Gigi Căciuleanu
Dansatorul și coregraful român cu cea mai mare notorietate internațională, manifestându-se în multiple formule estetice și culturale, Gigi Căciuleanu este, deopotrivă, și un artist generos, gata să își facă timp pentru un dialog profesional pe teme de dans. Interviul din care redăm mai jos câteva fragmente, solicitat de balerina Pamela Tănasă-Gache pentru cercetarea ei doctorală, reprezintă totodată un important document cultural al unui artist al timpului nostru. (Călin Ciobotari)
Pamela Tănasă-Gache: Ce caracterizează dansul? Corpul și caracteristicile sale fizice sau mișcarea acestuia? Sau poate altceva?
Gigi Căciuleanu: Dansul este o Artă Majoră. Ceea ce îl caracterizează pe lângă celelalte Arte (cu A majusculă!) precum muzica, literatura, teatrul, pictura, sculptura, filmul etc. ar fi faptul că este o artă a întregii ființe umane. În „momentele de adevăr”, ființa artistului de dans (ființa înțeleasă ca suflet, minte și corp, dar și ca existență-viețuire) este în același timp și instrumentist și instrument. Întreaga ființă a artistei/ artistului de dans este solicitată în mod Total pe Tot parcursul Actului-Dansat. Ca și, din primul moment, pe pregătirea acestuia.
Ce poate fi considerat dans, din perspectivă personală? Este dansul același lucru cu mișcarea? Poate orice tip de mișcare să însemne dans?
Dansul este mișcare. Dar nu orice mișcare este dans. Acestea fiind zise, cât de mult dans poate exista în anumite momente (privilegiate!) de ne-mișcare! De suspendări ale mișcării. Echivalente cu suspendări ale timpului.
Cât influențează talentul, cât abilitățile și cât intuiția unui interpret execuția și interpretarea sa în cadrul unui moment coregrafic?
Se pare că există mai multe feluri de inteligență. Personal, cred în „har” și „dar” ceea ce implică atât predispoziția înnăscută spre a pricepe mișcarea, mecanismele, dar și spiritul acesteia, o anume inteligență de moment, „a clipei”, fără îndoială cât și o exersare perpetuă a trupului și a minții, o explorare personală nu doar în sensul „doct” al termenului, ci (poate și mai important!) în acela al comuniunii permanente, al dialogului cu propriul său eu, „eu” fizic și nu numai… Dialog în sensul în care cultivatorul „se înțelege” chiar și fără cuvinte cu plantele pe care le crește… Adesea, un lăutar nu neapărat școlit și fără studii muzicale, bogat „doar” de școala vieții, a naturii, este capabil să „prindă” și să moduleze nota după ureche, cu rafinamentul unei maxime justeți.
Au vreo legătură tehnica și precizia matematică în execuție cu frumusețea în mișcare? Este frumusețea interioară a unui dansator în strânsă legătură cu cea exterioară? În dans, co-există ele mereu sau se pot și anula reciproc?
Nu cred că aceste noțiuni să fie corelate într-un mod simplu. Oricum, noțiunea de frumusețe (interioară și exterioară) este pe cât de relativă, pe atât de subiectivă. Pe de altă parte, conceptul de artă este legat și de cel de artificiu. Nu știu care decurge din care. În ceea ce privește arta interpretului, ideile lui Diderot din Paradoxul actorului (Le Paradoxe sur le comédien) mi se par aplicabile și la arta dansului. Vă trimit la această lucrare care, după părerea mea, împreună cu Munca actorului cu sine însuși, de Stanislavski, ar trebui să ne fie cărți de căpătâi… (…)
Ce anume vedeți dumneavoastră prima dată la un interpret atunci când îl urmăriți dansând?
Omul.
Ce anume căutați la un interpret atunci când creați mișcare pe corpul lui, pentru ca aceasta să ajungă să se numească dans?
Să încerce să mă înțeleagă…
Care parte a corpului său oferă mai multă teatralitate în mișcare, în opinia dumneavoastră? Și ce anume ar elimina orice urmă a acesteia?
Corpul este un tot. Chiar dacă în anumite momente doar una sau unele părțile sale sunt (în aparență) solicitate. Dar oglinda corpului este înșelătoare, la fel ca și cea a spațiului, ori a timpului. De aceea, fiecare parametru (volum, vector, punct) corporal, spațial și temporal, fiecare dintre forțele în acțiune, fiecare dintre Mișcările-Dansate își are propria personalitate, după cum fiecare Corp-în-Stare-de-Dans beneficiază de caracteristici specifice, care sunt ale sale și numai ale sale.
Poate un interpret să schimbe prin antrenament modul în care vibrația/ energia sa corporală este captată de către privitori? Dar felul în care teatralitatea corporalității sale este percepută?
Dansatorii își numesc antrenamentul cotidian prin frumosul cuvânt: STUDII. „Studiile” dansatorului sunt și „Introspecție”, dar și „Mantră”: Niciunul din aceste aspecte nu se schimbă cu trecerea timpului. Ceea ce se pierde în cantitate, se poate câștiga în calitate.
Îmi amintesc atunci când am avut onoarea să lucrez cu dumneavoastră pentru montarea spectacolului Imagine all the People, aportul incredibil de analogii între mișcarea pe care doreați ca noi să o redăm într-un mod specific și multitudinea de informații corelate cu aceasta, în special din literatură, poezie, matematică și filosofie. Ce influență credeți că are cultura unui dansator în interpretarea sa coregrafică? Poate ea transcende barierele metafizice, putând fi percepută în evoluția fizică a dansatorului?
Un dansator sau coregraf rupt de cultură este fără îndoială un artist incomplet. Nu atât cultura sa este importantă, cât setea sa de cultură. Nu cantitatea de lucruri știute. ci dorința de a cunoaște. Atunci când „știi” mai multe, poți „fi” mai mult… Adevărata înțelepciune (precum este cea populară) procedează prin „pilde”, prin echivalențe pe înțelesul lor din capul locului, la o primă abordare, nu prin teorii prea sofisticate și foarte greu de descifrat. (…)
(interviul complet va fi redat în teza finală de doctorat a Pamelei Tănasă-Gache, dar și în nr. de vară al revistei „Dacia literară”)
