Dealerul dezvoltatorilor, prins de Antifraudă! Marfă de 700.000 de euro, imposibil de justificat

Antifrauda a descins la omul care controlează mare parte din „valuta forte” tranzacționată de către dezvoltatorii ieșeni @ Antonel Adomnicăi este „cheia și lăcata” afacerilor imobiliare, deoarece a fost mereu în mijlocul înțelegerilor și contractelor dintre dezvoltatori @ La orice „plată” ori „compensare” , Adomnicăi a avut de câștigat, deoarece el deține moneda de schimb: betonul @ Drumul pare să se fi înfundat, iar imperiul lui Adomnicăi începe să se năruie din cauza unui control fulger @ Direcția de Lupta Antifraudă Fiscală a finalizat recent un control la firma  afaceristului Antonel Adomnicăi, cel supranumit Regele Betoanelor ori Regele Tomeștiului @  Firma Andy Trans Invest SRL, prin intermediul căreia Adomnicăi vindea beton, a înregistrat în contabilitate operațiuni fictive și a produs astfel o gaură de 700.000 euro în bugetul statului @ Adomnicăi a scos capul la lumină în urmă cu 20 de ani într-un alt mare scandal, „Piatra Spartă”, fiind cercetat pentru achiziții fictive de piatră spartă efectuate de primăriile comunale din județul Iași

Antonel Adomnicăi, personaj  devenit celebru în urmă cu  apropae 20 de ani, când autorițile centrale au demarat mega-ancheta supranumită „Dosarul Piatra Spartă”, a fost prins din nou cu o fraudă urișă de către ANAF.

Astfel, un control finalizat recent de Direcția de Luptă Antifraudă Fiscală, a scos la lumină faptul că SC Andi Trans Invest SRL, prin intermediul căreia Adomnicăi a făcut ani de zile afaceri cu betoane a fraudat statul cu 700.000 euro.

Frauda s-a produs printr-o metodă devenită deja clasică și anume înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni financiare fictive cu firme controlate de cetățeni de etnie rromă. Astfel, controlul finalizat recent de Direcția de Antifraudă Fiscală a vizat afacerile derulate de firma lui Adomnicăi cu Transgyw Industry (firma lui Adrian Zahariea, aflat acum în inchisoare deoarece a fost condamnat recent pentru evaziune fiscală), 3A Drumuri SRL firmă controlată tot de Adomnicăi prin interpuși împotriva căruia Fiscul a formulat de asemenea o  plângere pentru evaziune fiscală și Agro Dancris Nord-Est SRL din satul Vânători comuna Popricani.

La finalul controlului, s-a stabilit că firmei lui Adomnicăi i se poate imputa o fraudă de 3.267.728 lei în dauna bugetului statului. Din această sumă totală, 1.883.582 lei reprezintă TVA, iar 1.384.146 lei reprezintă impozit pe profit.

Antifrauda: „deghizare a situației reale”

„S-a conturat suspiciunea rezonabilă bazată pe indicii temeinice că achizițiile declarate de la Agro Dancris Nord-Est SRL și deduse fiscal de Andy Trans Invest SRL nu au avut la bază operațiuni reale, îmbrăcând forma unei deghizări a situației reale. Rezultă astfel un prejudiciu estimat produs bugetului general consolidat al statului de către contribuabilul Andy Trans Invest SRL în valoare totală de 3.267.728 lei. Achizițiile declarate și deduse fiscal de Andy Trans Invest SRL sunt fictive”, se arată îm raportul Direcției Antifraudă Fiscală.

Au cărat beton cu autoturismul

Prin intermdiul Andy Trans Invest SRL, Adomnicăi a cumpărat de la Com-Beton, firma lui Constantin Comănescu, stația de betoane din Zona Industrială. După ce a preluat stația Adomnicăi a vândut beton. Numai că, potrivit inspectorilor antifraudă, o parte din afacerile cu beton derulate de Andy Trans Invest SRL firmele enunțate mai sus nu s-au derulat în realitate. Astfel, s-a constatat că printre mijloacele de transport folosite pentru transportul betonului figurează și autoturisme.

Firma reclamă un abuz

Antonel Adomnicăi nu a răspuns apelurilor telefonice ale jurnaliștilor 7IAȘI care l-au contactat pentru a obține un punct de vedere.

Însă, din contestațiile depuse împotriva controlului la instanțele de judecată și la celelalte instituții cum ar fi cele cu atribuții în cercetarea judiciară am putut afla că reprezentanții firmei Andy Trans Invest consideră că sunt victimele unui abuz săvârșit de inspectorii antifraudă.

De altfel, firma reprezentată de jurista lui Adomnicăi a depus și o plângere penală împotriva inspectorilor antifraudă care au efectuat controlul. Aceștia au arătat în plângerea penală că inspectorii care au efectuat controlul ar fi fost în strânsă legătură cu un afacerist din Bacău, care vrea să-i ia lui Adomnicăi stația de betoane.

Andy Trans Invest este reprezentată de Roxana Mirela Mizgă, cea care lucrează pentru Adomnicăi de ani de zile și care a figurat și ca administrator al SC 3 A Drumuri SRL împotriva căreia Fiscul a depus deja o plângere pentru evaziune.

Cum a scăpat Adomnicăi de ”Piatra Spartă”

Adomnicăi, care fusese condamnat deja pentru evaziune fiscală, a intrat a devenit ceva mai cunoscut în anul 2015 când în urma unei sesizări depuse de Ministerul Administrației și Internelor, condus de Vasile Blaga procurorii ieșeni au demarat cercetările în ceea ce s-a numit generic „Dosarul Piatra Spartă”. Acuzațiile se refereau la faptul că firma lui Adomnicăi, SC Stef Com Serv SRL ar fi încasat de la zeci de primării din județul Iași sume uriașe de bani sume uriașe de bani pentru achiziții de piatră spartă folosită pentru drumurile comunale. Firma lui Adomnicăi încasase banii dar nu furnizase întreaga cantitate de piatră. Era vorba de primării precum Holboca, Țuțora, Golăești, Aroneanu, Lețcani, Dumești, Comarna, Prisăcani, Gorban, Mironeasa, Șcheia, Tomești, Dolhești, Dobrovăț, Mircești, Miroslava, Oțeleni, Butea, Ceplenița, Ciortești, Probota, Mogoșești Siret, Miroslovest etc. Prejudiciul era de cel puțin 5 miliarde la vremea respectivă. În timpul anchetei se constatase că o parte din documentele firmei au fost arse.

Ancheta a fost mușamalizată însă, Adomnicăi a scăpat. La conducerea IPJ Iași era atunci Ghiorghi Plai, prietenul lui Adomnicăi.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here