Apartamentul de 55,53 metri pătrați aflat în Sectorul 4 al Capitalei a fost donat de către Ciprian Paraschiv fiicei sale în 2024, înainte de a fi ales. Pentru că nu mai deține în acte locuința din București, Parlamentul îi decontează lui Ciprian Paraschiv, în baza unei declarații pe propria răspundere, 4.600 lei lunar „pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea”. Deputatul AUR a refuzat să spună unde locuiește cu chirie sau să prezinte contractul de închiriere a imobilului pentru care decontează cheltuieli de cazare. La sumele pentru cazarea în București se adaugă alte cheltuieli decontate de Paraschiv din bani publici: între 3.100 și 3.900 de lei pe lună cu titlul de „diurnă pentru deplasările la lucrările Parlamentului”, 1.400 lei/lună pentru transportul în circumscripție, adică în Iași, dar și alte cheltuieli cu transportul a căror cuantum a variat de la lună la lună, ajungând și la 4.400 de lei în mai 2025.
Apartamentul din București dispare din declarația de avere după alegeri
Apartamentul aflat în sectorul 4 al Bucureștiului, pe strada Odei, a fost cumpărat de către actualul deputat AUR în anul 2015. Într-un extras de carte funciară eliberat de către ANCPI, imobilul este descris astfel: „55,53 mp – Compus din cameră și bucătărie, 2 camere, 2 băi, hol”.
Ultima mențiune cu privire la acest imobil în calitate de proprietar este făcută de către Ciprian Paraschiv în declarația de avere pe care a depus-o pe 22 aprilie 2024, în calitate de candidat pe listele AUR la Consiliul Local al municipiului Iași.
Câteva zile mai târziu, pe 29 aprilie, soții Ciprian și Petronela Paraschiv au semnat la biroul notarial deținut de familia lui Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost rector al Universității Cuza, actul de donație prin care au transmis proprietatea apartamentului din București către fiica lor, Adina-Andreea Paraschiv.
Ciprian Paraschiv a fost ales consilier local, dar nu a apucat să se acomodeze cu sălile de ședință ale Primăriei Iași pentru că, la alegerile din toamna aceluiași an, a candidat pe listele AUR pentru un post de deputat. Având asigurat primul loc pe lista de candidați ai AUR la Iași, Paraschiv a fost ales fără emoții.
Cu toate acestea, deputatul AUR susține că nu avea de unde să știe la momentul parafării actului de donație că urma să fie ales deputat și că nu poate fi bănuit de premeditare cu privire la scopul tranzacției imobiliare.
„L-am donat înainte să știu că voi fi pus pe liste. Nu folosesc acel apartament. Este apartamentul fiicei, ea este mare. Fiecare cu drumul lui”, a spus deputatul Ciprian Paraschiv.
4.600 de lei/lună fără contract, pe baza unei declarații pe propria răspundere
Conform legii, „deputaților și senatorilor care nu au domiciliul în municipiul București sau județul Ilfov li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declarație pe propria răspundere care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei deputaților și al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul București”.
7IAȘI i-a cerut deputatului Paraschiv să prezinte o copie a contractului de închiriere ca dovadă a faptului că banii decontați de la Parlament pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea sunt folosiți în scopul pentru care au fost alocați. Solicitarea l-a iritat pe parlamentarul AUR, care a spus că se consideră victima unui atac la persoană.
„Nu vă dau nimic! Dacă o să-mi ceară Parlamentul, am să-l pun la dispoziție. Nu-mi fac eu publice actele personale. Dacă dau alții, poate am să dau și eu. Altfel mi se pare o scormoneală fără rost, mi se pare un fel de BZI 2 (publicația Bună Ziua Iași – n.r.)”, a mai adăugat Paraschiv în cadrul unei discuții telefonice.
Paraschiv pe facebook: „Culmea ipocriziei? Să primești o casă de la RAPPS fără să plătești un leu dar să ceri bani de chirie”
La fel ca mulți alți politicieni de la toate formațiunile politice, Ciprian Paraschiv este extrem de activ pe rețelele de socializare, unde comentează pe diverse teme. Într-un scurt film încărcat pe facebook, deputatul AUR spune că premierul este duplicitar și lacom și că ar trebui să demisioneze, deoarece ar fi încasat bani pentru chirie, deși i s-a pus la dispoziție o locuință.
„Știți care este culmea ipocriziei? Tu, ca prim-ministru să primești o casă de la RAPPS fără să plătești un leu dar să ceri bani de chirie. Duplicitar, lacom, fără scrupule. Demisia este singura opțiune decentă”, comentează parlamentarul de Iași.
Tudor LEAHU