Călin Ciobotari
Trebuie să recunosc, mi se întâmplă rar să văd teatru coregrafic pe scenele din România. Cu atât mai puțin în instituții de spectacole ce au ca public oficial copiii și, eventual, tinierii. Totuși, din când în când, câte o excepție notabilă vine să pledeze pentru frumusețea aparte a acestui gen de construcție spectaculară în care teatralitatea, corporalitatea și mișcarea condusă coregrafic se întâlnesc în sinteze profunde. O astfel de excepție am înregistrat-o recent la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver”: Zmeie, basme și fantasme, un spectacol de Lari Giorgescu, după poeme de Gigi Căciuleanu.
Avem de-a face cu un proiect curajos, fertil din foarte multe puncte de vedere: așază trupa teatrului într-o lumină nouă, evidențiind disponibilități de joc/ efort scenic/ abilitate de mișcare pe care, cel puțin în unii dintre actori, nu le știam posibile; redeschide o discuție mai veche despre nevoia de diversitate repertorială a unui teatrul „pentru copii și tineret”; revalorizează ideea de a spune povești cu tâlc (și) altfel decât în modurile obișnuite; familiarizează un public cu formule estetice pe care le-ai dori permanentizate; dă satisfacții unor categorii foarte diferite de spectatori, relevând importanța acelei construcții pe straturi de sens despre care s-a spus că ar fi ideală pentru reușita deplină a unui spectacol; propune raportări alternative, curajoase, la fondul patrimonial al poveștilor românești construind legături directe, organice, între ieri și azi. Și lista poate continua…
Punctul de plecare îl constituie complexitatea solului dramaturgic. Cred că putem identifica cel puțin trei tipuri de dramaturgii: una standard, a textului (rostit de voce-narator din off, dar și acum-și-aici), o alta, foarte subtilă, a corpurilor performerilor transformate în „voci” expresive ce integrează și nuanțează semnificațiile textului, și, în fine, o a treia formă de dramaturgie rezultând din excelentul univers sonor al spectacolului, axat în special pe muzica originală a lui Adrian Nour, cu încântătoare restilizări ale unor linii melodice relevante, cu interpretări live, dar și cu incursiuni în peisaje sonore precum vechea muzică lăutărească românească, remixuri de Ciuleandră și așa mai departe. Cele trei direcții dramaturgice converg într-o „temelie” scenică cu adevărat puternic.
La baza acestei construcții rămân poemele lui Gigi Căciuleanu. Calde și stranii în același timp, ele esențializează nuclee ale basmului generic românesc rezultând în urma unui ironic-afectuos efect de cartografiere a imaginarului popular autohton cu tot ceea ce conține el definitoriu: personaje (zmei, Cosânzene, împărați, Păcală, Tândală, păsări măiastre etc., toate tutelate simbolic de un omniprezent martor, Pepelea), atmosferă, ritmuri, energii, dar și un ethos ce conține deopotrivă sensibilitatea și năravul, predispoziția poetică și pulsiunea de tip balcanic. Frumusețea acestor poeme provine mai ales din relația atât de specială pe care Gigi Căciuleanu o întreține cu cuvintele, entități pe care și le asumă aproape ontologic, explorându-le, corporalizându-le și generând sensuri de adâncime. Lari Giorgescu are meritul de a asigura tranziția de la corporalitatea cuvintelor la corporalitatea performerilor, creând structuri de mișcare apte să asigure o atât de interesantă circulație a poeziei de la sonoritate la vizualitate. Cumva, suntem într-o paradigmă asemănătoare cu cea din Cabaretul cuvintelor al lui Matei Vișniec, cu aceeași ambiție poetică de întrupare corpo-reală a cuvântului, însă, de data aceasta, prin cu totul alte mijloace.
Coregrafiile pe care le propune Lari Giorgescu implică, de cele mai multe ori, grupul/ grupurile. Mișcarea se topește în structuri de sincronicitate, clare și percutante, așezate sub semnul unei simplități asumate menite a atinge și sublinia esențe. În locul complicațiilor de frazare a mișcării, este preferată capacitatea grupului de a produce energii și ritmuri adecvate „culorilor locale” și unei atmosfere ce ne este atât de familiară. Amprenta coregrafică operează cu o anumită tandrețe; corpurile sunt adeseori „mișcate” din afară ca și cum ar reprezenta ceva la fel de prețios și delicat precum lumea ce ni se relevă din cutia cu povești (deschisă la început de spectacol și închisă la final). E un plus al spectacolului abilitatea de a păstra patrimonialitatea de care pomeneam mai sus, însă nu într-un sens muzeal, ci deschizând-o constant către azi, fie tacit (prin comportamente ce evocă prezentul), fie explicit (prin costume sau accesorizări precum căștile de motociclist ale Împăratului Verde și Împăratului Roșu – notabile costumele utilizate, instituindu-se ele însele, în texturi, linii, culori, detalii, ca spații de întâlnire între un trecut fondator și un prezent fluid).
Pretutindeni, o (auto)ironie de cea mai bună calitate se instituie ca fundal-oglindă. Ne reflectăm și ne regăsim în ceea ce vedem, corpurile-basm ne conțin (prin tradiție, genă) cu bunele și relele noastre de fiecare zi. E, prioritar, o ironie a textului pe care Lari o simte și o prelungește impecabil în scenă.
O altă componentă surprinzătoare este senzualitatea, abordare curajoasă, neobișnuită pentru teatrele de animație unde, de regulă, marea spaimă ipocrită e să nu ultragiem „inocența” tinerilor spectatori. Ei bine, erotismul de factură poetică pe care pariază Gigi & Lari, relevat în scene precum cea a Cosânzenelor (cu duetul greu de uitat al Nicoletei Miru și Georgiana Răpcianu), este neprețuit; e prelungit în energiile viril/ vitale ale grupurilor, în voluptatea cu care, adeseori, corpurile își asumă povestea și mișcarea, în relaționările intense sau chiar în îmbăierile cromatice de alb pe care, inteligent, ni le propun creatorii spectacolului. E un subiect destul de tabuizat acest erotism structural al basmelor românești, abordat, iată, cu rafinament în Zmeie, basme și fantasme.
Entuziasmați, performerii îi urmează necondiționat pe Gigi Căciuleanu și Lari Giorgescu în aventura aceasta dificilă (peste 80 de minute de efort scenic susținut) și necesară. E genul de spectacol apt să reinventeze o trupă și, foarte important, relația dintre acea trupă și publicul ei…
Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver” – Zmeie, basme și fantasme, un spectacol de Lari Giorgescu după poeme de Gigi Căciuleanu. Scenografia: Corina Boboc. Muzică originală: Adrian Nour. Lighting design: Cristian Petru Șimon. Asistentă coregrafie: Nicoleta Miru-Cosma. Distribuție: Eduard Onu, Andrei Ciugulea, Andrei Dombrovschi, Nicoleta Miru-Cosma, Georgiana Răpcianu, Maria Niță, Ramona Păuc, Eduard Șișu, Cristina Gheorghe, Valeria Taban, Cosmin Cosma, Alin Albu, Miruna Dobrotă, Andrei Midișan. Data vizionării: 21 mai 2026.
