… mi se cam rupe de cine o să fie președinte, din mai multe motive. În afară de prerogativele constituționale, în care actuala instituție de la Cotroceni și-a cam bîgat picioarele, ce marginalizează prima funcție în stat, unu ar fi că nu-i cunosc pe niciunul din finaliști. Ceea ce pretind că sunt, de fapt este altceva.
Acest altceva este cernut și rumegat de cohorte de „experți“ și-ntr-un final ne este servit pentru a fi ornat de adjective. Și adjectivele astea, repetate la nesfârșit, ajung să se identifice cu personajul servit, anulând, până la o probă contrarie, premizele existenței unui om cumsecade, prins în vâltoarea politicii, evident, cu un preț.
Sunt absolut convins că și doamna Dăncilă și domnul Johannis pot fi companioni de discuție agreabili, capabili să-ți toarne un ceai sau să-ți spună un banc. Dacă ar fi să se constate așa ceva, ați vedea cam ce înseamnă o campanie pentru alegeri, pentru că diferența dintre realitatea nemijlocită și cea filtrată – sau infiltrată – este colosală.
Hârdaie de scorneli și bîrfe, energii uriașe consumate aiurea, jocuri de culise și războaie închipuite fac parte din peisajul unei campanii electorale, care la noi, acum, pare inutilă.
Apoi, ce sens să mai aibă o confruntare, în condițiile în care cărțile sunt făcute? Acuma pe bune! Actualul președinte pare că și-a făcut socotelile cu mult înainte de scrutin, nu atât el, cât mai ales cei din jurul său, într-un demers menit să aducă la putere un alt grup, ce nu mai are răbdare să vină anul viitor.
A fost un vălmășag stârnit de ieșirea partidului lui Tăriceanu din alianță și care s-a făcut tsunami soldat cu schimbarea celor de la butoane, la un loc cu alegerile europarlamentare și cele prezidențiale, că nu puțini au fost cei ce au crezut că guvernul Dăncilă a căzut după alegeri.
Unii ar zice că americanii îs de vină, că uite ce șapcă a primit Johannis de la Trump. Alții bagă mâna-n foc că-i mâna bărboasă a rușilor. Aiurea. Dacă sunt sau nu sunt imixtiuni n-avem de unde ști. Faza-i că noi înghițim fel de fel de gogoși ce îmbracă adevăruri care zac în altă parte sub diferite forme, aș zice preponderent în șiruri de cifre cu un simbol în coadă.
Poate și de aici zeci de teorii ale conspirației, scenarii apocaliptice și alte basme aparent nemuritoare, într-o atmosferă de bazar, unde totul se vinde, totul se cumpără. Pentru că, uitați-vă cu atenție, partidele nu mai au doctrine, nu sunt animate de idei valoroase, ci numai de interese. De grup mic sau nițel mai mare. Atât.
Cine vrea să înțeleagă realitatea din spatele campaniei electorale o poate face simplu – follow the money. Acesta este firul roșu al zbuciumului național încadrat perfect în context european, mondial. Peste tot circulă ponturi, peste tot este o agitație continuă. Nu pentru idei. Pentru bani, cât mai mulți bani.
Cei mari îi înghit pe cei mici, cei tari pe cei slabi, cei deștepți, pe idioți. Este singurul mecanism care funcționează. Restul e apă de ploaie. Ați văzut, Transelectrica și alte companii „strategice“ au fost aduse repejor sub aripa actualului executiv. A zis Johannis ceva? Nu.
A început „depesedificarea“, oarecum aidoma colectivizării. Nu cumva are o tușă de poliție politică? Spune cineva ceva? Nu.
Ce facem noi? Urmărim spectacolul, dar nu ne mișcă faptul că euro a atins un nou maxim istoric în doar câteva zile. Se votează datul jos, iar dacă apare unul care zice că face, imediat este taxat – hai, bre, asta-i campanie electorală!“ Corect.
Da-n timpul ăsta nouă ne zboară banii din buzunar, că se mărește prețul la benzină, gaz, curent, apă, gigacalorie și nu spunem nimic, urmărim show-ul, contabilizăm bâlbele sau admirăm tăcerea bine făcută a unor oameni care, poate își doresc să stea la un ceai.
Și eu să votez ce? O lehamite sau un duium de interese acoperite de vorbe? Prefer o cană de vin.
Numai de bine,
Văru
