Umbra lui Dragnea la Bârnova. O afacere căpușă după rețeta Tel Drum

Afacere după rețeta Tel Drum la Bârnova: a fost desființată firma primăriei, care efectua majoritatea lucrărilor publice din comună (întrețineri drumuri, spații verzi etc), după care au fost încredințate contracte cu același obiect către o societate nou înființată (aprilie 2019) @ Culmea, noua firmă cu capital privat este administrată de aceeași persoană care administra și compania Primăriei Bârnova @ Servicii Publice Bârnova SRL, deținută în proporție de 100% de Consiliul Local Bârnova, și Rubicon Power SRL au același administrator: Aurora Dăscălescu, o femeie de 61 de ani din satul Păun, Bârnova @ Patronul firmei este interpusul perfect: o vecină de stradă care s-a angajat ca vânzătoare la începutul acestei luni și care, la 44 de ani, se află la primul loc de muncă @ La câteva zile de la înființare, firma Rubicon Power SRL începe să primească prin încredințare directă contract după contract de la Primăria Bârnova @ Primăria Bârnova a cumpărat utilaje pentru societatea din subordine, iar primarul Mihai Bălan refuză să spună ce s-a întâmplat cu acestea @ Conform Registrului Comerțului, cele două firme, a primăriei și cea privată, sunt active și funcționează în paralel

La Bârnova, firma primăriei, care se ocupa de aproape tot ce înseamnă lucrări publice, în special întrețineri de drumuri, a fost desființată, pentru ca banii să ajungă la o firmă privată. Gulerele albe au lucrat cu mâinile murdare: noua firmă, care primește lucrări prin încredințare directă, este administrată de aceeași persoană care administra firma Primăriei Bârnova.

Scurt istoric: la inițiativa primarului Mihai Bălan, a a fost înființată firma SC Servicii Publice Bârnova SRL, deținută în proporție de 100% de către Consiliul Local Bârnova. Societatea trebuia să se ocupe de mai tot ceea ce înseamnă lucrări publice, de la întrețineri de drumuri, deszăpezire și până la igienizarea imobilelor aflate în proprietatea Consiliului Local. Administrator al firmei a fost desemnat Aurora Dăscălescu.

„Cred că a fost un concurs”, explică desemnarea admnistratorului primarul Mihai Bălan. După doar aproximativ doi ani de funcționare, la inițiativa aceluiași primar Mihai Bălan, firma este desființată printr-o hotărâre a Consiliului Local.

La scurt timp, în aprilie 2019, este înființată firma Rubicon Power SRL, a cărei administrator este aceeași Aurora Dăscălescu. Abia înfiinațată, firma începe să prindă contracte cu Primăria Bârnova, prin încredințare directă, fără licitație, pentru același tip de lucrări pe care anterior la presta Servicii Pubnlice Bârnova SRL.

Patronul firmei, o vânzătoare din comună

Asociat la firma care a preluat majoritatea contractelor de lucrări publice din comună este o femeie în vârstă de 44 de ani din satul Păun. Aceasta nu are nici un fel de experiență în domeniul afacerilor. Ba mai mult, abia la începutul acestei luni s-a angajat pentru prima dată. Patroana din acte a firmei care face orice în Bârnova s-a angajat începând cu 1 octombrie 2019 pe un post de vânzătoare la o firmă din județul Neamț.

Mihaela Grigoruță deține 100% din părțile sociale ale firmei Rubicon Power SRL, care este administrată de către Aurora Dăscălescu. Firma are sediul social la domiciliul Aurorei Dăscălescu, pe strada Sf. Ap. Petru și Pavel din satul Păun. Pe aceeași stradă, la distanță de aproximativ un kilometru, locuiește patroana societății, Mihaela Grigoruță.

Primarul: Curtea de Conturi, Finanțele și Antifrauda, vinovate

Mihai Bălan, primarul PSD al comunei Bârnova, susține că s-a ajuns în această situație din cauza instituțiilor de control care au tăbărât peste Primărie.

„Tot noi am înființat societatea Servicii Publice Bârnova SRL. Dar, nu s-a putut. Au venit de la Curtea de Conturi, de la Finanțe și de la Antifraudă și ne-au impus niște condiții de funcționare pe care nu puteam să le respectăm. Trebuia să facem multe angajări. Nu ne-am permis”, a spus Mihai Bălan.

Despre Aurora Dăscălescu, miarculosul administrator al societăților care administrează în paralel firma primăriei și cea cu capital privat, Bălan spune că a angajat-o în urma unui concurs, despre care nu-și amintește mare lucru.

În privința modului în care Primăria Bârnova a dirijat contractele către Rubicon Power SRL, Bălan nu răspunde, dar ne întreabă retoric, sigur pe el: „E legal. Nu-i așa?!”

Primăria Bârnova, un contract pe lună fără licitație

În rândurile de mai jos prezentăm un scurt inventar al contractelor încheiate de către Rubicon Power SRL cu Primăria Bârnova, fără licitație, prin încredințare directă. Anterior, aceste lucrări erau prestate de către firma Primăriei Bârnova.

  • 06.2019. – 33.725 lei: lucrări completare, împrăștiere piatră pe drumuri nemodernizate
  • 06.2019. – 14.500 lei: servicii igienizare spații verzi
  • 07.2019. – 17.760 lei: lucrări plombare drumuri comunale
  • 08.2019. – 34.800 lei: servicii de igienizare spații verzi
  • 08.2019. – 5.500 lei: limitatoare înălțime drumuri
  • 09.2019 . – 57.120 lei: lucrări completare și împrăștiere piatră
  • 10.2019.- 15.750 lei: decolmatare șanțuri și rigole

Tudor LEAHU

Rareș NEAMȚU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here