despre marionetele ieftine care se încruntă înspre spectatori
Deci așa mi-a zis să vă zic ayatolahu’ ăl’ nou, ăla micu’ a’ lu’ ăl’ bătrîn, mortu’ ( plus Putin, kaneșna, și Xi, ăia vechi ) : băi, turmișorilor miorițistici, progresiști, #rezistenți & Co, nici acu’ n-ați înțeles ce fraieri ați fost sau încă mai sînteți, după ce s-a umflat orzul în micul salvator de carton neo-securistic de la Cotroceni, de s-a încruntat cucușorul elipsoidal înspre votanții lui, care protestau, la poarta președinției, împotriva nominalizărilor de cacao mov de la șefiile procuroreze ?
Dincolo de ambalajul strict lexical, nu e o foarte mare diferență între Ion Iliescu, cu ,, Măi animalule ! ,, ( asta e varianta inexactă rămasă în istorie ) și Nicușor Dan, încruntîndu-se cu fentă înspre protestatari și explicîndu-le, ca un cocostîrc pitic care se găinățează din baobab, că el e de o sută de ori mai informat decît prostimea civică de la gardul prezidențial. În traducere : marș de-aici, paramecilor, nu vă băgați nasul în oala de noapte prezidențială și lăsați-mă să tronez ( nocturn, august și dorsal ) pe norii din cîmpii elizei. Bătuți fără nici o grație de această caricatură a lui Emil Constantinescu, față de care don Quilotte de la Manșa y CDR pare aproape un kogălnicel ori cuzișor geologico-cotrocenial, mai ales dacă ținem cont de contextul de după moartea lui Corneliu Coposu.
Da, turmișorilor, acest Bănduță a’ lu’ Morbius a ajuns să se comporte ca un Napoleonuță dă la Strehaia, în tandem cu Guță dă la Oradea, celălalt constipat supremuț & salvator. Iar dacă mai adăugăm și zicerea cucușoristă cu prima dona brînzidențială, sau cum îi mai zice el lu’ concubina cotrocenială, începe să miroase a cuplul dă aur nea Nicu & coana Leana. Da, tovarăși scrofuloși la datorie, concubină, ăsta e termenul oficial, dacă nu mă credeți, întrebați la poliție, procuratură sau restu’ organelor flasce ale statului. Da, e posibil ca-conjudețeana mea Mirabela să fie o femeie de treabă, da’ de aici și pînă la ciocoiala penibilă a lui Cucușor, aia cu ,, prima doamnă ,, , e-o cale-atît de lungă, că mii de ani i-au trebuit prostiei într-o dungă.
Pe scurt : băgați-vi-l în contur, ăia care scuipați cu spume, acu’ vreun an, înspre cei care nu credeau în messiuțul Cucușor. Acu’ o dați pe jale și dezamăgirisire, apepilsiților, progresiștilor și rezistenților nuliformi, da’ anu’ trecut erați mai turbați ca în vremea cînd îl purtați ca pe sfintele moaște pe jegosul turnător securist Băsescu. Aferim, halal de neo-securiștii care vă duc periodic la abatorul electoral, ca pe o turmă de vite pavloviene.
Așa că abia aștept să ajungă jupîneasă-șefă peste toți procurorii patriei madam Chiriac, proc’oroarea șefă by DNA Iași, aia care i-a ținut palma episcopului violator de Huși, în dosarul pe care l-a tot dosit și întins, pînă a trebuit să iasă scandal național ca să înceapă ancheta oleacă mai pe bune. Fimeie cu frica lu’ Dumnedzău, claaar, tot din giudețu’ doamnei primadone Mirabela, fie primit !
În rest îi ghini, o plouat, s-o făcut nicușorii, chiriecile și restul’ organilor de stat tot cît organele din ,, Povestea nulei ,, a domnului învățător Creangă. Slava Securina !
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist și consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC și Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova și editorialist al mai multor publicații. Folosește ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iași , cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-ia/ )















