- Dacă-n iarna pe uliță sunt copii cu multe sănii, în iarna de cartier ce ne bântuie cam de o săptămână, zăpada stă în fomă brută fără a fi deranjată în volum sau conținut de vreo lamă sau de lucrul mecanic al celor zece mii de lopeți ale municipalității. Vineri, junele nostru primare era ferm convins că-n municipiu nu-i nici un fir de gheață, cel mult în vreun pahar de whisky. Sigur asta a fost o declarație „de centru“, pentru că prin cartiere, pe străzile secundare situația era exact pe dos, cu nămeți cât soba, nervi și vehicule parcate după posibilități. Ca să nu mai pomenim despre o jucărie de curățat trotuarele ce-și făcea rondul bien-merci pe carosabilul degajat din Tudor, în detrimentul trotuarului plin de omăt și numai bun pentru un off road de mare angajament la îndemâna celor doriți de așa ceva.
- Ne-a venit rândul la șefia Europei și momentul a fost serbat cum se cuvine la Ateneul din București. Domnu Tusk ne-a dat o mostră strașnică despre ce înseamnă să ai un consilier priceput, exprimându-se întregii incinte într-o română presărată cu exemple bine alese din experiențe care ne-au ridicat în lume. Brâncuși, Enescu, Nadia, Duckadam, Dacia 1300, Duster … Păcat că nu a candidat la ceva, pentru că sigur ar fi luat din primul tur. Că o parte din discurs s-a regăsit și-n alte contexte asemănătoare, nu mai contează, pentru că momentul a fost măreț și exploatat la maxim. De acum să vedeți discursuri asemenea și la candidații noștri, de-or să sară voturile ca scânteile de la polizor.
scurte Marea problemă națională, în lipsa fotbalului, care oricum e becalizat până la gât, a fost dacă Simona Halep trece sau nu trece de primul tur la Australian Open. Râuri de speculații, munți de pronosticuri, cășărci de analize, pe stânga, pe dreapta, de sus, de jos … un arsenal de inutilități cu rol de imbecilizare. Dar vreun interviu mai aplicat sau o transmisie în direct, canci. Toți ochii-s pe livescores și ce mai rămâne pe buletinul de la pariuri, poate, poate … În rest, Simona cu ale ei, ca și noi de altfel.
Văru