
Recent, Alexandr Polituh a devenit președintele raionului Dergaci din regiunea Harkov. Până a deține o funcție publică, Polituh avea mai multe afaceri în Ucraina, fiind considerat unul din cei mai mari producători de săpun din țară, scrie lifenews.ru.

Suspecții în explozia care a ucis duminică trei oameni la un marș al păcii în Harkov (estul Ucrainei) au primit arme și instrucție în Rusia, a declarat un reprezentant al Consiliului ucrainean pentru Securitate și Apărare, Markian Lubkivski, citat de Reuters.

Douăsprezece persoane au fost rănite luni, la Harkov, în nord-estul Ucrainei, în urma unei explozii produse în apropierea unui tribunal în care era audiat un militant al grupării de extremă dreapta „Pravîi Sektor”, a anunţat biroul procurorului local. Cel puţin două persoane sunt grav rănite, potrivit aceleiaşi surse.

Fanii cluburuilor ucraineşti de fotbal "Metallist" şi "Dnepr" au fost atacaţi aseară de militanţii pro-ruşi. În urma ciocnirilor, cel puţin cinci persoane au avut nevoie de intervenţia medicilor şi a voluntarilor de la Crucea Roşie, transmite gordon.com.

Violenţele care au avut loc, ieri, la Harkov, Ucraina au fost iniţiate de ruşi, veniţi din regiunea Belgorod, Federaţia Rusă, a declarat deputatul Vitali Danilov. Potrivit lui, anume activiştii pro-ruşi s-au încăierat cu susţinătorii EuroMaidan şi au arborat drapelul Rusiei pe clădirea administraţiei regionale de stat din Harkov.