Sentință șoc pentru Iulia Țibulcă, jurista de la Neuro: a pierdut definitiv procesul cu conducerea spitalului, după o primă decizie favorabilă

Magistrații Curții de Apel Iași au luat o decizie devastatoare pentru jurista Iulia Țibulcă, soția cunoscutului ofițer DGA, Cătălin Țibulcă. Instanța superioară a admis apelul formulat de conducerea Spitalului N. Oblu și a modificat în totalitate sentința Tribunalului, care obliga unitatea să-i achite juristei despăgubiri substanțiale reprezentând retribuții salariale începând cu data desfacerii contractului, și până la reintegrarea efectivă, plus alte despăgubiri. Mai mult, judecătorii instanței de apel au respins, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în judecată, în care Iulia a solicitat încuviințarea executării silite a unității spitalicești.

Managerul de la Neuro, Lucian Eva a susținut într-o acțiune în răspundere patrimonială că jurista ar fi refuzat sa pună în executare mai multe decizii și sentințe, în care spitalul se constituise parte civilă, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 1,2 milioane lei.

 

Sentinta –bomba la Curtea de Apel Iasi. Iulia Tibulca, jurista de la Neuro, a pierdut definitiv procesul si lupta pe care a purtat-o ani de zile cu conducerea Spitalului Clinic de Urgente ,,Prof. Dr. N. Oblu”. Magistratii instantei superioare au radiat pur si simplu hotarârea colegilor lor de la Tribunalul Judetean, care-i era favorabila femeii, si au intors sentinta cu 180 de grade, dându-i in final dreptate managerului unitatii spitalicesti, Lucian Eva.

Pâna acum, in toata aceasta poveste incurcata, marele pierzator a fost insasi spitalul care  ar fi trebuit sa-i plateasca juristei Tibulca despagubiri financiare importante. Razboiul dintre managerul Lucian Eva (fratele ex-procurorului Emilian Eva) si jurista Iulia Tibulca, nevasta ofiterului DGA Catalin Tibulca, a inceput in urma cu aproape cinci ani, in urma unui control efectuat la spital de Curtea de Conturi. Atunci, femeia a fost data afara din postul de consilier juridic dupa ce a fost acuzata ca nu ar fi initiat demersurile juridice legale in vederea recuperarii de catre institutie, a unor sume importante. Mai mult, managerul Eva a sustinut, intr-o actiune in raspundere patrimoniala, ca jurista ar fi refuzat sa puna in executare mai multe decizii si sentinte, in care spitalul se constituise parte civila ca urmare a acordarii asistentei medicale victimelor unor accidente rutiere ori agresiuni fizice. In decizia care a stat la baza inlaturarii din functia de consilier juridic a Iuliei Tibulca  s-a mai pomenit si faptul ca femeia ar fi produs prin acest comportament, un prejudiciu de 1,2 milioane de lei. O parte din acesti bani reprezinta chiar sumele nerecuperate de spital, in mai multe dosare penale, in care unitatea s-a constituit parte civila.

Țibulcă: „totul nu a fost decât o razbunare”

Desi, pe parcurs, institutiile de control au descoperit mai multe nereguli in activitatea juristei de la Neuro, Iulia Țibulcă a spus ca actiunea impotriva sa reprezinta o razbunare venita din partea conducerii unitatii spitalicesti. De asemenea, femeia a mai aratat ca demersul juridic initiat impotriva sa ar fi fost lipsit de sustinere legala. In replica, nemultumita de decizia sefilor sai, Tibulca a constestat acuzatiile in justitie si a obtinut câstig de cauza, atit la Judecatorie cit si la Tribunal. Intre timp, ea a revenit la locul de munca de la Neuro, dupa o sentinta executorie a Tribunalului, iar spitalul i-a achitat salariile indexate, majorate si reactualizate cu drepturile de care ar fi beneficiat, incepind cu data desfacerii contractului de munca.

Pe parcursul razboiului in justitie, care a durat ani de zile, managerul Lucian Eva a admis faptul ca Tibulca nu ar fi pus in executare, in calitate de jurist, unele decizii care i-au trecut prin maini, concluzie la care au ajuns initial si inspectorii Curtii de Conturi.

,,Ea a dat dovada de pasivitate. Din pacate, foarte multe dintre sumele de bani care puteau fi incasate de spital, ca si despagubiri civile, s-au prescris cu timpul, pe motiv ca jurista (Iulia Tibulca) nu a initiat nici un demers legal timp de trei ani”, a concluzionat conducerea spitalului, in raportul initial care a stat la baza deciziei de concediere.

Bianca CRISTEA

 

2 COMENTARII

  1. Articolul este totat nedocumentat, plin de minciuni si scris cu un maxim neprofesionalism. Daca faceati o simpla cautare pe portalul instantelor de judecata, ati fi observat ca dosarul despre care faceti vorbire este cel in care sunt sanctionata cu avertisment de catre Eva. Cel care vizeaza concedierea are termen pe data de 9 martie 2021 si am toata increderea ca justitia unui stat de drept imi va da dreptate. Toate celelalte afirmatii sunt la fel de aberante, produse de un plagiator dovedit, um impostor care a ajuns manager datorita unui titlu de doctor obtinut prin frauda. Consider ca este un drept la replica si va voi actiona in judecata conform legislatiei in vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here