15.3 C
Iași
marți, aprilie 28, 2026
Acasă Etichete Cuminte

Etichetă: cuminte

Fostul ministru Miron Mitrea a cerut în instanţă eliberarea condiţionată

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a depus la Judecătoria Medgidia o solicitare pentru a fi eliberat condiţionat din penitenciar, după ce a executat aproximativ un an din cei doi la care a fost condamnat pentru luare de mită.

Rusia a transferat în Siria noile avioane Su-35S

Kremlinul a decis să testeze pentru prima dată în condiţii de lupta cele mai noi aparate Su-35S.   Cu câteva zile în urmă, la baza aeriană rusă „Hmeymim” din Siria, au fost transferate patru noi avioane de lupta de acest fel, scrie „Kommersant”, citând o sursă din Statul Major General al Armatei Ruse.

Deputatul PSD Constantin Adăscăliței refuză să mai demisioneze din Parlament

Deputatul Constantin Adăscăliţei a anunţat, luni, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că îşi retrage demisia din funcţia de deputat, înregistrată în data de 15 decembrie 2015.

Gazprom, dată în judecată pentru anularea proiectului South Stream

Compania italiană Saipem a demarat o procedură de arbitraj împotriva unei companii controlată de grupul rus Gazprom din cauza pierderilor înregistrate ca urmare a anulării contractului pentru construirea gazoductului South Stream, informează RIA Novosti.

Noi ALERTE CU BOMBĂ în câteva licee din Paris

Liceele pariziene Condorcet, Henri IV şi Louis Le Grand au fost evacuate luni dimineaţa, în urma unor ameninţări cu bombă.

13 percheziții DNA la Timișoara, într-un dosar de corupție. Vizate, IPJ...

Fostul șef al Poliției Timiș și fostul purtător de cuvânt sunt vizați de o anchetă a DNA, într-un dosar de luare de mită. Anchetatorii DNA au descins şi la cele două palate din Lugoj ale lui Iulian Boț, zis Viscol.

TIR-urile ruseşti nu mai au voie să tranziteze Turcia

Activitatea transportatorilor ruşi în Turcia este în prezent imposibilă, potrivit Asociației Internaționale de Transport Rutier din Rusia (ASMAP), dupa ce, pe 31 ianuarie 2016, au expirat permise de transport rutier acordate de autoritatile turce în 2015, a explicat organizația.

Anca Dragu: „Problemele Poloniei ar putea trimite investitorii în România. Noi...

România nu are partide extremiste care să cauzeze probleme, ca în alte ţări, spune ministrul Finanţelor, Anca Dragu, care crede că tensiunile generate de politicile controversate ale guvernului conservator din Polonia ar putea face din economia românească principala destinaţie a investitorilor în regiune. Pentru a ţine sub control cheltuielile publice, Guvernul vrea să introducă ţinte trimestriale privind execuţia bugetară pentru instituţiile publice şi companiile de stat.

Moldova: O grenadă a explodat pe balconul casei guvernatorului demisionar al...

Casa guvernatorului BNM Dorin Drăguțanu a fost atacată cu o grenadă. Incidentul a avut loc în noaptea zilei de duminică spre luni. Potrivit poliției, grenada a fost aruncată la balconul locuinței acestuia. Familia nu a avut de suferit, însă câteva geamuri ale casei au fost sparte, transmite independent.md.

Fostul director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, trimis în judecată...

Fostul director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, pentru...