Deputatul Bogdan Cojocaru: ”Unirea regiunilor istorice la nivel de autostradă devine realitate în guvernarea PSD!” (P)

În perioada în care PSD a fost parte a Guvernării României și a deținut Ministerul Transporturilor s-au făcut pași importanți pentru cele mai așteptate investiții ale Iașului și Moldovei. Discutăm despre 3 mari proiecte de autostrăzi care vor facilita legăturile rutiere cu Sudul, Centrul și Vestul țării: A8, A7 și A13. Toate aceste investiții majore de infrastructură demonstrează că PSD, prin fostul premier Marcel Ciolacu, fostul ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu și actualul ministru Ciprian Șerban, a înțeles care sunt nevoile Moldovei, iar proiectele acestei regiuni istorice au devenit priorități ale guvernării social-democrate.
A8 – Autostrada Unirii, Ungheni – Iași – Târgu Mureș, cea care va avea cel mai mare impact asupra dezvoltării Iașului a intrat cu o parte din tronsoane în execuție. Alte sectoare au proiectant și constructor desemnat, iar, în cazul acestora, anul 2026 va fi decisiv în ceea ce privește finalizarea tuturor documentațiilor tehnice pentru demararea efectivă a lucrărilor. Foarte important este că avem constructori desemnați pe toate tronsoanele montane, fiind depășite toate etapele administrative. De asemenea, se lucrează la construirea unui nou pod peste râul Prut care să facă legătura cu Republica Moldova.
A7 – Autostrada Moldovei, Pașcani – Ploiești este cea mai avansată. Deja putem circula pe autostradă de la București și până la Focșani, urmând ca până la finalul acestui an să se poată circula și de la Focșani la Adjud. Anul viitor vor fi gata și tronsoanele de până la Pașcani, urmând ca lucrările să fie continuate până la Suceava și apoi la Siret, granița cu Ucraina.
A13 intersecția cu A7 din zona Bacău – Brașov avansează la nivel de documentații tehnice. Certificatul de urbanism pentru traseul de pe raza județului Bacău a fost emis, fiind solicitate documente similare de la autoritățile județene din Brașov și Covasna.
În prezent se lucrează la realizarea studiului de fezabilitate, cel care va stabili traseul final, costurile și detaliile tehnice ale viitoarei autostrăzi. A13 va lega Iașul de Brașov și apoi de Sibiu prin drumuri de mare viteză. Practic, de la Iași și până la Pașcani se va putea circula pe A8, de la Pașcani la Bacău pe A7 și de la Bacău la Brașov pe A13.
Autostrăzile înseamnă reducerea timpilor de călătorie și creșterea siguranței rutiere, conectivitate între centrele economice, condiții mai bune pentru transportul de mărfuri, dezvoltarea de noi afaceri, în special cele care depind de transportul rapid al mărfurilor și al produselor. Iașul și Moldova au nevoie de autostrăzi pentru a se dezvolta și pentru a pune în valoare toate celelalte atuuri legate de forța de muncă bine calificată, de istorie, cultură, educație!
Bogdan Cojocaru
Deputat PSD Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here