Scandal la Academia de juniori de la Poli Iași: părinții, obligați să plătească taxă pentru performanță. În vară, Chirica se lăuda că sprijină tinerele talente

Părinții celor aproximativ 200 de copii cu vârste de sub 15 ani au fost anunțați că trebuie să plătească o taxă lunară de 360 lei pentru a-și putea continua activitatea în cadrul clubului. Taxa a fost instituită de la începutul acestui an, singurele scutiri fiind cele legate de cazurile sociale. Deși primarul Mihai Chirica susținea răspicat că monitorizează activitatea Academiei și că cere performanță, finanțarea de la Consiliul Local este insuficientă, iar părinții sunt obligați să vină cu bani de acasă. Părinții acuză că oricum nimeni nu știe pe ce se duc banii și cer explicații de la conducerea clubului. Nu ni s-a prezentat nicio hotărâre a clubului ori a primăriei, în calitate de principal finanțator și proprietar al clubului, cu privire la introducerea acestei cotizații”, a spus unul dintre părinți. Conducerea echipei susține că taxa este percepută pentru susținerea performanței și că nu toată lumea o plătește. „Până în urmă cu doi ani această taxă era prezentă. Noi am scos-o, însă am fost nevoiți să o reintroducem pentru a putea susține activitatea”, a spus Florin Briaur, managerul Politehnicii Iași. Instituirea taxei este criticată de către fostul președinte al Politehnicii Iași. „La nivelul Iașului, consider că este jenant să ceri bani de la copii ca să activezi la clubul fanion, primește destui bani de la Consiliul Local pentru Academia de Copii și Juniori”, a spus Ciprian Paraschiv.

Părinții sunt nemulțumiți de modul în care a fost instituită noua taxă și cer explicații legate de destinația banilor. Este vorba de peste 70.000 lei, bani proveniți de la 200 de copii. În schimb, oficialii echipei arată că acest lucru a fost convenit cu părinții pentru a se mai acoperi din cheltuieli, plata salariilor antrenorilor și altele, iar destinația banilor va fi stabilită împreună cu aceștia. Decizia de a institui taxa a fost luată din cauza lipsei banilor, în ciuda promisiunilor primarului Mihai Chirica de a aloca fonduri consistente pentru clubul din dealul Copoului. Cine nu plătește riscă să nu se mai poată antrena la club, însă părinții sunt revoltați pe noua situație și cer lămuriri pe ce se duc banii.

Taxă de 360 lei pe junior. Clubul taxează 200 de copii

Taxa a fost instituită de la 1 ianuarie 2026 de către conducerea clubului Politehnica Iași, care coordonează și academia de tineret. În situația de a plăti taxa de 360 lei pe lună sunt grupele de la copii sub 15 ani (under15). Este vorba de circa 200 copii care plătesc o cotizație de 360 lei lunar. Practic, lună de lună se vor strânge aproximativ 70.000 lei de la micii fotbaliști.

În noiembrie 2025, părinții au înființat Asociația Liga Părinților Politehnica Iași, la care fiecare cotizează cât poate și cât vrea. Părinții au înființat-o cu intenția de a atrage și sponsori, donații și de a se stabili un cadru juridic pentru a da banii către academie. Aceștia reclamă că nu li s-a comunicat cum vor fi distribuiți banii strânși din colectarea taxei și că nu li s-au oferit garanții pentru ca sumele strânse să fie folosite exclusiv pentru funcționarea Academiei.

Părinții plătesc deplasarările la meciuri

Clubul are 11 echipe de copii și juniori. Conform unui regulament instituit recent pentru grupele U15, U16, U17 și U18 nu se percepe nicio taxă. În regulament se arată că taxa de 360 lei va fi plătită până la jumătatea lunii. În cazul în care juniorul are un frate mai mic la o altă grupă, taxa este de 180 lei, iar la un al treilea copil nu se percepe nicio sumă.

„Fiecare grupă va avea un părinte reprezentant în Asociația Liga Părinților Copiilor de la Politehnica Iași. Comitetul de părinți se va ocupa de orice inițiativă financiară care să sprijine buna desfășurare a procesului instructiv-educativ (…) Pentru echipele mici, deoarece jocurile sunt locale sau limitrofe municipiului Iași, deplasarea copiilor va fi asigurată de părinți care se vor organiza în acest sens prin intermediul comitetului de părinți(…) Cazurile speciale vor fi discutate în cadrul comisiei tehnice a Academiei care are drept de decizie finală a speței”, se arată în regulamentul instituit de club și aprobat de părinți.

Părinții acuză: „Nu știm criteriile pentru cazurile sociale”

Părinții arată că deși cazurile sociale ar fi scutite de plata sumei, conducerea clubului și cea a Academiei nu a specificat cine ar fi scutit de taxă.

„Cei mai mulți dintre noi nu avem nimic împotriva acestei sume, deși sunt și cazuri în care părinții pur și simplu nu-și pot permite. Nu ni s-a spus care sunt criteriile și cine decide care sunt cazurile sociale scutite la plată și după ce criterii”, a transmis unul dintre părinți.

Oamenii susțin că nimeni nu știe ce se întâmplă cu banii, una din bănuieli fiind legată de faptul că suma se poate duce și către echipa mare.

„Nu ni s-a oferit garanția pentru ca măcar antrenorul să fie plătit la zi”

În plus, părinții au arătat că deși au discutat cu Cezar Honceriu, președintele Academiei din cadrul clubului Politehnica, nu au primit asigurări privind cheltuirea banilor strânși din cotizații.

„Pe 10 ianuarie a fost o întalnire, care nu era în cadru oficial, și la care au participat aproximativ 15 părinți. Una dintre problemele ridicate domnului Honceriu a fost dacă pentru banii pe care noi urmează să-i plătim, ne poate oferi cineva garanția ca măcar antrenorul să fie plătit cu salariul la zi. Ni s-a răspuns că nimeni nu ne poate garanta acest lucru. Nu ni s-a prezentat nicio hotărâre a clubului ori a primăriei, în calitate de principal finanțator și proprietar a clubului, cu privire la introducerea acestei cotizații. Ni s-a spus că cuantumul a fost stabilit raportându-se la o valoare medie a taxelor pe care le percep alte cluburi și academii de juniori din Iași. Însă acele academii au cu totul alte costuri. Aici, la Politehnica, baza sportivă este pusă la dispoziție gratuit de către primărie. Celelalte cluburi plătesc chirii, salariați, etc”, a mai transmis unul dintre părinții care au copii la clubul din dealul Copoului.

Managerul Poli Iași: „Juniorii de la Elite nu plătesc nicio taxă”

Florin Briaur (foto), managerul clubului Politehnica Iași, a menționat că banii sunt destinați susținerii grupelor de la academie. Grupele care sunt în elita fotbalului nu plătesc taxa, ci doar cele care au în componență copii sub 14 ani.

„Este vorba de o taxă de 360 lei pe lună impusă pentru grupele mici. Cei de la U15 în sus nu plăteasc această taxă. Vorbim de micii fotbaliști care fac performanță și care nu plătesc această taxă. Cazurile speciale vor fi evaluate de o comisie de la Academie și tinerii talentați, care nu-și permit să achite suma nu vor plăti. Banii vor fi colectați prin platforma Footbal Brain, iar Academia și Asociația Părinților va decide cum vor fi folosiți”, a spus Florin Briaur, managerul clubului Politehnica Iași.

Managerul clubului: „Am avut taxa, am scos-o, acum am reintrodus-o. Trebuie să susținem activitatea”

Clubul are echipă în Liga de Tineret, unde concurează 24 de echipe, cele mai bune din țară. Prin prisma acestor rezultate, Federația Română de Fotbal plătește cluburile an de an. Și pentru a putea avea licență de echipă profesionistă, Poli Iași are nevoie de echipele de juniori, conform regulamentelor instituite de FRF. Echipele din elită înghit și cei mai mulți bani, astfel încât restul echipelor de juniori din cadrul Academiei rămân fără bani.

„Suntem o academie calificată în elită. Dacă ajungem sus primim și fonduri de la Federația Română de Fotbal. Primele 24 de cluburi din țară, calificate în elită, primesc astfel de fonduri. Până în urmă cu doi ani această taxă era prezentă. Noi am scos-o, însă am fost nevoiți să o reintroducem pentru a putea susține activitatea”, a mai menționat oficialul echipei ieșene.

Primarul Chirica a promis milioane de lei la academie. Cluburile private cer mai puțini bani de la părinți

În ultimii ani, primarul Mihai Chirica anunța finanțări consistente pentru academia clubului, pentru a susține performanța, conform propriilor declarații. Numai în 2024, Primăria a alocat 2.200.000 lei pentru Academie. Anul trecut, primăria a alocat 1.700.000 lei, conform HCL 97/2025, sumă care a fost alocată clubului cu destinație specială pentru academie. Asta face ca odată cu bugetul stabilit să fie incluse și cheltuieli, iar clubul ar fi știut pe ce bani se poate baza încă de la început fără să ceară vreo taxă. Mai mult, comparativ cu alte cluburi private de copii, Academia Politehnicii Iași beneficiază de infrastructură gratis oferită de primărie. Cu toate acestea, taxa impusă de club este mai mare decât cea de la cele private, unde se plătele 200 sau 300 de lei.

Primarul vrea perfomanță pe banii părinților: „fac apel la părinți să aibă încredere că lucrurile se vor îndrepta”

Culmea, în vara anului trecut, Mihai Chirica cerea performanță la academie pe burta goală. Chirica susținea că va monitoriza activitatea academiei și susținea chiar el că nu este asigurată finanțarea întregului program de pregătire (echipamente, terenuri si sali de pregatire fizica, cantonamente etc.), în condițiile în care toate aceste cheltuieli, cu bugetele aferente, sunt programate de la începutul sezonului și pentru întregul sezon.

În iulie 2025, Chirica susținea că va face o analiză a situației de la academie și asigura părinții că activitatea va fi una bună. „Trag un semnal de alarmă că vremurile care se întrevăd nu sunt atât de bogate și permisive cu banul public. De aceea, cu atât mai mult, cine nu face performanță la Academie este invitat să își caute din timp un alt loc de muncă! Totodată, fac apel la părinți să aibă încredere că lucrurile se vor îndrepta, că activitatea în cadrul academiei se va îmbunătăți, astfel încât tinerele talente să reușească să facă performanță și să joace fotbal aici, la Iași”, spunea primarul Mihai Chirica în vara lui 2025.

Ciprian Paraschiv:este jenant să ceri bani de la copii ca să activezi la clubul fanion”

Pe de altă parte, Ciprian Paraschiv, fost președinte al clubului, actual deputat, a menționat că nu este normal ca tinerii jucători să plătească din moment ce activitatea este susținută de municipalitate.

„Primele 20 de academii din țară, în urma dosarului de clasificare a academiilor, primesc bani pentru dezvoltarea sectorului de copii și juniori din partea FRF. La nivelul Iașului, consider că este jenant să ceri bani de la copii ca să activezi la clubul fanion, primește destui bani de la Consiliul Local pentru Academia de Copii și Juniori”, a spus Ciprian Paraschiv.

7IAȘI a încercat să ia legătura și cu Mihai Gavril, consilier local și unul din cei care sunt implicați la echipa fanion a Iașului pentru un punct de vedere, însă acesta nu a dorit să răspundă la telefon.

 Vlad ROTARU

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here