Dîncu, mareșal de cîrpă

 

În guvernul care va urma celui condus de generalul Mă-Ciucă, Ministerul Apărării Naționale ar putea fi condus de un bucâtar care a făcut ciorbă de burtă în Afganistan.

Ar fi absolut normal, după ce sociologul Vasile Dîncu, eminența maronie a PSD, FRF și SRI, a declarat că pentru funcția de ministru al armatei îl recomandă faptul că a trecut prin stagiul militar obligatoriu ( în vremea comunismului ), precum și că s-a ocupat de o revistă de strategie.

Aflînd aceste questii ninunate, dl Păstorel Teodoreanu ne-a comunicat opinia sa de ofițer în rezervă, voluntar în Primul Război Mondial, rănit de două ori și decorat cu mai multe ordine și medalii militare : ,, Mai dă-l în pendula calului de politruc … ,,. Apoi a tras o salvă scurtă, de calibrul 7,62 :

 

Dîncu a făcut armată,
Deci e bun de general
Cam ca și a cincea roată –
Treaba aia de la cal.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here