Spectacol de magie, expoziție de tarantule și distracție în familie, în acest weekend la Palas

Te întrebi ce poți face în acest weekend cu cei mici și încă nu ai niciun plan? La Palas, finalul de săptămână vine cu distracție, magie și experiențe pentru întreaga familie. Sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 17:00, copiii pășesc pe tărâmul magiei alături de Magicianul Alex și prietenul său Stitch.

 

Sâmbăta aceasta, între orele 17:00 – 19:00, în piațeta Peek & Cloppenburg, copiii se vor întâlni cu Alex Magicianul și Stitch într-un spectacol care promite râsete și multe momente de magie! Cei prezenți vor putea descoperi trucuri magice, se vor întâlni cu îndrăgitul Stitch și se vor bucura de un show interactiv. Accesul este liber, iar toți cei dornici de distracție sunt așteptați să participe.

 

Distracția nu se oprește aici. În zona Atrium, copiii pot vizita expoziția de tarantule și reptile – o experiență educativă și fascinantă, unde vor descoperi specii inedite de pitoni, șerpi, broaște sau chiar anaconda. Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 și 22:00, până pe 8 februarie.

 

Iar dacă tu vrei să te bucuri de o experiență de shopping completă, trebuie să știi că cei mici pot explora un mediu sigur și creativ la Zora Play, un loc de joacă plin de jocuri interactive și activități educative.

 

O oprire perfectă pentru cei mici este Kiddo Play Academy, chiar în inima Palas, unde copiii își vor consuma energia într-un loc care le stimulează imaginația și curiozitatea. Nu uita să mergi cu ei și la Palas Ice. Distracția pe gheață continuă la Palas într-un cadru de poveste, cu muzică bună și patine bine lustruite.

 

La Palas, weekend-urile sunt despre zâmbete, joacă și momente petrecute împreună. Fie că alegi un spectacol magic, joaca fără limite sau câteva ore de relaxare, aici vei găsi activități pentru întreaga familie.

 

Vino și tu să te bucuri de un weekend plin de magie și distracție alături de cei mici la Palas!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here