„Sentință etalon”: femeie achitată pentru uciderea soțului, după ce fusese condamnată la 9 ani de închisoare. Legitimă apărare, o viață de bătăi și chinuri

O femeie din județul Iași a fost achitată definitiv pentru infracțiunea de omor asupra unui membru al familiei, după ce în urmă cu un an, aceasta fusese condamnată la o pedeapsă de peste 9 ani de închisoare. Magistrații de la Curtea de Apel au motivat întoarcerea la 180 de grade a sentinței prin faptul că adevărata victimă a fost soția, care după ce 32 de ani a îndurat bătăi groaznice, nu a avut de ales și pentru a scăpa de un atac al acestuia, l-a ucis cu o singură lovitură de cuțit. Cu câteva momente înainte, bărbatul o bătuse cu o rangă de fier și cu un băț. „aplicarea unor eventuale lovituri cu pumnii nu ar fi fost de natură să îl oprească pe agresor, ci dimpotrivă, încercarea ineficientă de ripostă a acesteia putea să conducă la o escaladare a conflictului”, se arată în motivarea sentinței pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Procesul finalizat la Iași prin achitarea femeii reprezintă o altă față a fenomenului violenței în familie, în care cel care și-a pierdut viața a fost chiar agresorul.

„Încurajez, la rândul meu, victimele violenței domestice să ia atitudine fermă și imediată, prin sesizarea organelor judiciare și părăsirea partenerului violent. Doar astfel se poate evita o escaladare a situației, incât să nu se ajungă la pierderi de vieți omenești, fie ale victimelor, fie ale agresorilor”, a spus avocatul femeii, Ioana Laura Gherghe.

O singură lovitură de cuțit

Incidentul în urma căruia V.A. și-a pierdut viața s-a petrecut la data de 9 septembrie 2022 în gospodăria acestuia din satul Cucuteni, în care locuia alături de soție și de fiul său. Anul trecut, în luna iunie, Tribunalul Iași a condamnat-o pe M.A. la 9 ani de închisoare, respingând motivele invocate de apărare care a susținut că femeia de afla de fapt într-o situație de legitimă apărare și că a acționat doar pentru a-și salva viața.

Magistrații care au judecat în primă instanță au îmbrățișat punctul de vedere al procurorilor care au susținut că „pe fondul unui conflict cu soțul său, numitul A.V., dar și al provocării exercitate de către acesta prin lovirea în zona feţei, târârea pe sol şi adresarea de expresii jignitoare inculpatei, aceasta din urmă i-a aplicat o singură lovitură cu un cuțit în zona pieptului, provocându-i leziuni care au condus în scurt timp la deces”.

În ziua în care a avut loc teribilul eveniment, fiul care locuia împreună cu părinții a plecat să joace fotbal, în timp ce femeia a continuat să desfăşoare diverse activităţi în gospodărie, după care, fiind sărbătorea Sfintei Maria, a plecat împreună cu soţul ei la vecini pentru a sărbători. Cei doi soţi au stat la familia vecină până în jurul orei 19:00, timp în care au consumat băuturi alcoolice cu care fuseseră serviţi de către martora Beceru Maria.

Procurorii mai susțin că, după ce soţii A.V. şi A.M. au revenit la domiciliu, cel dintâi s-a dus să doarmă în casă, într-o cameră, iar inculpata a continuat activităţile casnice până în jurul orei 21:00, când s-a aşezat în pat, în altă cameră, unde s-a uitat la televizor până a adormit. În jurul orei 00:00-00:30, s-a întors acasă fiul celor doi, care a văzut că lumina era stinsă în anexa gospodăriei unde stăteau părinţii săi şi s-a dus în camera lui să doarmă.

Bătută cu o rangă de fier sub privire fiului

Succesiunea evenimentelor extrem de violente și care au condus la decesul bărbatului au fost descrise cu lux de amănunte atât în rechizitoriul întocmit de către procurori cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

La un moment dat, bărbatul s-a trezit şi s-a deplasat în camera învecinată la soţia sa, pe care a trezit-o din somn şi a început să se certe cu ea, reproşându-i că nu a făcut treabă în gospodărie. În cursul altercaţiei, victima A.V. a luat un obiect contondent (o rangă din fier) cu care a lovit-o pe soţia sa în zona feţei. Inculpata Andrieş Maria a încercat să fugă, iar cei doi soţi au ajuns în faţa casei, pe terasă, unde au continuat disputa verbală, în cadrul căreia victima A.V. i-a adresat cuvinte jignitoare soţiei sale, acuzând-o de infidelitate, a târât-o pe sol şi a luat un băţ cu care a continuat să o lovească.

Scandalul a fost auzit de către fiul celor doi, care s-a trezit din somn şi a ieşit în curte, s-a deplasat lângă părinţii săi şi a văzut că tatăl său o ţinea pe mama sa cu un genunchi pe sol şi cu mâna stângă de cap, iar în mâna dreaptă avea un băț. Fiul celor doi s-a interpus între ei şi i-a despărţit, încercând să îi ţină la distanţă. În urma acestei intervenții, inculpata A.M. s-a retras în curte.

Bărbatul a rămas pe terasă, de unde a continuat să o insulte pe soţia sa. La un moment dat, deşi agresiunea din partea soţului ei încetase, inculpata A.M. a revenit din curte pe terasă şi a continuat altercaţia, în cursul căreia a luat un cuţit de bucătărie şi l-a lovit pe soţul ei, o singură dată, cu mâna dreaptă, printr-o mişcare de sus în jos, în zona pieptului.

Fiul a ieșit din anexa casei și a apucat să-și vadă tatăl exclamând: „Ai văzut că m-a înţepat?”, făcând referire la soţia sa. Fiul a smuls cuţitul din mâna mamei sale şi l-a aruncat pe sol, în curte, după care s-a întors să-l ajute pe tatăl său, care s-a lăsat în poziţia ghemuit şi şi-a pierdut cunoştinţa.

Tânărul a apelat 112, iar echipajul de Ambulanță care a sosit la fața locului nu a făcut decât să constate decesul.

Cum au motivat judecătorii sentința de achitare

Magistrații de la Curtea de Apel au pus în balanță atât circumstanțele ce privesc condiția pe care o avea femeia în gospodărie, nivelul de educație, faptul că prezenta un diagnostic de deficiență mintală ușoară, comportamentul cotidian al soțului ucis, dar și succesiunea faptelor petrecute în ziua de 9 septembrie 2022.

Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 30466/19.09.2023 eliberat de Institutul de Medicină Legală Iași s-a concluzionat că inculpata A.M. prezintă diagnosticul de deficienţă mintală uşoară (QI 63), fapta pentru care este cercetată a fost comisă cu discernământ şi nu necesită aplicarea unei măsuri de siguranţă medical.

Cei doi erau căsătoriți de 32 de ani, iar violențele verbale și fizice exercitate de către soț, mai ales pe fondul consumului de alcool, au reprezentat cadrul vieții cotidiene de cuplu. La fel ca în noaptea în care și-a găsit sfârșitul, V.A. obișnuia să-și bată soția cu tot ce găsea prin curte: bețe, răngi, unelte etc.

Magistrații de la Curtea de Apel au considerat că femeia se afla în legitimă apărare deoarece atacul cu o bară de fier reprezenta un pericol iminent si direct la adresa sa.

Ca atare, se constată că victima A.V. a recurs la agresiuni fizice violente, prin folosirea unor obiecte contondente apte a produce vătămarea corporală gravă sau chiar decesul persoanei. Între victima A.V. și inculpata A.M. a existat un contact fizic nemijlocit, simpla încercare de rezistență a celei din urmă fiind pur formală, lipsită de o eficiență practică efectivă. Așadar, și această cerință a legii este îndeplinită în cauză.

Interpretarea care a schimbat cursul sentinței a fost că femeia se afla sub atacul soțului, chiar dacă fiul reușise pentru scurt timp să o scoată pe mama sa din mâinile tatălui violent.

Contrar susținerilor procurorului și primei instanțe, Curtea apreciază că atacul inițiat de victima A.V. împotriva inculpatei A.M. a fost actual, nefiind consumat ca urmare a intervenției martorului.

Așadar, Curtea constată că în acest caz ne aflăm în prezența unui atac în curs de executare care, desfășurându-se în etape succesive, trebuie considerat în ansamblu, un tot unitar, iar nu pe fragmente izolate artificial.

Bărbatul nu se putea controla, soția a acționat instinctiv

Judecătorii de la Curtea de Apel Iași își justifică decizia de achitare și prin faptul că raportul de forțe dintre soți era inegal, iar pe fondul consumului de alcool, soțul nu se mai putea controla.

În sensul celor anterior expuse, Curtea evidențiază profilul deosebit de agresiv al victimei A.V., care avea o slabă stăpânire de sine, neputându-și controla pornirile violente pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, chestiune confirmată de depozițiile martorilor audiați în cauză.

Referitor la disproporția fizică dintre victima A.V. și inculpata A.M., se constată că raportul de forțe era în mod evident în favoarea celui dintâi.

În același cadru, Curtea reține că periculozitatea victimei A.V. a fost conturată și prin împrejurarea că acesta purta mereu asupra sa un cuțit tip briceag, aspect confirmat de martorii audiați în cauză, dar şi prin faptul că a folosit de mai multe ori la agresarea inculpatei obiecte contondente ce se găsesc cu uşurinţă într-o gospodărie ţărănească (beţe, răngi de fier), cu care lovea, inclusiv în zona capului.

Victima a luptat pentru viața ei

Până să ajungă să se confrunte cu acuzațiile de crimă, femeia a fost victima violenței în familie, iar judecătorii de la instanța superioară i-au taxat pe colegii de la Tribunal pentru faptul că nu au ținut cont de aceste circumstanțe.

Față de toate aspectele prezentate, instanța de apel reține că inculpata A.M. a acționat instinctual, iar nivelul de educație, situația familială, concepția asupra ideii de familie și abuz, respectiv lipsa unui suport moral în comunitatea din care face parte au condus la alterarea realității acesteia.

Așadar, contrar aspectelor reținute de către instanța de fond, Curtea conchide că impreciziile cuprinse în declarațiile inculpatei A.M. nu pot fi catalogate ca fiind declarații mincinoase, ci acestea vin doar să sublinieze șocul fizic și emoțional, respectiv confuzia resimțită de către aceasta în acele momente critice. De altfel, sunt numeroase cazurile în care persoanele supuse unei traume majore prezintă dificultăți în relatarea evenimentului traumatic în mod detaliat și precis.

Tragedia putea fi evitată. „Era de preferat ca aceasta să reclame la timp soțul agresor”

Avocata Ioana Laura Gherghe, cea care a reprezentat-o pe femeia acuzată de omor dar achitată prin sentința definitivă de săptămâna trecută, califică hotărârea judecătorilor ca fiind una exemplară dar a atras atenția că pierderea unei vieți omenești, a victimei ori a agresorului, poate fi evitată dacă soțul abuzator este reclamat la timp.

„În contextul actual, al creșterii îngrijorătoare a fenomenului violenței domestice, decizia Curții de Apel Iași nu reprezinta doar o mostră de Dreptate, ci poate fi privită ca un etalon și, totodată, ca un pilon al Justiției. În practica instanțelor românești, institutia legitimei apărări este adesea tratată cu scepticism, fapt de natură să confere soluției din cazul de față o și mai mare greutate, motivarea Curții de Apel Iași fiind una magistrală.

Situația personală a clientei mele a fost una extrem de dificilă și era de preferat ca aceasta să reclame la timp soțul agresor, pentru ca el să fie cel deferit justiției, la momentul oportun. Este regretabil că s-a ajuns în punctul în care victima a trebuit să lupte pentru viața ei suprimand viața partenerului însă, în acele clipe cumplite, nu a avut o altă soluție pentru a se salva. Dumneaei regretă enorm cele întâmplate și mi-a mărturisit că spera ca exemplul ei să incurajeze alte femei abuzate să nu procedeze ca ea, așadar să nu ramână în relații violente până în clipa în care se poate produce o tragedie, ci să reclame agresorii de îndată. Fără doar și poate, victima are dreptul legitim la autopărare însă, în pofida soluției de achitare, conștiința unei persoane care este nevoită să recurgă la un gest fatal pentru a se salva, rămâne mereu măcinată de întrebări și regrete.

Încurajez, la rândul meu, victimele violenței domestice să ia atitudine fermă și imediată, prin sesizarea organelor judiciare și părăsirea partenerului violent. Doar astfel se poate evita o escaladare a situației, încât să nu se ajungă la pierderi de vieți omenești, fie ale victimelor, fie ale agresorilor”, a spus avocata Gherghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here