
Berlinul recunoaşte mai uşor diplomele obţinute în străinătate. Legea recunoaşterii diplomelor s-a modificat în februarie.

Pornind de la datele oferite de Oficiul federal de Statistică, săptămânalul Die Zeit titrează în ediţia sa electronică "În Germania trăiesc mai mulţi străini ca niciodată".

Numărul străinilor care trăiesc în Germania a atins un nivel record anul trecut, 7,6 milioane de persoane dintr-o populaţie totală de 80,5 milioane de locuitori, iar românii au înregistrat cea mai mare creştere procentuală (30,4%), arată cifrele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis).

Un român pe nume Simon Călin, 37 de ani, a umplut un cărucior de cumpărături cu sticle de whisky, după care s-a făcut nevăzut. Scena s-a petrecut în orăşelul englez Barrow-in-Furness. Prins de poliţie, românul a cerut să fie iertat, întrucât a fost prima lui greşeală pe pământ britanic.

Români sosiţi în Italia sunt foarte bine primiţi în satele acestei ţări, care sunt tot mai pustii pe măsură ce tinerii italieni le părăsesc, iar populaţia rămasă aici este îmbătrânită, scrie marţi agenţia Reuters, într-un comentariu ce subliniază că de-a lungul timpului imigranţii au salvat situaţia demografică a Italiei, care în lipsa lor s-ar fi confruntat cu o scădere dramatică a populaţiei.

Elveţia ar putea reintroduce vizele pentru cetăţenii ţărilor care nu sunt membre ale spaţiului Schengen, relatează miercuri agenţia ATS.

Imigranţii din Marea Britanie trebuie să îşi găsească un loc de muncă în primele trei luni de la sosire, unde să primească cel puţin 153 de lire pe săptămână pentru a nu fi excluşi de la acordarea unor ajutoare sociale.

Rusia va introduce în curând vize pentru statele din Comunitatea Statelor Independente (CSI), printre care se află şi Republica Moldova, a anunţat vicepremierul Dmitri Kozak, precizând că Moscova doreşte astfel să se "apere de conflictele interetnice", relatează ziarul Timpul în pagina electronică.

Imigraţie masivă din Europa de Est, provocată de sărăcie? Studii actuale demonstrează că, dimpotrivă, est-europenii sunt adesea bine instruiţi. Cu toate acestea, mai bine de jumătate din ei au joburi prost plătite.

Un autocar care transporta 43 de români evacuaţi dintr-o tabără de imigranţi din Stockholm a derapat şi a lovit un parapet, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe o autostradă din sudul Suediei, informează site-ul publicaţiei suedeze The Local.
1...891011Pagina 9 din 11