Neurochirurgul Lucian Eva: „Timpul înseamnă creier. Cu cât este pus mult mai târziu diagnosticul de accident vascular, cu atât se pierd foarte mulți neuroni, milioane de neuroni”

Reușind să atragă investiții și finanțări de aproape 80 milioane de euro, Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” a devenit un pilon important al strategiei de dezvoltare a infrastructurii medicale, coordonată de Ministerul Sănătății.

„Suntem unul din puținele centre din România care operează tumori de orbită, fiind o patologie de graniță între neurochirurgie și oftalmologie.

Spitalul deține tot ce înseamnă platforme robotice de ultimă generație pe neurochirurgie, atât pentru intervenții la nivelul creierului și coloanei, dar și anumite sisteme cu inteligență artificială care pot să ajute și să faciliteze foarte mult diagnosticul și tratamentul pacienților care se adresează. Nu trebuie să uităm și sistemul de radiochirurgie stereotactic de tip Gamma Knife, care este în spital și care funcționează de aproximativ 3 ani. Acest sistem este, astăzi, practic cel mai performant din România”, spune neurochirurgul Lucian Eva, managerul unității medicale.

Care sunt însă golurile care trebuie umplute sau cum este gestionată și formată resursa umană într-un domeniu care necesită pregătire continuă și actualizare tehnologică permanentă, aflați din interviul oferit de medicul Lucian Eva publicației 7IAȘI.

 

Reporter: Spitalul de Neurochirurgie „Prof.Dr. Nicolae Oblu” a avut recent parte de o premieră medicală, inaugurarea unui aparat de RMN mobil. Ce înseamnă acest lucru pentru unitatea medicală și pentru pacienți?

Lucian Eva: Spitalul de Neurochirurgie a avut parte într-adevăr recent de o premieră medicală și anume inaugurarea primului RMN mobil de utilitate clinică din Europa, care facilitează foarte mult modul în care pacienții cu accidente vasculare pot fi diagnosticați cât mai repede cu putință. Trebuie să înțelegem că timpul înseamnă creier. Cu cât este pus mult mai târziu diagnosticul de accident vascular, cu atât se pierd foarte mulți neuroni, milioane de neuroni, și asta se poate traduce în planul clinic al pacientului, fie în salvarea vieții acesteia, fie în prezervarea funcțiilor motorii sau cognitive. Faptul că putem face un RMN într-un timp foarte scurt, în 5 minute, putem pune diagnosticul de accident vascular la debut, iar asta este un real beneficiu pentru pacient.

 

Reporter: Ultimii doi miniștrii ai Sănătăți, Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete, au lăudat Spitalul „Prof.Dr. Nicolae Oblu” pentru dezvoltare și modernizare. De ce este descris și catalogat Spitalul de Neurochirurgie din Iași ca un centru medical unic în România?

Lucian Eva: Este adevărat că ultimii miniștri ai Sănătății, domnul profesor Alexandru Rafila și domnul Alexandru Rogobete, au numai vorbe bune despre Spitalul de Neurochirurgie. Acest lucru se datorează faptului că spitalul face parte dintr-un plan de strategie națională privind dezvoltarea sistemului medical de sănătate, care să ofere un act medical maximal pacienților care se adresează acestora. Spitalul de Neurochirurgie este unul din primele spitale care s-au raliat acestui concept și astăzi noi, în spital, oferim un act medical maximal pe ce înseamnă criterii, obiective care sunt furnizate de ultimele date științifice privind patologia pe care noi o rezolvăm. Este normal și firesc ca o țară a comunității europene în anul 2025, cum este România, să poată oferi pacienților și locuitorilor acestia un act medical de cea mai bună calitate.

Reporter: Ce investiții s-au realizat în ultimii ani în spital și cum au îmbunătățit acestea calitatea actului medical?

Lucian Eva: În ultimii ani s-au făcut investiții majore în infrastructura Spitalului de Neurochirurgie. Cred că suma se ridică la aproximativ 70-80 de milioane de euro, bani care se regăsesc în infrastructura hotelieră, care asigură condiții decente pacienților noștri. Ei se regăsesc, în cea mai mare parte, în infrastructura tehnologică a spitalului. Astăzi, Spitalul de Neurochirurgie din Iași  este dotat maximal cu tot ce înseamnă echipamente de ultimă generație dedicate diagnosticului și tratamentului bolilor sistemului nervos central și periferic. Mă refer aici la creier și măduva spinării. Bineînțeles cu tot ce înseamnă patologie conexă, adică globi oculari, că pentru că noi operăm, inclusiv suntem unul din puținile centre din România care operează tumori de orbită, fiind o patologie de graniță între neurochirurgie și oftalmologie. Oferim servicii medicale de imagistică 24 de ore din 24 și cred că suntem unul din puținele centre din România în care se pot face explorări imagiste de tip rezonanță magnetică nucleară, indiferent de oră, dacă pacientul are nevoie. Nu mai vorbim de platforma robotică a spitalului. Spitalul deține tot ce înseamnă platforme robotice de ultimă generație pe neurochirurgie, atât pentru intervenții la nivelul creierului și coloanei, dar și anumite sisteme cu inteligență artificială care pot să ajute și să faciliteze foarte mult diagnosticul și tratamentul pacienților care se adresează. Nu trebuie să uităm și sistemul de radiochirurgie seriotat de tip Gamma Knife, care este în spital și care funcționează de aproximativ 3 ani. Acest sistem este, astăzi, practic cel mai performant din România. Noi am tratat până acum aproximativ 1.800 de pacienți și am făcut peste 3.000 de proceduri de radiochirurgie stereotată de tip Gamma Knife, pe toate tipurile de intervenții cu acest sistem.

Care sunt planurile de dezvoltare pe următorii ani? Ce îi lipsește Spitalului în acest moment?

 

În următorii ani avem câteva direcții de dezvoltare. Dorim să construim un centru de neurologie excelentă, un corp de clădire separat în care suntem la stadiul de documentație tehnică de atribuire. În perioada următoare vom proceda la proiectare și execuție. Avem toate șansele să putem finaliza acest proiect prin investiții ale Guvernului României sau prin alte mijloace de finanțare, pe care România le are la dispoziție astăzi. Vom avea, dincolo de încă două săli de operație foarte bine dotate, extinderea sistemului de radiochirurgie seriotacă, de data aceasta cu un sistem de CyberKnife, care va permite inclusiv tratamentul patologiei coloanei vertebrale și măduvei spinării, lucru pe care astăzi noi nu-l putem face în spital, datorită limitării tehnologice ale sistemului de radiochirurgie de tip GammaKnife. Ce lipsește Spitalului de Neurochirurgie? Lucrurile trebuie văzute complex. Practic, finanțare și dotare tehnologică avem. Ce mai lipsește este capacitatea maximală ca tot personalul medical să facă un anumit nivel de performanță, lucru care poate fi îmbunătățit în următorii ani prin niște mecanisme pe care noi le vom institui la nivelul spitalului, astfel încât toți cei care participă la actul medical să-și desăvârșească și să-și crească nivelul de abilități medicale, astfel încât să ajungem la un nivel de performanță mult peste media națională.

 

Reporter: Tehnologia este una din cele mai bune din întreaga țară. Cum stă Spitalul de Neurochirurgie însă cu resursa umană? Avem cadre medicale pregătite pentru acest nivel de tehnologizare?

Lucian Eva: Tehnologia este una din cele mai bune din țară, dacă nu chiar cea mai bună, în ceea ce privește resursa umană. Nu am fi putut implementa toate aceste noi tehnologii și direcții de dezvoltare a spitalului dacă echipa medicală nu era la o maturitate profesională suficientă, astfel încât să poată să înțeleagă și să implementeze aceste tehnologii. Bineînțeles că e loc de mai bine, există o resursă umană tânără, care poate fi educată în acest sens și este un lucru la care noi, cei mai experimentați, lucrăm și în fiecare zi, la fiecare discuție de caz, promovăm acest lucru astfel încât să se asigure și viitorul în ceea ce privește medici performanți sau cadre medicale medii la fel de performante, care să poată asigura un act medical maximal în acest spital.

 

Reporter: Deși spitalul e foarte bine dotat, sunt persoane care aleg să meargă către unitățile medicale de Neurochirurgie din Târgu Mureș, Cluj-Napoca sau Brașov pentru tratament și operații. Care este explicația și cum puteți să schimbați optica acestor categorii de pacienți?

Lucian Eva: Faptul că unii pacienți sau unele persoane aleg să se trateze în alte centre de neurochirurgie din țară este un lucru normal și firesc. Ține de un principiu simplu în care fiecare își alege medicul care dorește să îl trateze. Noi nu avem orgolii și nu suntem deranjați de acest lucru. Ne bucurăm că există și alte clinici din România care oferă un act medical de bună calitate pacienților care li se adresează, iar aceste lucru este îmbucurător. Pe de altă parte, este de înțeles că există și foarte mulți pacienți care vin din aceste clinici către noi, spitalul fiind capăt de linie în ceea ce privește anumite patologii pe care multe centre din țară nu reușesc să le trateze maximal, așa cum facem noi. Deci trebuie să existe întotdeauna un echilibru din punctul acesta de vedere. Nici nu ne dorim ca toți pacienții din România să se adreseze Spitalului de Neurochirurgie, pentru că efectiv fizic nici nu avem cum să facem față unui asemenea volum mare de pacienți. Dar faptul că noi oferim un act medical maximal este ceea ce ne-am dorit și ne-am propus într-un sistem public din România în care există finanțare, există cadre medicale foarte bine pregătite. E firesc ca populația României să beneficieze de un act medical maximal și, bineînțeles, să creștem încrederea în sistemul de sănătate în România este un alt obiectiv pe care noi ne-l dorim. Încurajăm și alte spitale sau alte centre din țară să se dezvolte și să ofere servicii medicale pe măsură așteptărilor populației acestei țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here