Cu doar o săptămână înainte de începerea cursurilor, sub pretextul insuficienței locurilor din școli, Primăria Miroslava cumpără cu 6.000.000 euro o clădire deținută de trei persoane fizice. Inițial, clădirea a primit autorizație pentru sală de evenimente și spații de cazare. Anul trecut a fost emisă o nouă autorizație pentru școală, însă sălile de clasă au mai puțin de 30 de mp și pot găzdui până la 10 copii. În sistemul public, la ciclul primar „o clasă poate avea în medie 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25”. Proprietarii, soții Mihai și Cristina Bălan și Dumitru Ciornia, au înaintat oferta de vânzare a clădirii către primărie, înainte ca aceasta să fie finalizată. Oferta a fost depusă pe 7 iulie 2025, certificatul de edificare a fost eliberat pe 19 august 2025. Imobilul a fost intabulat două zile mai târziu, pe 21 august 2025. Pentru a justifica achiziția, pe 16 iulie, Școala din Miroslava a înregistrat o solicitare pentru alocarea de noi spații de învățământ destinate unor noi grupe de preșcolari.
În fiecare an școala începe în luna septembrie, dar de fiecare dată Primăria Miroslava este luată prin surprindere. Pretextul perfect pentru afaceri imobiliare pe bani publici – achiziții și închirieri de imobile la prețuri exorbitante. În urmă cu doi ani, folosind același pretext, Primăria Miroslava a închiriat de la dezvoltatorul Gheorghe Achiței o clădire destinată funcționării unei grădinițe. Pentru imobilul de 1.000 mp primăria achită omului de afaceri o chirie de 110.000 euro pe an.
Mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii și, ca în fiecare an, la Miroslava locurile pentru elevi sunt insuficiente. Invocând această stare de necesitate, primarul Dan Niță le solicită consilierilor locali să aprobe într-o ședință extraordinară cu caracter de urgență cumpărarea la prețul de 5.928.396 euro a unei clădiri din satul Găureni, în care ar urma să funcționeze noi săli de clasă. Consilierii au fost convocați cu două zile în urmă, pe 2 septembrie 2025, ședința extraordinară fiind programată pentru ziua de astăzi, 4 septembrie 2025. Documentele atașate singurului proiect de pe ordinea de zi au fost întocmite pe repede înainte. Referatul de specialitate a fost înregistrat pe 2 septembrie 2025. În acest document s-a făcut referire la un raport de evaluare realizat pe 31 iulie 2025, când clădirea care face obiectul achiziției nici măcar nu era intabulată.
Imobilul, o clădire de 4.000 mp și un teren de peste 6.000 mp, este deținut de către trei persoane fizice: soții Mihai și Cristina Bălan și Dumitru Ciornia. Aceștia au ridicat clădirea într-un timp record.
Clase de 30 mp pentru zece elevi. Destinația inițială a clădirii, sală de evenimente
Cele trei persoane fizice de la care Primăria vrea să achiziționeze clădirea au achiziționat terenul din satul Găureni în octombrie 2022 la o valoare de 560.000 de euro. Tranzacția de „dare în plată” a fost efectuată cu societatea Petro Grup SRL, deținută de dezvoltatorul imobiliar Petru Vicol. Prin această tranzacție, Vicol a renunțat la teren în contul unei datorii pe care o avea către cele trei persoane.
Inițial, proprietarii au intenționat să construiască o sală de evenimente și o pensiune. De altfel, în cursul lunii august 2023, celor trei li se eliberează de către primărie o autorizație de construire în acest sens. Timp de mai bine de un an, lucrările nu au depășit stadiul structurii, stâlpi din beton și cadre de oțel.
În luna iunie 2024, proprietarii modifică proiectul, conferind viitoarei construcții o cu totul și cu totul altă destinație: școală. Autorizația a fost obținută la data de 25 iunie 2024.
În acte, clădirea a fost finalizată la data de 19 august 2025, când primăria a eliberat certificatul de atestare a edificării, document în baza căruia OCPI a intabulat imobilul. Cu toate acestea, oferta de vânzare a fost înaintată către primărie pe 7 iulie 2025, înainte ca noua școală să fie intabulată. Și raportul de evaluare comandat de primărie a fost realizat tot în iulie, anterior intabulării.
Clădirea nu se pretează însă pentru desfășurarea actului didactic în școlile din sistemul public, unde, la ciclul primar, „o clasă poate avea în medie, 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25”, după cum se arată în legea care reglementează rețeaua școlară pentru anul 2025.
Conform proiectului tehnic al clădirii pe care Primăria Miroslava intenționează să o achiziționeze, noua școală are săli de clasă de dimensiuni mult mai reduse, chiar și sub 30 mp, cu capacitate pentru doar 10 elevi. La etaj, acolo unde proiectul inițial prevedea amenajarea unor spații de cazare, camerele au fost transformate în săli de cursuri. Spre exemplu, conform proiectului recepționat de Primăria Miroslava, sala de clasă E.21 are o suprafață de doar 29,8 mp și o capacitate de 10 persoane. Spațiul care anterior ar fi trebuit să fie baia unei camere de hotel a fost transformat în „zonă acces + depozitare rechizite”. O altă sală de clasă de la același etaj, E.22, are de asemenea o capacitate de 10 persoane și o suprafață ceva mai mare, de 31,4 mp. La parterul clădirii, pe lângă săli de curs și birouri este amenajată o sală de sport.
Șefii Primăriei Miroslava: „Avem deficit de sute de locuri în comună”
Surse din piața imobiliară susțin că această clădire urma să fie achiziționată de către o instituție de învățământ privată, dar care a renunțat la tranzacție deoarece prețul solicitat nu ar fi oferit randamentul scontat.
7IAȘI a făcut demersuri pentru a obține puncte de vedere de la șefii Primăriei Miroslava, însă primarul Dan Niță nu a răspuns la telefon. Viceprimarul Silviu Ghenghea susține că în comună este un deficit uriaș de locuri și că oferta venită din partea proprietarilor a reprezentat o oportunitate.
„La nivelul comunei avem un deficit foarte mare de locuri la creșă, grădiniță și școală. Cumva, cu școala ne acoperim pentru că e proiectul cu Școala Verde. La creșă avem o listă de 100-120 de locuri de așteptare, și dacă adăugăm 5 grupe de grădiniță, ajungem la un deficit de circa 300 de locuri. Mă interesează să avem o locație”, a spus Ghenghea.
Acesta a adăugat că nu sunt probleme legate de capacitate sălilor de curs și că primăria va căuta să doteze clădirea în aceste zile pentru a o pregăti de noul an școlar.
„Locația este exemplară dacă ne luăm după capacitate. Nu am datele de la urbanism, dar totul este conform. Au fost și cei de la ISU; care nu ar fi dat avizele dacă nu era în regulă. De aceea s-a și întârziat cu finalizarea clădirii. Din păcate, nu au terminat lucrările, nu s-a făcut recepția până nu a venit ISU. De asta ne și grăbim cu ședința. Avem fonduri pentru dotare, vom mai muta lucruri și din alte spații, vom mai cumpăra și noi”, a mai spus viceprimarul comunei.
Consilierii locali: „Este o operațiune de șantaj politic”.
Pe de altă parte, consilierii locali critică modul în care conducerea primăriei a ales să facă această achiziție, considerând că votul lor este solicitat sub presiunea timpului rămas până la deschiderea anului școlar.
„Este operațiune de șantaj politic. Dacă ne abținem sau votăm împotrivă vor spune că din cauza noastră nu sunt locuri în școli. Cum s-a ajuns în această situație: cu doar o săptămână înainte de începerea școlii să afli așa deodată că nu sunt suficiente locuri, că nu sunt clase?”, a comentat un consilier local care a cerut ca identitatea sa să nu fie divulgată pentru a nu fi acuzat că „a votat împotriva elevilor, împotriva educației”.

Istoria clădirii de 6.000.000 de euro
Octombrie 2022 – Soții Bălan și Dumitru Ciornia i-au terenul de la Petru Vicol, în contul datoriei de 560.000 euro.
August 2023 – cei trei obtin autorizație de construcție pentru sală de evenimente și spații de cazare
Iunie 2024 – Proprietarii obțin o nouă autorizație în urma căreia se modifică proiectul inițial în spații de învățământ
Pe 12 iunie 2025, Creșa Miroslava face cerere pentru noi spații, menționând un deficit de 104 locuri.
Pe 7 iulie 2025, soții și Dumitru Ciornia trimit o adresă la primărie cu intenția de vânzare a clădirii
La trei zile, apare nota de fundamentare a Primăriei cu nr. 3.585/10 iulie 2025, care justifică necesitatea achiziției în mod direct a imobilului.
Pe 16 iulie 2025, Școala Gimnazială cere spații pentru înființarea unor grupe de preșcolari
Pe 31 iulie 2025, apare raportul de evaluare făcut de Cristina Mărcuțanu, expert evaluator, conform documentelor.
Ulterior, Creșa face o altă solicitare în data de 7 august 2025 prin care arată că dorește extinderea unității și solicită demararea unei proceduri de închiriere/cumpărare imobil.
Clădirea a fost finalizată cu mai puțin de două săptămâni în urmă, certificatul de atestare a edificării fiind eliberat pe 19 august 2025.
Vlad ROTARU