Primăria bagă peste 50.000 de euro în reactualizarea studiilor pentru bazinele de înot la grădinițe. Trei ani pierduți cu „proiectul personal și inovator” al primarului Chirica

Primăria Iași investeste peste 50.000 de euro pentru reactualizarea studiilor aferente „proiectului personal și inovator” al primarului Mihai Chirica, bazinele de înot la grădinițe. După trei ani de promisiuni, edilul revine în fața ieșenilor cu aceeași inițiativă pe care o vedea finalizată încă din 2023. 

„Dat fiind faptul că documentația tehnico-economică a fost întocmită în anul 2022 și nu mai este de actualitate”, se impune refacerea studiilor. An de an, Chirica ieșea în conferințe de presă și promova investiția ca ceva „inovator, idee personală și model pentru alte administrații locale din țară”.

Primăria Iași reușește din nou „o premieră” națională. La câțiva ani după ce a lansat proiectul „unicat” privind construirea unor bazine de înot la grădinițele din oraș, municipalitatea reactualizează studiile de fezabilitate. Primarul Mihai Chirica a promis încă din 2020 construirea unor bazine de înot la trei grădinițe din municipiu, proiect „premieră la nivel național”, o „idee personală”, „exemplu care va fi preluat de alte localități din România”. În 2025, Primăria reactualizează întreaga documentație pentru care alocă peste 265.000 lei. Acești bani se adaugă la sutele de mii de lei plătiți firmei Erm Capco Proiect SRL în 2021 pentru întocmirea studiului de fezabilitate inițial, finalizat în 2022.

Promisiuni de la an la an! Chirica susținea că în 2023 lucrările vor fi finalizate


Cu cativa ani in urma, Chirica promitea că autoritatea locală va trece la construirea a trei bazine de înot. Primarul declara atunci că lucrările erau gata să înceapă și că, în scurt timp, copiii de la Grădinița PP 14 din zona Canta, Grădinița cu Program Prelungit numărul 18 de pe strada Decebal și Grădinița cu Program Prelungit 21 de pe strada Plăieșilor vor înota în bazine moderne. Însă, pe teren, situația a fost mereu aceeași: nicio mișcare, nicio organizare de șantier.

„Indicatorii tehnico-economici i-am aprobat la începutul anului, în luna ianuarie 2022 și credem noi că anul 2023 poate fi anul în care inaugurăm primele grădinițe cu bazine de înot. Este un element de noutate la nivel național și sperăm ca modelul nostru să poată fi reiterat și în alte unități preșcolare din România”, spunea primarul într-o conferință de presă din 16 noiembrie 2022.

În urmă cu doi ani, Chirica semna autorizația de construire și desemna constructorul


In august 2023, Chirica susținea că a semnat autorizația de construire pentru bazinul de la grădinița din Canta și că a semnat contractul de lucrări cu asocierea Construcții Unu – Sigm Home Project SRL, pentru 8.000.000 lei, pentru cele trei bazine, și că lucrările vor începe cât de curând.

„Lucrările de construire a unui bazin de înot la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 constituie o premieră națională și fac parte dintr-un contract pentru proiectarea și execuția a trei bazine pentru grădinițe. Am semnat contractul la sfârșitul anului trecut cu asocierea Construcții Unu SA – Sigm Home Project SRL pentru o sumă de 8.034.893 lei. Lucrările vor începe în perioada următoare”, susținea primarul Iașului în urmă cu doi ani.

Peste 50.000 de euro în plus pentru anii pierduți. Primăria: „Documentația din 2022 nu mai este de actualitate”


În 2024, edilul reitera interesul primăriei pentru acest proiect lansat cu ani în urmă, fără a face ceva concret. Zilele trecute, în 31 iulie 2025, autoritatea locală a atribuit o procedură, în valoare de peste 260.000 lei cu TVA (peste 52.000 de euro) pentru reactualizarea documentației privind bazinele de înot. Procedura a fost atribuită direct firmei Sigm Home Project SRL, una dintre societățile care colaborează cu primăria și care se va ocupa de proiect alături de Construcții Unu SA.

Primăria precizează în caietul de sarcini că documentația din 2022 nu mai este de actualitate și că trebuie refăcută.

„Dat fiind faptul că documentația tehnico-economică a fost întocmită în anul 2022 și nu mai este de actualitate, ținând cont de modificările legislației în baza căreia au fost întocmite documentațiile anterioare, este necesară actualizarea SF/DALI-ului, întocmirea documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire, cât și a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare”, se arată în descrierea investiției.

Trei luni pentru refacerea studiului de fezabilitate


Firma Sigm Home Project va trebui să refacă studiile în termen de trei luni, adică cel puțin până în luna noiembrie 2025. Cum se intră în sezonul rece, iar primăria nu a dat vreun semn că va aloca banii pentru construirea bazinelor, nu se știe dacă acestea vor beneficia de finanțare în bugetul pe 2026.

„În prezent, în cadrul grădinițelor de pe teritoriul municipiului Iași nu se practică activități sportive într-un cadru organizat și în conformitate cu o curriculă educațională. Niciuna dintre unitățile de învățământ preșcolar nu are o infrastructură (săli de sport, terenuri de sport și cu atât mai puțin bazine de înot) în care să se poată desfășura aceste activități”, se mai arată în documentație.

Vlad ROTARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here