Victoria lui Nicușor Dan, un președinte pro-european, democratic, onest și pus pe treaba, reprezintă un punct de cotitură pentru România. Ne-a revenit speranța că putem construi în continuare.
Dar pentru că acest moment să devină cu adevărat un punct zero din care greșelile trecutului să fie reparate, președintele României, noi, politicienii care îi suntem alături, dar și dumneavoastră, românii care au înțeles că drumul nostru este înainte, nu înapoi, mai trebuie să facem câțiva pași importanți.
România onestă trebuie să ajungă până la cele mai mici comunități, până în acele orașe și comune cotropite de baronasi corupți, unde cetățenii resimt cel mai apăsat când hoția și incompetența sunt mâna în mâna pentru a le conduce destinele.
România nu se va vindecă dacă jumătate din corpul sau rămâne bolnav.
Comunitățile care au progresat în țară această, puține câte sunt, au făcut-o în pofida curentului corupt al aparatului statului, pentru că au existat primari care au reușit să starpeasca singuri mafiile locale, cu mari sacrificii.
Schimbarea trebuie să înceapă la București, prin repornirea motoarelor justiției și ale economiei, prin legarea regiunilor țării între ele prin autostrăzi și mai departe cu Republica Moldova, pentru o dezvoltare uniformă.
Dar trebuie să continue în toată țară, prin reintroducerea celor două tururi în alegerile locale, astfel încât românii să-i poată sancționa pe cei care le-au înșelat încrederea și pentru a avea aleși legitimi, care să știe să schimbe lucrurile.
18 mai a fost un succes. Dar muncă abia începe. Doar printr-un efort comun și susținut, reușită obținută prin vot se va transformă într-un moment cu adevărat istoric.
Marius BODEA
Senator USR de Iași