despre vorbălăgismul unionist găunos și realitatea tuberculos-osoasă
Avertisment : acest text este nerecomandat cititorilor de poze instagramice, domnișoarelor de pension, patrioților de berărie și fericiților care vor moșteni, cîndva, pămîntul ( sau ce-a mai rămîne din el )
Zilele trecute, unii au celebrat, cică, unirea Basarabiei cu Romînia. Primarele penal & pesedisto-lăberal Mihai Chirica, șef al aleșilor unioniști din Romînia & R. Moldova, a înfrățit mega-solemn Iașul cu misteriosul oraș basarabean Cahul ( sau Kabul, cum îl botezase marele unionist verbal de berărie Băsescu, amicul balșoic al anti-romînului Voronin ). Mitropolitul Moldovei & Bucovinei, domnul Teofan Savu, a oficiat o slujbă unionistă, la pachet cu soborul corespunzător de popi de pe ambele maluri ale Prutului. Deci ,, tăt narmal ,, , cum se zice în stînga gîrlei de frontieră.
Sau, de fapt, nu e mai nimic normal, în această veche și tipică poveste a micimii suicidale romîneze ? Numai un orb, un bolnav sau un jegos pot să nu vadă tuberculoza cancerigenă care domină acest tablou dezolant. Tablou în care neamțul pseudo-civilizator Iohanus vorbește public, grotesc, senin și ne-sancționat despre două popoare – ăla romînez și ăla moldovenez.
Fiindcă nu obișnuiesc să intru în turme celebrator-alienante, propun celor care mai cred în rațiune și onestitate niște opinii vechi, unele de vreo 30 de ani. Fără dezinfectarea rănii, cangrena și amputarea devin inevitabile. Și o să repet aceste argumente de cîte ori voi crede că e necesar.
Deci :
Acum ceva timp, o persoană cu inteligență peste medie ( și realism asemănător ) m-a uimit cu o probă neașteptată de candoare, făcînd pe Facebook o prezentare extrem de entuziastă unei campanii de promovare foarte cantitativă a unirii Basarabiei cu Romînia .
Desigur, e vorba de Republica Moldova, de fapt, iar asta nu e doar un moft / filibon formal . Ci punctul obligatoriu de plecare pentru ieșirea din lumea viselor și intrarea în realitate. Evident, doar dacă vrem să trăim în lumea reală și nu în poveștile cu zîne suave, daci extratereștri și romani 100 % nobili & delicat-ocupanți .
În discuțiile generate de postarea menționată, gazda dezbaterii patriotice a opinat că Transnistria e singura mare barieră în calea unirii R. Moldova cu Romînia . Alți comentatori s-au referit la minoritățile naționale din R. M., ca obstacol dușmănos pe drumul greu al re-unirii. Etc.
Ca vechi kaghebist ce sînt, am să vă dau o veste tare proastă : așîbka, stimați naivi, sinceri sau nu . Principalele obstacole ale unirii / re-unirii nu sînt Transnistria sau rușii, găgăuzii, bulgarii și alți dușmani naturali ai fericirii noastre comune. Oricît v-ar părea de bizar, astea sînt doar elemente colaterale .
Trageți aer în piept, adînc, ca să nu înjurați prea tare sau să vă sufocați de indignare, după ce o să citiți ceea ce urmează : cel mai mare obstacol în calea unirii Republicii Moldova cu Romînia e Romînia .
Pauză de respirație.
Dacă v-ați revenit, vă explic . Nu e nici o jmecherie retorică, e ceva rușinos de simplu, fundamentat istoric și ușor de demonstrat, fiindcă probele sînt la vedere. Dacă vrem să le vedem, desigur.
În 1918, Basarabia independentă s-a unit cu Romînia de frica bolșevicilor, nu din romînism . Plus niște milioane de lei-aur, trecute din bugetul Romîniei în buzunarele unor mari patrioți din categoria inculeților . Plus niște regimente romînești pe dealurile Chișinăului .
N-o spun eu . O spune Onisifor Ghibu, un autentic patriot român . O spun o mulțime de documente indubitabile, pe care istoricii romîni le acceptă, mai mult tacit sau cu jumătate de gură .
Eu nu spun c-a fost rău că unirea s-a făcut așa . Basarabia era furată de ruși de la vechea Moldovă și deznaționalizată, în 100 de ani, mai rău decît Ardealul, de unguri, într-o mie . Așa răi cum erau și atunci, politicienii acelei Românii, ieșite dintr-un război foarte greu, au fost realiști și au ales, pentru a aduce înapoi Basarabia, o soluție pragmatică . Realpolitik, cum ar veni, dacă v-ați jucat cu cărțile de politologie și relații internaționale.
După 1918 însă, politicienilor romîni li s-a cam terminat rezerva de minte normală . Promisiunile făcute la unire n-au fost respectate decît parțial, iar Basarabia a devenit, în mare măsură, un fel de Algerie franceză, ceva între semi-colonie și regiune defavorizată .
N-o spun eu . A spus-o, public și tăios, uriașul și dreptul întru pomenire Constantin Stere, român basarabean , președinte al Sfatului Țării, rector al Universității din Iași și prefect al județului cu același nume. Și fost deținut politic, trimis în Siberia de imperiul rus.
Conducătorii acelei legendare Romînii interbelice nu și-au bătut joc, keep calm, numai de Basarabia. Au condus toată țara după principiul ,, după noi, potopul ,, . Iar cînd potopul a venit, nu doar Basarabia a fost cedată imperiului sovietic, fără un foc de armă. Ci și o mare halcă de Ardeal. Nu vreunui imperiu, ci unei țări, Ungaria, cît opt județe. Plus Cadrilaterul, returnat tot unor vecini mai năcăjiți decît glorioșii urmași ai Romei imperiale și ai marelui împărat Traian .
Da, știu, pînă la greață, toate mugetele mioritice din seria ” eram între două focuri, slabi și părăsiți „, ori ” Finlanda e altă poveste geografică ” , sau ” e ușor de judecat acum „. Tuturor acestor jalnici țîrcovnici ai neputinței romînești le spun doar atît : uitați-vă cum arată acum Lituania, Letonia și Estonia, ieșite din decenii de teasc sovietic, comparativ cu Romînia comunistă, cea anti-sovietică și mult scărpinată pe gușă de Occident. Restul sînt vorbe ieftine și frecții anti-cancerigene.
Dacă v-am plictisit cu lucruri știute, o să scurtez istoria bolii : după căderea URSS, Romînia a continuat cu brio frumoasa tradiție interbelică legată de Basarabia . Frații mai mari din dreapta Prutului, violați doar de propriii băștinași comuniști, au început să se uite de sus la rătăciții din Basarabia . Fără să-și asume, clar și oficial, lăsarea mezinilor la casa de copii a unor pedofili ruso-bolșevici . Amintind doar, mai mult pe la colțuri, de bucata de ogradă pierdută, care ar trebui să se întoarcă înapoi . Cît despre basarabeni … la simpozioane – frații-mult-iubiți, pupați cu lăcrămi și secreții nazale, pe urmă – corcituri rusificate, curve cu două fețe, țărani proști și vai de capul lor etc. Keep calm, excepțiile confirmă regula – „ Basarabia, fără basarabeni „.
Apropo de celebrul august 1991 și de mult-vînturata posibilitate ratată a unirii, după primul puci de la Moscova : refuzul de a accepta ipoteza unirii e printre puținele decizii responsabile luate de Ion Iliescu, ca om de stat, nu ca politician. Keep calm și amintiți-vă : Romînia era atunci un stat în pragul disoluției, aproape neguvernabil, cu hoarde de mineri năvălind în parlament și dînd jos, cu forța, un prim-ministru reformist . Unirea R Moldova cu Romînia ar fi însemnat atunci, pentru conducerea Romîniei, un vagon de bombe în plus, alipit la un tren plin de grenade . Și ar fi oferit Moscovei , mai tîrziu, pretexte perfecte pentru a destabiliza Romînia și a deschide un frumos culoar terestru între trupele rusești din Transnistria și rusofila & agitata Iugoslavie . Asta ca să nu mai vorbim de serioasele complicații internaționale, generate de opoziția marilor puteri vizavi de schimbarea granițelor în zona ex-comunistă, după teribilul război din fosta Iugoslavie.
Desigur, Iliescu n-a refuzat unirea nici din mare inteligență patriotică, nici din filo-rusism. Ci fiindcă abia se descurca cu carul de belele din ogradă, iar cele de peste Prut îi trebuiau exact cum îi trebuie cîinelui un drob de sare, stropit cu diclofos. Dar decizia lui a fost una corectă. V-o spune un om care pe 27 august 1991 a intrat în parlamentul basarabean împreună cu Leonida Lari . Iar cînd mi s-a făcut pielea ca de găină, după anunțarea rezultatelor votului, am înțeles cum a fost în 1918, la Alba Iulia .
Să lăsăm însă efuziunile și să revenim la tabloul mizeriei : după 1990, Romînia a călcat, vizavi de Basarabia, pe o greblă asemănătoare cu cea interbelică . Politicienii, serviciile de informații, diplomații, asociațiile civice, presa etc, toate aceste componente ale societății romînești au eșuat lamentabil în înțelegerea realităților de peste Prut . Puținele excepții au confirmat, foarte rar, regula . Un exemplu vechi, esențial și, desigur, aproape uitat : Gabriel Andreescu, Valentin Stan, Renate Weber – ,, Relațiile României cu Republica Moldova ,, ( Centrul de Studii Internationale, nr. 1/1995 ). Acești trei oameni curajoși au suportat șuvoaie de zoi din toate părțile, fiindcă au îndrăznit să recomande o căldare cu apă rece, în cel mai profesionist și echilibrat mod. Citiți textul, dacă îl găsiți pe undeva, și o să vedeți cum ar trebui pornit : cu trezirea din somn.
Dar Romînia e țara care, în primul război mondial, a cumpărat pentru tunurile din centura de apărare a Bucureștiului muniție de alt calibru decît țevile. Nu e banc, e fapt istoric. N-au fost banc nici artificiile puturoase ori fleșcăite cu care s-a încercat recucerirea Basarabiei : diplomați inadecvați sau de mîna a treia – a șaptea, trimiși la Chișinău ca pedeapsă ori trași pe linie moartă, fiindcă s-au schimbat socotelile la minister ; ofițeri de informații de tot rîsul și toată jalea, acoperiți mai mult sau mai puțin, mai ales de propriul lor penibil ; leorbăitori / profitori de toate calibrele și toate buzunarele, doinînd de jale la fluier, cu o mînă, iar cu cealaltă cotrobăind viguros după un gheșeft patriotic.
Asta a fost, vreme de 25 de ani, marea strategie a Romîniei de recuperare a Basarabiei .
Da’ poate eu îs prost, sau vîndut rușilor, și de asta scriu toate blăstămățiile astea ne-adevărate. Îmi spuneți atunci, boieri dumneavoastră, cum dracu’ se face că Bucureștiul a tot făcut lucruri minunate, chipurile, dar relațiile bilaterale îs moarte-n coteț mai mereu, iar imaginea Romîniei în Republica Moldova e, aproape majoritar, cam tot aceea ieșită din propaganda sovietică … ?
Ori se poate și așa o minune, să bagi în maț carne de căprioară, da’ să iasă cîrnați de dihor … ?
Sau să trimiți peste Prut numai diplomați cu panaș british și ofițeri mai ceva ca ai Mossadului, iar la Chișinău ei să se transforme, mai toți, brusc, în niște rebuturi slinoase, profitoare și toxice … ? O fi v’un blăstăm basarabenesc, mai știi …
Dacă încă mai vorbiți prin somn, vă reamintesc un exemplu tipic, cleios și trei în unu’ : M.R. Ungureanu – fost ministru de externe, șef al spionajului și prim-ministru . Acest tînăr intelectual și politician de mare calibru a trimis la ambasada romînă din Chișinău un fondator al Partidului Moldovenilor, moșit de recent răposatul C. Simirad – scriitorul Nichita Danilov. Care a ajuns atunci ambasador interimar, iar apoi a fericit cultural basarabenii, tot ca patriot-adjunct . Același mare intelectual, politician și șef de spioni M R Ungureanu declara, într-un interviu, că basarabenii vorbesc light romanian . Adică un fel de română fără zahăr, sau fără calorii . Sau naiba știe ce, întrebați-l pe el, că a ajuns apoi senator și consilier al președintelui Iohanus.
Ca să terminăm cu demonstrația despre apa care curge în jos, vă mai reamintesc de un nume generic basarabean: grupul Ilașcu . Într-o țară normală, asemenea oameni ar fi fost purtați prin școli ca sfintele moaște, ca să învețe copiii, de la un exemplu viu, că poți fi român și fără să măninci de pe jos. În Romînia, Ilașcu a fost lăsat pe mîna jegosului jirinovsk C V Tudor, pe urmă a fost bălăcărit pentru asta, iar la urmă a fost dat afară din locuința de stat, în care stătea cu chirie, pe vremea marelui patriot rrromîn & plahotniucist Ponta . Îmi spuneți, vă rog, ce fel de stat e acela care își lasă eroii în glod , apoi îi și dă afară din casă … ?
Gata, ajunge, mi-am propus să nu mă mai enervez degeaba, dar m-a luat iar greața. Așa că o să termin repejor acest text inutil . Cu un adevăr pe care îl știu tot de la un basarabean, cel mai mare, cred – Paul Goma : cît timp n-o să ne asumăm toate bubele, n-o să ne vindecăm în veci de ele . Da, exact ca la Alcoolicii anonimi : ,, Sîntem poporul romîn, și sîntem bolnavi ,, . Abia după asta putem scrie și cu î din a . Sau putem avea pretenția să-i întrebăm de sănătate pe basarabeni . Apropo, basarabeanul Paul Goma, cel mai mare militant anti-comunist din perioada lui Ceaușescu, a fost invitat să stea la rînd, dacă vrea înapoi pașaportul romînesc, luat de comuniști . Avea doar 80 de ani, deci care-i problema ? Între timp a murit, deci ,, tăt narmal ,,.
Rezumat : Romînia abia e în stare să-și rezolve problemele actuale și e incapabilă să le înțeleagă, darămite să le rezolve, pe cele ale unei Republicii Moldova intrate în componența statului romîn.
Așa că aveți grijă ce vă doriți, stimați unioniști, că s-ar putea împlini . Apropo : credeți că degeaba umbla pe la București un apropiat al Kremlinului, Stanislav Belkovski, îmbiind Romînia , prin 2004, să se unească cu R Moldova, dar să lase Transnistria deoparte ?
Seamănă cu Povestea poveștilor a lui Creangă, numai că unor imprudenți, lacomi de daruri grecești, le-ar putea reveni nu rolul cucoanei, ci al popei .
Iar asta nu e deloc un banc. Ci o realitate care așteaptă după colț. Ca un vagon cu bombe, pe care pseudo-patrioții unioniști îl vînd drept foc de artificii tricolore.
A zis cineva Gigel Simion / AUR / SIE / MAE / SRI / etc ? Haideți să vorbim frumos, fără mizerii. Măcar din respect pentru igienă, dacă nu pentru morții care n-au murit ca să aibă ce vinde tarabagiii ieftini și jegoși ai unei suferințe de două secole.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
