Antonia Mihăilescu
Ce se întâmplă atunci când valul frumuseții celui de lângă noi începe să se dizolve ușor, ușor? Când suntem puși față în față cu realitatea, cu problemele care ne picură în minte asemenea unei picături chinezești? Vom rezista oare presiunilor interioare sau vom exploda în mii de raze solare?
Spectacolul ,,Sunline” , montat la Teatrul din Stejar, în regia lui Constantin Radu Tudosie, ne răspunde întrebărilor care taie ca un cuțit viața de cuplu, descoperind traumele și durerile ce ne frământă atunci când sclipirea de la începutul unei relații ruginește.
Ionuț Cornilă și Marina Munteanu interpretează fără cusur viața unui cuplu ajuns în ofside-ul relației, unde pare că ieșirea spre lumină & fericire din tunelul problemelor adunate în timp este mult prea departe. Cei doi sunt acompaniați de Diana Vieru și Theodor Ivan, imaginea cuplului care a ajuns la lumină, formând între cele două părți contrastul perfect & dureros pentru primul cuplu.
De neratat este și mișcarea scenică de care s-a ocupat Beatrice Volbea, trasând mișcări cu mare impact pentru public, clare & perfect ordonate, pline de tensiune interioară & emoție. Toți actorii din spectacol reușesc să înfățișeze mișcările personajelor, cu multă implicare și dedicație.
Nu vreau să vă dezvălui prea multe despre ce se întâmplă în spectacol deoarece trebuie, și când spun trebuie, chiar trebuie să mergeți să-l vedeți dacă v-ați trezit vreodată cu probleme în cuplu. Să fim serioși, cine nu a trecut vreodată prin așa ceva? Și poate chiar acest spectacol ne oferă și soluția. Tocmai de asta trebuie să mergeți să vedeți.
Ionuț Cornilă reflectă perfect imaginea unui vulcan gata să erupă, netrădând nicio secundă imaginea unui bărbat ajuns în impas psihic, iar Marina Munteanu îmbină perfect feminitatea cu oboseala acumulată în relație, scoțând la iveală un cocktail de emoții. Expresivitatea lor facială îmbină durerea cu ferciriea, toate conținând o urmă de nostalgie a poveștii de dragoste ruginite.
Constantin Radu Tudosie crează un spectacol asemenea unui micro organism care inspiră și expiră singur, împărțit în două spații care iau ochii, două universuri puse în antiteză care se completează reciproc. Bucătăria devine sala unui măcel. Spațiul așezat pe orziontală oferă căldură și familiaritate, apropind spectatorul și astfel ilustrând scene din viața oricărui cuplu ajuns în impas. Ascuțimea obiectelor este cea care provoacă, născând tensiune în scenă și în imaginea de ansamblu a spectacolului. Astfel, bucătăria din fața noastră devine bucătăria noastră de acasă, iar minisera din spatele ei devine sera bunicilor de la țară.
De asemnea, provocator este și universul luminilor, căci scenele sunt, pe rând, luminate viu și puternic, rece și cald, iar, personal, culoarea care mi-a rămas în minte și care acoperă ca un văl spectacolul este verde, un verde aprins care semnifică tensiunea interioară a personajelor care se luptă cu ele însele. Contrapunctele de lumină apar atunci când pe scenă se întâmplă un moment de violență domestică, iar scena este luminată cald, lejer.
În timpul spectacolului am simțit cum energiile din sală se contopesc cu energiile de pe scenă, formând fără doar și poate un tot unitar, implicat, martor și simultan patricipant la acțiune. Oare dimineața va lumina tunelul durerilor? Oare linia care împarte omul iubit în ură și dragoste va lăsa dragostea să învingă? Mergeți de vedeți, merită!
(Antonia Mihăilescu este licențiată în regie a Facultății de Teatru, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași)
