Șeful PSD din Consiliul Local, Gabriel Surdu, a apelat la metode primitive, de evazionist al anilor ’90, pentru a scăpa nepedepsit pentru o fraudă de 100.000 de euro pe care Direcția Regională de Finanțe i-a pus-o în cârcă @ Contabilitatea firmei a fost distrusă, iar acționarii și administratorii au dispărut @ Este vorba despre firma Terramold Protect SRL, companie înființată de Gabriel Surdu și soția sa, printre asociați numărându-se la înființare și copiii acestora @ Surdu a încercat să se eschiveze, declarând inițial că nu a auzit de aceasta firmă
Țeapă uriașă la bugetul statului la una din firmele înființate de afaceristul Gabriel Surdu, liderul aleșilor locali PSD. Grav este că bugetul statului a fost fraudat folosindu-se unele dintre cele mai ordinare metode, patentate deja de unii dintre cei mai versați evazioniști și anume distrugerea evidențelor contabile și dispariția asociaților și administratorilor reali ai firmei.
Societatea a făcut parte din cunoscutul grup de firme „Terramold”, administrat de Gabriel Surdu și s-a numit la înființare, în anul 2008, Terramold Protect SRL. După aceea, numele societății a fost schimbat în Termo Glass Security SRL, denumirea cu care a intrat în insolvență. Direcția Regională de Finanțe a depus la Tribunalul Iași o cerere de „angajare a răspunderii patrimoniale” împotriva lui Gabriel Surdu, liderul aleșilor locali PSD Iași fiind considerat responsabil pentru falimentarea firmei și neplata datoriilor către bugetul statului. Să precizăm că procedura de „atragere a răspunderii” este prevăzută de Legea insolvenței și se referă la plata datoriilor societăților în faliment prin executarea averii managerilor. Procedura necesită aprobarea unui judecător și se aplică administratorilor societăților comerciale care au devalizat firmele pe care le-au condus, au săvârșit fraude sau au ascuns contabilitatea. Referitor la firma Termo Glass Security SRL, cererea de atragere a răspunderii îl vizează atât pe Gabriel Surdu cât și pe o anume Mirela Butnaru și Gelu Florin Amariței. Aceste persoane au preluat firma după ce membrii familiei Surdu au renunțat la părțile sociale. Suma pe care Fiscul vrea să o recupereze de la cei trei se ridică la 469.789 lei.
Nu a mai depus raportările la Finanțe
În cazul firmei Termo Glass Security SRL, motivul pentru care Fiscul solicită atragerea răspunderii este explicat în ultimul raport al lichidatorului judiciar. În respectivul document, se arată în primul rând faptul că, în ultimii ani, societatea comercială nu a mai depus la Finanțe, raportările privind veniturile și alte situații necesare calculării cuantumului impozitelor datorate bugetului statului.
„Administratorul statutar al debitorului nu a fost găsit pentru a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de Lege, pe site-ul Ministerului de Finanțe nu există situații depuse de debitor pentru anii 2015 și 2016 motiv pentru care cauzele insolvenței nu pot fi analizate. Nedepunerea raportărilor contabile nici la organele financiare și nici la Registrul Comerțului, conduc la concluzia că administratorul statutar al societății a făcut să dispară evidența contabilă sau nu a ținut-o în conformitate cu Legea, încercând astfel să ascundă situația reală a activului și a pasivului acesteia precum și modul în care au fost folosite capitalul și bunurile societății”, a arătat lichidatorul.
A dispărut și administratorul și contabilitatea
În document se mai arată că s-a încercat contactarea administratorului firmei pentru lămurirea situației societății dar totul a fost zadar.
„Având în vedere însă că în lipsa actelor contabile precum și faptul că reprezentantul legal nu a fost găsit, nu a depus actele prevăzute de Lege la dosar și nu s-au putut obține nici un fel de relații cu privire la datoriile acumulate nu s-a putut stabili o relație de cauzalitate între faptele prezentate mai sus și situația reală a debitorului. Din aceste motive lichidatorul judiciar va formula acțiune privind răspunderea personală „, a aratăt lichidatorul judiciar.
Surdu a uitat de firmă
Contactat telefonic de jurnaliștii 7IAȘI, Gabriel Surdu a declarat inițial că nu a auzit de această firmă. După ce i s-a spus că numele său apare printre asociați și că societatea avut sediul în clădirea unde se află „cartierul general” al afacerilor familiei, pe strada Săulescu nr.13, lui Surdu i-a mai revenit memoria.
„Din anul 2013, nu mai există nici o relație cu această firmă. Am trimis jurista pentru intervenție în dosar pentru ștergerea numelui meu”, a spus Gabriel Surdu.
Firma a fost înființată în anul 2008, avându-i ca asociați pe Gabriel Surdu, soția sa Viorica Surdu precum și copiii Gabriel Dumitru Surdu, Amelia Elena Surdu, Victor Cristian Surdu. În anul 2013 aceștia și-au cesionat părțile sociale către un anume Gelu Florin Amariței. Firma a intrat în insolvență ca urmare a unei cereri depuse tot de Fisc.
„Creditoarea Direcția Regională de Finanțe a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului SC Termo Glas Security SRL pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 386.213 lei reprezentând impozite, taxe și accesorii aferente, datorată bugetului de stat, creanță care este scadentă de mai mult de 60 de zile întrucât în perioada 03.01.2017 – 21.08.2017 nu a mai efectuat nici o plată către creditor”, se arată în sentința judecătorească prin care s-a decis deschiderea procedurii insolvenței.
Acum, după cum s-a mai precizat, datoriile către stat ale firmei au ajuns la 469.789 lei, adică peste 100.000 euro.
Constantin MAZILU