Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, Gheorghe Damian, a fost exclus vineri din Partidul Social Democrat ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Judeţean.
De asemenea, consilierul judeţean Ioan Florea, fost preşedinte executiv PSD Alba, a fost exclus din partid.
Citește și: Cum a ajuns România colonia Europei. SEMNAL DE ALARMĂ
Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, a evitat să facă publice motivele celor două excluderi, arătând că ”sunt probleme interne” ale partidului şi că nu doreşte să intre ”în detalii”.
”Sunt nişte chestiunii ale noastre, interne. Nu aş vrea să intru în detalii. (…) Pentru a putea merge în forţă mai departe şi în sens constructiv în echipă s-a considerat că măsurile sunt cele necesare. (…) Am început campania de reorganizare, de analiză. Uneori mai trebuie făcută şi curăţenie”, a declarat pentru AGERPRES liderul PSD Alba.
Citește și: DOVEDIT ȘTIINȚIFIC Cu cât crește riscul de atac de cord în cazul celor care consumă alcool
Dîrzu a refuzat să spună cine a propus ca cei doi social-democraţi să fie excluşi din PSD. ”Foarte mult s-a gândit treaba (de excludere – n.r.), de multă vreme”, a susţinut el, adăugând că excluderea era ”singura soluţie”.
Gheorghe Damian, unul din cei mai cunoscuţi primari de comună din ţară, s-a aflat pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din decembrie. Aflat printre puţinii edili social-democraţi din Alba, un judeţ în care majoritatea covârşitoare o deţin liberalii, Damian a refuzat de-a lungul timpului ofertele făcute de PDL şi PNL de a candida din partea acestora la Primărie. Gheorghe Damian a câştigat un nou mandat de edil anul trecut, al V-lea, cu 85% din voturi.
Citește și: Energia fotovoltaică va devansa cărbunele și devine cea mai ieftină sursă de energie din lume
Ioan Florea, consilier judeţean cu mai multe mandate la activ, a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi, până în vara anului trecut, preşedinte executiv al PSD Alba.
Potrivit unor surse, în şedinţa Comitetului Executiv Judeţean, senatorul PSD Daniel Breaz, rector al Universităţii ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ar fi fost atenţionat că ar putea fi exclus din organizaţie.