Fostul șef ABA, Petru Avram, condamnat după ce a pus Apele Române să muncească pe moșia lui Costel Alexe

Fostul director al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost condamnat pentru abuz în serviciu într-un dosar care scoate la lumină una dintre cele mai toxice forme de capturare politică a instituțiilor publice din Iași. Ani întregi, cazul a fost prezentat în spațiul public drept o presupusă „execuție politică”, o anchetă construită abuziv sau o demonstrație de forță a procurorilor. Sentința Tribunalului spulberă însă această narațiune și confirmă fără echivoc că resurse ale statului au fost folosite pentru interese private, în beneficiul familiei fostului ministru al Mediului, Costel Alexe.

Judecătorii au stabilit că angajați ai Apelor Române au fost transformați, la ordin, în muncitori pentru ferma controlată de familia lui Costel Alexe din Sculeni. Utilaje, combustibil, mașini de serviciu, echipamente și timp de lucru plătit din bani publici au fost puse la dispoziția unei firme private, într-o operațiune coordonată direct din interiorul instituției conduse atunci de Petru Avram.

În hotărârea instanței apare un prejudiciu calculat la 2.505,64 lei. În realitate însă, dosarul are o miză mult mai profundă decât suma trecută contabil în acte. Cazul reprezintă imaginea unui sistem în care instituțiile statului ajung să funcționeze ca anexe ale clientelei politice, iar interesul public este subordonat relațiilor de partid, obedienței și favorurilor de clan.

Instanța a reținut că, în perioada mai-iunie 2020, Petru Avram a dispus mobilizarea unei echipe de muncitori din cadrul ABA Prut-Bârlad pentru efectuarea unor lucrări de deznisipare la cinci puțuri aparținând firmei Corporex SRL, societate controlată de familia lui Costel Alexe.

Nu a fost vorba despre o intervenție accidentală sau despre un simplu ajutor între cunoscuți. Din probele analizate de judecători reiese o desfășurare completă de forțe: muncitori ai instituției, tractor și remorcă aparținând Apelor Române, schelă de foraj, motocompresor, combustibil achitat din fonduri publice, autoturisme de serviciu și ore de muncă efectuate în timpul programului. Practic, o instituție a statului a fost transformată într-o firmă de prestări servicii pentru proprietatea familiei unuia dintre cei mai influenți lideri politici ai PNL Iași din acea perioadă.

Apărarea lui Petru Avram, potrivit căreia angajații ar fi mers acolo în timpul liber și pe cont propriu, a fost demolată de instanță. Declarațiile martorilor, traseele mașinilor, foile de parcurs și convorbirile telefonice analizate în dosar arată contrariul: operațiunea a fost organizată și coordonată din interiorul instituției, pe filieră ierarhică, cu logistică și resurse publice.

În centrul întregii afaceri apare relația apropiată dintre Petru Avram și Costel Alexe. Tribunalul amintește explicit că fostul ministru era „cumătrul” inculpatului, detaliu care explică mecanismul prin care statul a fost pus în slujba intereselor private.

Potrivit probelor administrate, solicitarea pentru deznisiparea puțurilor de la ferma din Sculeni a venit din cercul apropiat al familiei Alexe. Din acel moment, instituția publică a fost mobilizată ca un mecanism obedient aflat la dispoziția grupului politic. Martorii au relatat cum muncitorii au fost transportați cu mașina de serviciu a lui Petru Avram, cum utilajele au fost mutate special pentru lucrare și cum activitatea s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile.

Instanța a consemnat inclusiv un episod care descrie perfect degradarea administrativă din interiorul sistemului: după ce tractorul instituției a făcut pană în curtea fermei private, alți angajați și alte mașini ale statului au fost mobilizate pentru a rezolva problema și pentru a duce roata la vulcanizare. Practic, întreaga infrastructură a unei instituții publice a fost pusă să funcționeze ca anexă tehnică pentru proprietatea familiei fostului ministru al Mediului.

Poate însă cel mai grav aspect al dosarului nu este prejudiciul financiar, ci reflexul de protecție de tip mafiot care transpare din comportamentul conducerii instituției după izbucnirea scandalului.

După apariția unei anchete jurnalistice, Petru Avram și-ar fi contactat subalternii pentru a le sugera ce declarații să ofere. Judecătorii au redat fragmente relevante din convorbirile telefonice analizate în dosar: angajaților li se sugera să spună că lucrarea nu avea legătură cu Apele Române, că s-au deplasat acolo „în timpul liber” sau că au mers doar să ajute la repararea unei pompe.

Tribunalul l-a achitat pe Petru Avram pentru infracțiunea de influențare a declarațiilor, însă nu pentru că respectivele discuții nu ar fi existat, ci pentru că acestea au avut loc înainte de începerea oficială a urmăririi penale. Din punct de vedere moral și factual, comportamentul rămâne însă consemnat clar în hotărârea instanței.

Dosarul nu poate fi separat de contextul politic care a dominat Iașul în ultimii ani. Petru Avram a fost unul dintre oamenii promovați agresiv în structurile de conducere ale statului în perioada în care PNL Iași era controlat politic de Costel Alexe. În acei ani, numeroase instituții-cheie au fost populate cu oameni de partid, iar fidelitatea politică a devenit criteriul principal pentru accesul la funcții publice.

Apele Române au reprezentat una dintre cele mai importante mize ale acestui sistem. Controlul contractelor, al resurselor și al angajărilor a transformat instituția într-un instrument strategic de influență și recompensare politică. În acest ecosistem, granița dintre interesul public și interesul privat aproape că a dispărut complet.

Dosarul de la Sculeni arată mecanismul în forma lui brută: solicitarea vine din cercul de putere, șeful instituției mobilizează resursele statului, subalternii execută fără să comenteze, iar în momentul apariției scandalului începe operațiunea de acoperire și aliniere a declarațiilor.

Tribunalul l-a condamnat pe Petru Avram la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. Instanța a dispus și interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de 3 ani, efectuarea a 80 de zile de muncă în folosul comunității și plata prejudiciului către ABA Prut-Bârlad. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Chiar și așa, hotărârea are o greutate politică majoră. Ea validează oficial ceea ce procurorii au susținut încă din 2021: resursele statului au fost folosite pentru confortul și interesele cercului de putere construit în jurul lui Costel Alexe.

Dincolo de numele implicate și de funcțiile ocupate, cazul Petru Avram reprezintă radiografia unei administrații deformate de clientelism politic. Nu suma de 2.505 lei este cea care șochează într-o țară unde statul pierde zilnic milioane prin contracte dubioase și sinecuri. Grav este mecanismul de gândire care permite asemenea practici: convingerea că instituția aparține partidului, că angajații publici sunt „oamenii noștri”, că resursele statului pot fi folosite pentru favoruri personale și că legea poate fi îndoită în funcție de relațiile de putere.

În esență, aceasta este adevărata miză a dosarului Petru Avram: demonstrația modului în care un sistem politic ajunge să trateze statul ca pe o proprietate personală.

Iar în această ecuație, Petru Avram nu apare ca o excepție izolată, ci ca produsul perfect al unei culturi administrative în care fidelitatea față de „baronul” politic valorează mai mult decât legea și interesul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here