- În ultima vreme, în Iași, se construiesc intens locuințe colective. La Iași se construiește bine și frumos sau prost și urât?
Regretabil, la Iași, dintre toate programele arhitecturale de care orașul are nevoie pentru dezvoltarea sa, programul locuințelor colective a luat cel mai mare avânt.
Răspunsul este unul simplu. Orice persoană mediu informată despre ceea ce înseamnă arhitectura secolului XXI sau puțin plimbată prin Europa, poate să și-l dea: exceptând câteva cazuri punctuale, în Iași se construiește prost și urât, dar cu „termopane frumoase”.
În programul locuințelor colective vedem cel mai des acest lucru.
Prost, pentru că ceea ce numim „arhitectura funcțională”, a devenit dușmanul de moarte a majorității dezvoltatorilor. Fiecare metru pătrat de construcție este speculat numai prin prisma profitului imediat. Iar pentru că metrii pătrați, în cele mai multe cazuri nu sunt niciodată îndestulători, este micșorat totul până la ridicol sau este extins necontrolat, transformând parcările de parter și demisolurile în apartamente. Sau este mărit arbitrar regimul de înălțime, cu curaj deoarece nimeni nu va demola niciodată „aroganța”.
Prost pentru că nici măcar pe cumpărător nu îl mai interesează cum va trăi în următorii 20-30 de ani în spațiul pe care îl cumpără. Avem o lege a locuinței care prevede explicit suprafețele minimale necesare unei locuiri normale. În cele mai multe cazuri nu mai are nici un efect. Prețul este totul pentru cumpărător, iar pentru dezvoltator, profitul. Primul trebuie să fie mic. Al doilea este obligatoriu să fie mare. Acolo unde se întâlnesc cele două, rezultă calitatea. Iar calitatea, este undeva în urma programelor de locuire colectivă dezvoltate în anii 1960, cel puțin din punct de vedere a suprafețelor considerate astăzi „normale” unei vieți moderne.
Așa că, să nu ne mirăm de faptul că, dacă timp de 30 de ani vom sări unul peste altul ca să ne ocupăm locul în patul matrimonial din dormitorul de 6mp, dacă ne vom relaxa după job în Livingul în care TV LED 4k este așezat frumos, din lipsa alternativei, lângă hota din Bucătărie (pardon, chicineta) intim deschisă (100%) spre canapeaua noastră și care tocmai ce ne îmbrățișează cu aromă de verză a la Cluj, dacă ne vom depozita hainele dintre anotimpuri în valize ascunse sub pat, pentru că singurul dulap posibil a fi construit în casă se numește Cuier, plătind astăzi un preț mai mic rezultat dintr-o suprafață mai mică, diferența față de normalitate o vom achita cândva unui psiholog.
Iar despre planning familial, vom vorbi ulterior, după ce vom cumpăra al doilea apartament. Desigur, la o altă adresă, unde ne vom crește copii wireless. Sau vom concepe copii puțini și mici, în strânsă legătură cu numărul de dormitoare pe care ni le permitem și cu dimensiunile acestora.
- De ce nu se construiește frumos? O clădire frumoasă înseamnă neapărat o investiție mai mare si profit mai mic?
Despre frumusețea arhitecturii, așa cum am spus, stăm bine: „avem termopane frumoase”.
Restul esteticii exterioare este rezolvat simplu. Din var colorat.
„Arhitectura este jocul savant, corect si magnific al formelor reunite sub lumină” spunea în secolul trecut Le Corbusier, teoretician și promotor al conceptului de arhitectură adaptată proporțiilor și nevoilor firești ale corpului uman.
Gândire perimată, învechită, nu-i așa? Din „jocul savant” nu vei face niciodată profit. Cu atât mai puțin din „corect si magnific”. Așa că, mult var, termosistem din “polistiren de 10” (Doamne’ ajută!! – cel puțin la foc) si, pe ici pe acolo, prin zonele esențiale, ceva gresie maro sau placaje imitație de piatră (horror).
Dungi orizontale, dungi verticale (cică dau înălțime), mai late, mai subțiri, mai rare, mai dese, oricum dar dungi să fie, ancadramente de ferestre rezolvate din trafalet, ceva culoare generală de fațadă pentru contrast și „termopane frumoase”.
Te întrebi atunci cum sunt rezolvate modern „formele reunite sub lumină” , volumetria arhitectură a unui ansamblu de locuit, care oricum este destul de limitată din punct de vedere al posibilităților de exprimare a imaginației arhitectului? La Iași, exceptând cum spuneam câteva situații fericite, după părerea mea, această dilema a fost rezolvată simplu: NU REZOLVĂM.
Totul trebuie să fie ieftin. Proiectul trebuie să fie ieftin, construcția trebuie să fie ieftină, finisajele trebuie să coste ieftin.
IEFTIN a devenit deja un stil arhitectural bine definit, atât in programul locuințelor colective cât și în cel al locuințelor individuale.
A plăti un proiect ieftin este întotdeauna primul pas. Asta pentru că arhitectura a devenit un produs de larg consum și arhitectul un furnizor de servicii. Ca atare, piața a definit drept cea mai facilă metodă de diferențiere între prestatorii de servicii, prețul. Portofoliul, experiența, talentul arhitecților sunt considerate în ziua de astăzi accesorii sau chiar desconsiderate.
Odată găsit prețul mic, în mod logic toate celelalte aspecte legate de proiectul ieftin nu pot fi altfel decât ieftine. Arhitecții sunt deja obligați să lucreze din ce în ce mai ieftin, mai repede și, ca rezultat direct, mai superficial, de multe ori neacoperindu-și cheltuielile minim necesare existenței birourilor lor. În aceste condiții, efectul este deja foarte vizibil, iar clienții primesc întotdeauna ceea ce cumpără.
Iți dorești sa plătești ieftin un vis? Vei primi un coșmar.
Așa că, pe termen scurt, profitul va fi întotdeauna mai mare la o construcție ieftină, dar numai profitul financiar. Pe termen lung însă, toata lumea pierde.
O construcție frumoasă, funcțională, sustenabilă, având identitate și generând plăcerea locuirii, a întâlnirii cu ea zilnic, având toate acele caracteristici de calitate echilibrate astfel încât să o poți defini ca fiind „acasă”, indiferent că se află într-un ansamblu de locuințe colective sau este un obiect unicat, chiar nu poate pleca de la axiomaticul adjectiv „ieftin” care definește societatea de consum de astăzi. În primul rând pentru ca o construcție, o casă, un apartament, pentru marea majoritate dintre noi, este o haină care ne va îmbrăca toata viața. O șosetă, nu. Atunci, de ce ne raportăm la casa noastră ca la o șosetă?
- Se poate repara ce s-a greșit pana acum in Iași?
Întotdeauna. Prin voință.
Voința de a ne educa gusturile, de a ne informa, de a ne raporta în mod corect și echilibrat la mediul înconjurător, de a accepta să plătim doar ceea ce ne aduce cu adevărat beneficii pe termen lung, învățând ce înseamnă a plăti un „preț corect” și nu doar un „preț ieftin”.
Să învățam sa fim vocali, sa ne constituim în comunități și să ne cerem drepturile. Să nu uităm că „toți avem dreptul la oraș” iar un oraș există, se dezvoltă, capătă identitate și ne reprezintă pe noi toți, locuitorii lui, inclusiv prin construcțiile sale. Interiorul unei construcții nefuncțională generează disconfort unui număr restrâns de utilizatori, comparativ cu exteriorul care influențează în bine sau în rău un număr mult mai mare de oameni, pe o perioadă lungă de timp, respectiv 50 – 100 de ani.
- Cum putem evita tendința aceasta spre ieftin în arhitectura orașului, construcțiilor, străzilor, spațiilor publice sau private comune?
Prin consultare și participare.
O consultare corectă a locuitorilor întregului oraș efectuată de administrația orașului în spiritul legii existente, nu doar bifată în litera ei, pe cât mai multe căi de comunicare, îndreptându-te către locuitori, nu chemând-i superior la tine, îndeosebi atunci când vorbim despre intervenții în zone urbane foarte valoroase, cumulat cu definirea obligatorie a unui procent minim de participanți (ex- 5%) ar putea permite, opri sau limita anumite intervenții nefericite în acele zone.
A solicita investitorului consultarea directă a locuitorilor din imediata vecinătate a oricărei intervenții urbanistice, cu impunerea unui procent de participare și răspuns ridicat (50%+1) astfel încât să existe o acceptare cu majoritate a intervenției, ar putea de asemenea să așeze pe o direcție corectă oportunitatea investiției.
Obligatoriu însă este ca și noi, locuitorii orașului, să ne dorim „să ne găsim unii cu alții”, să învățăm să fim activi, să ne adunăm în comunități și să ne definim aspirațiile comune, să ne protejăm interesele comunităților noastre, dar să participăm totodată activ la viața cetății.
Există șanse mari de a repara, dar toate sunt legate de repararea mentalităților, nu a zidurilor, deci de viitor. Prezentul, nu arată foarte bine. Prea multe dungi colorate.
Andrei VILICHE
