic de către secretară. În loc ca agresoarea să fie suspendată, asistăm la un spectacol grotesc de abuz de putere. Primarul s-a aliat deschis cu agresoarea, manifestând o agresivitate verbală extremă la adresa tuturor angajaților care au fost martori sau care încearcă să apere victima. Este și un mediu de lucru toxic, întreg aparatul administrativ este blocat sub teroare. Angajații sunt amenințați direct pentru a nu depune mărturie la Poliție și pentru a ascunde adevărul despre relațiile și interesele private care dictează în primărie. Cerem public intervenția de urgență a Prefectului și a Inspectoratului de Poliție Județean pentru a asigura paza instituției și protecția angajaților. Un primar și o secretară violenți nu mai au legitimitatea de a conduce această comună!”, a precizat Gabriel Gîrbea, fost ales local în Todirești.
Primarul ar fi încercat să intervină pe lângă polițiști. Ordin de protecție cerut împotriva agresoarei
Funcționara Primăriei Todirești arată și că primarul a încercat să intervină pe lângă poliție după ce aceasta a apelat numărul 112.
„Ea a încercat să meargă la postul de poliție, dar era poarta închisă, așa că a sunat la 112. Culmea, când a sunat, primarul a ieșit și el val-vârtej și s-a dus la Ruginoasa, unde e punctul de poliție rurală. În mod curios, polițiștii au întârziat ceva vreme până au ajuns la primărie pentru a cerceta lucrurile”, a precizat un angajat al primăriei.
Funcționara agresată a depus o cerere la Judecătoria Pașcani pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva secretarei instituției.
7IAȘI a contactat-o pe femeia agresată de secretara primăriei, însă aceasta a refuzat dialogul.
„Nu vreau să discut despre acest lucru. Am apelat la Poliție și am cerut ordin de protecție”, a spus contabila agresată.
A amenințat consilierii locali
Secretara instituției ar fi trecut la amenințări și la adresa aleșilor locali. Aceștia au refuzat angajarea unei firme de pază la solicitarea primarului Droancă. Un bărbat a venit în mai multe rânduri și a amenințat funcționarii, iar Droancă a cerut CL să aprobe angajarea unei firme specializate de pază. Cum instituția are paznici, aleșii locali au refuzat solicitarea, ceea ce a dus la nemulțumirea primarului și a secretarei.
„Are putere și se folosește de ea. Zilele trecute ea a fost cea care i-a spus primarului să solicite Consiliului Local angajarea unei firme de pază pentru primărie după ce un localnic a venit de mai multe ori aici și a provocat scandal. Consilierii nu au vrut pentru că primăria are pază. Ulterior ea i-a amenințat pe consilieri”, a precizat un alt funcționar al primăriei din Todirești.
Secretara primăriei s-a ales cu dosar penal pentru purtare abuzivă
IPJ I-a întocmit Laurei Ignat, secretara primăriei, un dosar penal pentru purtare abuzivă.
„La data de 10 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 43 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic, în timp ce se afla în incinta unei unități administrativ- teritoriale din comuna Todirești. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu și al unui conflict verbal, femeia de 43 de ani ar fi fost agresată fizic de către o femeie, de 39 de ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Primarul a bagatelizat incidentul: „Funcționarul e de vină”
Laura Elena Ignat nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a oferi un punct de vedere legat de incident.
7IAȘI a discutat cu primarul Ovidiu Droancă despre incidentul de luni, 10 august. Acesta a dat vina pe contabilă pentru ceea ce s-a întâmplat, susținând că femeia nu voia să accepte sarcinile impuse.
„Este o dispută între subordonat și superior. Nu am fost de față. Contabila a primit o dispoziție care nu i-a convenit. Subordonatul nu vrea să accepte realitatea. Se dă amploare că șeful trebuie să stea cu capul plecat. S-a impus un orar, de la 8.30 la 16.30, program de opt ore și sunt nemulțumiri legate de acest lucru. Pe partea cealaltă este vorba de o dispută pe care o vor vedea cum se va regla”, a spus Ovidiu Droancă (foto), primarul comunei Todirești.
Vlad ROTARU















